Taxă pe coletele cu valoare mai mică de 150 de euro, provenite din afara UE
Reading Time: 6 minuteÎncepând cu prima zi a noului an, coletele cu valoare mai mică de 150 de euro, provenite din afara UE, sunt taxate cu 25 de lei. Potrivit legii, taxa ar urma să fie plătită de expeditor, nu de cel care primește coletele cu o valoare sub 150 de euro, însă procedura prin care se face acest lucru este încă neclară.
Colectarea, declararea și virarea taxei sunt în sarcina furnizorilor de servicii poștale – adică a firmelor de curierat sau a Poștei Române. Sumele colectate astfel trebuie raportate la ANAF și virate la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care coletul a fost predat destinatarului.
Procedura de declarare a taxei urmează să fie stabilită prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Acesta trebuie emis în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2025, care a apărut în Monitorul Oficial la data de 15 decembrie 2025.
Informațiile comentate în prezent în spațiul public privind aplicarea noii taxe provin din interpretarea articolelor XXII și XXIII din Legea nr. 239/2025:
Articolul XXII Măsuri privind instituirea unei taxe logistice pentru gestionarea fluxurilor extracomunitare de bunuri(1) Se instituie o taxă logistică pentru gestionarea fluxurilor de bunuri extracomunitare, în valoare de 25 lei pentru fiecare colet ce conține bunuri cu valoare comercială, denumit în continuare colet, care intră pe teritoriul României, cu loc de începere al livrării în afara teritoriului Uniunii Europene, a cărei valoare declarată se situează sub plafonul de 150 euro, denumită în continuare taxă, indiferent de locul punerii în liberă circulație în Uniunea Europeană.(2) Taxa se aplică coletelor care conțin bunurile livrate în cazul vânzărilor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe, definite conform dispozițiilor art. 266 alin. (1) pct. 36, respectiv art. 315^2 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(3) Potrivit prezentului act normativ, prin colet se înțelege fiecare expediere ce conține bunuri cu valoare comercială, aferente unor operațiuni de vânzare la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe.(4) Obligația de plată a taxei revine furnizorului bunurilor, persoanei care expediază coletul sau entității care facilitează prin intermediul unei platforme digitale vânzarea la distanță de bunuri, după caz.(5) Coletele a căror livrare nu a fost efectuată către destinatarul final din România nu fac obiectul taxei.(6) În cazul coletelor care sunt returnate în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 157/2015, cu modificările și completările ulterioare, de persoana destinatară din România, taxa nu se rambursează.(7) Coletul care face obiectul acestui act normativ, livrat pe teritoriul României, este însoțit de informații cu privire la declarația de origine a acestuia, așa cum a fost transmisă în vederea efectuării formalităților vamale simplificate prin declarația vamală cu set redus de date – H7, emisă de furnizorul bunurilor, persoana care expediază coletul sau entitatea care facilitează prin intermediul unei platforme digitale vânzarea la distanță de bunuri, după caz.(8) Obligația de colectare, declarare și virare a taxei revine furnizorilor de servicii poștale, astfel cum sunt definiți la art. 2 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 187/2013, cu modificările și completările ulterioare, care predau coletul destinatarului.(9) Furnizorii de servicii poștale menționați la alin. (8) au obligația să declare, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a făcut predarea către destinatarul coletului, către Agenția Națională de Administrare Fiscală, numărul coletelor, după cum urmează:a) numărul de colete livrate cu loc de începere al livrării în afara teritoriului Uniunii Europene;b) numărul de colete livrate însoțite de informații din declarația de origine, cu loc de începere al livrării în afara teritoriului Uniunii Europene;c) numărul de colete livrate însoțite de informații din declarația de origine pentru care s-a perceput taxa.(10) Furnizorii de servicii poștale colectează taxa direct de la furnizorul bunurilor, persoana care expediază coletul sau entitatea care facilitează prin intermediul unei platforme digitale vânzarea la distanță de bunuri sau de la intermediarul logistic beneficiar direct al serviciilor poștale prestate de către aceștia.(11) Taxele colectate vor fi virate la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost predat coletul destinatarului.(12) Furnizorii de servicii poștale au obligația să se asigure de încasarea taxei, aceasta reprezentând o condiție pentru prestarea serviciilor.(13) În situația în care furnizorii de servicii poștale nu respectă obligația prevăzută la alin. (12), aceștia se subrogă de drept în obligațiile persoanelor prevăzute la alin. (4).(14) Furnizorii de servicii poștale au obligația să identifice, prin sistemele proprii de trasabilitate, coletele supuse taxei.(15) Procedura de declarare se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, emis în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(16) Furnizorii de servicii poștale păstrează timp de 5 ani evidențe detaliate ale expedierilor taxate pe care le pun la dispoziția autorităților fiscale și/sau vamale, după caz, la solicitarea acestora.(17) Furnizorii de servicii poștale au obligația declarării taxelor colectate până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost predat coletul destinatarului.(18) Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (9);b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (16);c) nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (17).(19) Contravenția prevăzută la alin. 18 lit. a) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei.(20) Nerespectarea obligației prevăzute la alin. (18) lit. b) se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei.(21) Contravenția prevăzută la alin. (18) lit. c) se sancționează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă constând în valoarea taxelor nedeclarate, dar nu mai puțin de 1.000 lei.(22) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(23) Contravențiilor prevăzute la alin. (18) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(24) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă colectarea taxei și neplata către bugetul general consolidat al statului, în termen de 30 de zile de la declarare.(25) Monitorizarea implementării taxei logistice pentru gestionarea fluxurilor extracomunitare de bunuri se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, în conformitate cu atribuțiile legale specifice.(26) Atribuțiile Direcției Generale Antifraudă Fiscală în cadrul implementării proiectului privind taxa logistică pentru gestionarea fluxurilor extracomunitare de bunuri se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Articolul XXIII Prevederile art. XXII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2026Măsură cu impact de miliarde
Măsura aplicabilă din 1 ianuarie 2026 a fost anunțată inițial de Ministrul Finanțelor într-o conferință de presă. „Cei care vor stabili huburi logistice în România și vor să distribuie din România nu vor mai plăti această taxă”, a precizat atunci ministrul Alexandru Nazare, într-o conferință de presă susținută miercuri la Palatul Victoria.
ARMO: Impactul platformelor non-UE este anual de peste 10 mld. lei pierderi fiscale pentru România
În luna iulie, Asociația Română a Magazinelor Online solicita Guvernului „Introducerea, la nivelul României, a unei taxe administrative de minimum 5 euro per colet non-UE (echivalent 10% din valoarea medie a unui colet expediat de aceste platforme), care ar genera aproximativ 1 milion euro / zi pentru bugetul de stat, dar și eliminarea accelerată a scutirii de taxe vamale pentru coletele non-UE sub 150 euro”.
Platformele internaționale de comerț electronic care vând direct către consumatorii din România pot genera pierderi fiscale de circa 10,86 mld. lei / an (≈ 2,12 mld. euro) în următorii doi ani, potrivit unei analize de impact elaborate de economistul Iancu Guda la solicitarea Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO). Pentru 2025, efectul negativ este estimat la cel puțin 5,4 mld. lei (≈ 1,06 mld. €), sumă care s-ar putea dubla până în 2027 dacă volumul de colete și valoarea medie a comenzilor continuă să crească în ritmul actual.
Studiul pornește de la ipoteza că, în 2025, vor intra în România aproximativ 78 milioane de colete non-UE sub pragul de 150 euro, segment scutit în prezent de taxe vamale, la o valoare medie de 50 euro/colet. În scenariul în care volumele sau valoarea coletelor comandate se dublează, valoarea comercială anuală a importurilor directe prin platforme precum Temu, AliExpress, Shein sau Trendyol ar putea ajunge la 39,78 mld. lei (≈ 7,8 mld. euro) echivalent cu circa 28,8% din piața locală de retail, față de 14,4%, valoare estimată pentru finele lui 2025.
Taxa românească va fi urmată de taxa europeană
Taxa de 25 de lei aplicată coletelor care vin din afara spațiului UE nu este singura care va da bătăi de cap în special comercianților asiatici care s-au extins rapid în spațiul comunitar și în România. Uniunea Europeană va impune, din iulie 2026, taxe vamale de 3 euro (3,52 dolari) la coletele cu o valoare de sub 150 euro care vin în cele 27 state membre UE. Taxa este o măsură temporară și va rămâne în vigoare până în 2028, când vor fi impuse taxe vamale tuturor mărfurilor importate în blocul comunitar, indiferent de valoarea lor, a precizat într-un comunicat Comisia Europeană.
FOTO ILUSTRAȚIE: 327853363 © Dimarik16 | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


