Companii Stiri

Eurohold, compania ce deține Euroins în România raportează o creștere semnificativă a veniturilor

2 iun. 2022 2 min

Eurohold, compania ce deține Euroins în România raportează o creștere semnificativă a veniturilor

Reading Time: 2 minute

Cel mai mare holding public din Bulgaria și unul dintre cele mai importante grupuri energetice și financiare din Europa de Sud-Est – Eurohold Bulgaria, compania mamă a Euroins România, a raportat venituri record și aproape și-a triplat profitul în primul trimestru din 2022 potrivit declarației financiare interimare consolidate a companiei.

Veniturile totale au crescut de peste patru ori, depășind 1,67 miliarde Leva (853 mil. Euro) în perioada ianuarie-martie. Creșterea s-a datorat în principal consolidării rezultatelor filialelor din Bulgaria ale fostului grup CEZ, care au fost achiziționate de Eurohold în iulie 2021. Aceste unități operează în prezent sub marca Electrohold Bulgaria. Afacerile din domeniul energiei au acumulat puțin peste jumătate din veniturile totale ale grupului în primul trimestru din 2022. La această creștere a contribuit și creșterea veniturilor din prime din activitatea de asigurări, generate de Euroins Insurance Group (EIG) pe piețele mai noi ale grupului.

Activitățile energetice au jucat un rol important în creșterea rentabilității holdingului. Profitul operațional (EBITDA) din această activitate a depășit 71 de milioane Leva (36 mil. Euro) pentru această perioadă. Rentabilitatea operațiunilor de asigurare s-a îmbunătățit, de asemenea, în mod semnificativ – profitul operațional generat de această linie a crescut de peste două ori, ajungând la 20,35 milioane Leva (10,3 mil. Euro). EBITDA total al holdingului a depășit 92 de milioane Leva (45 mil. Euro), ceea ce reprezintă o creștere de zece ori mai mare decât în perioada precedentă. Profitul net a atins aproape 37 de milioane Leva (18,9 mil. Euro) în primele trei luni ale anului, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă în comparație cu aceeași perioada a anului 2021.

Activele holdingului au crescut cu 7.4% anual, ajungând la aproape 4.8 miliarde Leva (2,4 mld. Euro).

„Am început anul foarte pozitiv în cele două linii cheie ale afacerii noastre și în acest fel am continuat performanța bună obținută în 2021. Încă nu am simțit provocările cu care ne confruntăm de la sfârșitul lunii februarie, din cauza conflictului din Ucraina.
Credem că afacerea noastră este bine structurată pentru a face față acestor provocări. Ne vom strădui să menținem rata de creștere pozitivă pentru restul anului, respectând în același timp incertitudinea din Europa de Est și creșterea economică fragilă, factori care ar avea un impact pentru aproape toate afacerilor în perioadele următoare.. Cel mai important este că am reușit să ne protejăm colegii din Ucraina, precum și familiile lor pe care le-am cazat în Bulgaria. Afacerea noastră din Ucraina funcționează în continuare într-un ritm mai lent și în zonele mai puțin afectate de război”, a comentat Kiril Boshov, președintele Consiliului de Administrație al Eurohold.

Subsidiara Eurohold – EIG, deține două companii de asigurări în Ucraina – Euroins Ukraine și European Travel Insurance Ukraine, care nu și-au încetat activitatea și funcționează și acum, în ciuda situației actuale din țară. Ponderea celor două companii în activele totale ale grupului este relativ mică – mai puțin de 5%. Majoritatea angajaților celor două companii ucrainene și familiile acestora au fost evacuați în Bulgaria imediat după declanșarea conflictului. Acum lucrează de la distanță.
Celelalte linii de afaceri mai mici ale holdingului contribuie, în general, pozitiv la rezultatele grupului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: