Stiri Finanțe

Taxele și impozitele nu vor crește în acest an. Investitorii străini, la discuții cu prim-ministrul

9 apr. 2021 < 1 min

Taxele și impozitele nu vor crește în acest an. Investitorii străini, la discuții cu prim-ministrul

Reading Time: < 1 minut

Prim-ministrul României Florin Cîțu a avut discuții în această săptămână cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini, care sunt unii dintre cei mai importanți plătitori de taxe și impozite.
Principala temă a discuțiilor cu premierul a fost stabilitatea sistemului financiar românesc. În opinia afaceriștilor străini, un sistem financiar care se schimbă în timpul anului și care nu este previzibil, poate dăuna investițiilor din țară.

Premierul Florin Cîţu a anunțat că va fi menținut sistemul fiscal actual, iar taxele și impozitele nu vor crește, în scopul sprijinirii economiei în această perioadă.

„ Pentru însănătoșirea economiei românești este nevoie să susținem investițiile publice și private, inclusiv prin continuarea măsurile începute în cursul anului 2020 prin care am salvat locuri de muncă, să restructurăm companiile de stat și să digitalizăm sectorul public. Vom menține regimul fiscal și categoric nu vom crește taxe sau impozite. Sunt obiective asumate de Guvern și așteptate de mediul de afaceri”, este declarația premierului postată pe pagina de Facebook a Guvernului, după întâlnirea pe care a avut-o azi cu cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini.

În cadrul acestei întâlnirii, premierul transmis un apel comunității oamenilor de afaceri pentru susținerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. „Fie că vorbim despre investitori cu capital românesc sau străin, mediul privat este partener de încredere în acest efort comun de a depăși cu bine pandemia, prin imunizarea populației și respectarea măsurilor de protecție sanitară. Stabilizarea situației epidemiologice și creșterea capacității de vaccinare în lunile aprilie și mai sunt premise clare și sigure că treptat putem să învingem acest virus”, a mai spus premierul.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: