Stiri Business Tech

TotalSoft investește 5 milioane de euro în inovație

8 apr. 2021 2 min

TotalSoft investește 5 milioane de euro în inovație

Reading Time: 2 minute

TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est, a înregistrat în ultimii doi ani o creștere constantă a cifrei de afaceri, în 2020 veniturile cumulate ale companiei ridicându-se la valoarea de 22,3 milioane euro, EBIDTA de 3,7 milioane de euro și capital propriu de aproape 20 milioane de euro.

Proiectele derulate pe piețele externe au o pondere de 30% din cifra de afaceri a TotalSoft, acest procent urmând să crească în 2021 prin extinderea internațională a unor soluții noi precum Charisma HCM și Charisma Warehouse Management.

Pentru anul în curs, compania își propune să continue investițiile în tehnologie, produse și inovație pentru care a alocat un buget de peste 5 milioane de euro. De altfel, doar în ultimii 3 ani, TotalSoft a investit aproximativ 10 milioane de euro în îmbunătățirea, rescrierea sau adoptarea de noi tehnologii pentru produsele existente, a anunțat azi Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft, în cadrul unei videoconferințe pe zoom.

Clienți pe 4 continente

De-a lungul anului 2020, TotalSoft și-a consolidat portofoliul de clienți care numără în prezentpeste 1.000 de companii. Produsele și serviciile sunt utilizate de clienți din peste 45 de țări, de pe 4 continente. Local, clienții TotalSoft angajează peste 25% din forța de muncă activă din țară, în timp ce peste 60% dintre  firmele incluse în top 100 companii din România sunt clienți TotalSoft.

Totalsoft a deschis, de asemenea, soluțiile sale către comunitatea dezvoltatorilor software, oferind produse open-source. Platforma Charisma EveryWare este deschisă către colaborarea cu aplicații dezvoltate de furnizori terți, cu scopul de a acoperi complet nevoile de digitalizare și automatizare ale clienților. În prezent, platforma se integrează cu peste 20 de astfel de aplicații.

Achiziții și perteneriate

La dezvoltarea companiei au contribuit și achizițiile de pe piața locală. Astfel, în 2020, ABS Financial Services, parte a TotalSoft, a preluat portofoliul de afaceri de la Nexia CRG Expert, membru al Nexia International, cea de-a noua cea mai mare rețea globală de firme independente de contabilitate și consultanță.

De asemenea, TotalSoft investește și în dezvoltarea unei rețele de parteneri pentru vânzarea și implementarea soluțiilor sale de business.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: