Mic dejun pe gustul fiecăruia: amestecuri personalizate de clienți și trei terciuri gata într-un minut, de la Mixit
Reading Time: 3 minuteDiminețile reușite încep cu un mic dejun exact pe gustul fiecăruia. Pe Mixit.ro, fiecare client își poate crea propriul mix de musli, alegând tubul, baza și apoi fructele, nucile, semințele sau ingredientele dulci preferate. Compania completează și opțiunile pentru micul dejun cu trei noi baze de terci din mei, hrișcă și orez, gata într-un minut.
Cum poate fi creat un mix personalizat pe Mixit.ro
Opțiunea de personalizare Mixit oferă libertatea de a combina ingredientele preferate într-o formulă proprie, astfel încât fiecare tub să aibă gustul și compoziția dorite.
1. Alegerea tubului
Primul pas îl reprezintă alegerea tubului în care va fi ambalat amestecul. Clienții pot selecta unul dintre nouă tuburi, de la variante colorate și jucăușe până la tuburi concepute pentru diferite ocazii sau potrivite pentru a fi oferite cadou.
2. Selectarea unei singure baze
Fiecare mix poate avea o singură bază. Pe site sunt disponibile multiple variante, printre care granola cu miere, fulgi de porumb, Cereale Peep Peep BIO (cacao sau vanilie) și multe alte combinații de fulgi, cereale și ingrediente crocante.
Baza reprezintă punctul de plecare al amestecului, în timp ce gustul, textura și compoziția finală sunt definite de ingredientele adăugate ulterior.

3. Adăugarea fructelor, nucilor și a celorlalte ingrediente
În fiecare mix pot fi adăugate fructe uscate sau liofilizate, precum căpșune, zmeură, afine, banane, caise, merișoare, stafide sau nucă de cocos.
Pentru o textură mai crocantă, combinația poate include migdale, caju, alune de pădure, arahide, nuci, fistic și diferite tipuri de semințe. Variantele mai dulci pot fi completate cu bucăți de ciocolată, biluțe crocante, mini-fursecuri și alte ingrediente disponibile pe site.
Aceeași bază poate fi transformată astfel într-un mix predominant fructat, într-o combinație cu mai multe nuci și semințe sau într-un amestec care include și ingrediente dulci. După selectarea tuturor ingredientelor, configuratorul afișează compoziția tubului și calculează automat valorile nutriționale ale combinației, înainte de finalizarea comenzii.
Personalizarea, parte din conceptul Mixit încă de la lansare
Mixit a fost lansat în 2010 și a oferit încă de la început opțiunea de a crea amestecuri proprii. „Mixit a pornit de la ideea că fiecare client ar trebui să poată crea un amestec pe gustul său. De-a lungul timpului am adăugat noi ingrediente, baze și categorii de produse, însă personalizarea a rămas în centrul conceptului nostru”, declară Tomáš Huber, cofondator Mixit.

Trei noi baze pentru terci gata într-un minut
Mixit completează opțiunile pentru micul dejun cu trei produse noi: terci de mei, terci de hrișcă și terci de orez. Toate sunt fără gluten, se prepară într-un minut prin adăugarea de apă fierbinte sau lapte și pot fi consumate simple sau personalizate cu fructe proaspete ori liofilizate, nuci, semințe, miere, ciocolată, cacao sau scorțișoară.
Terciul de mei se remarcă prin gustul neutru, potrivit atât pentru combinații dulci, cât și sărate, cel de hrișcă oferă un conținut bogat în fibre, minerale și proteine, iar varianta din orez reprezintă o bază versatilă, fără lactoză și fără zahăr adăugat.
Cele trei produse oferă alternative la terciurile clasice pe bază de ovăz și permit adaptarea fiecărei porții în funcție de preferințe.
Abonamentul Mixit Plus (plată unică de 29.9 RON pentru 12 luni) oferă transport gratuit nelimitat la punctele de livrare Packeta, beneficii lunare și nu necesită o comandă minimă.

Mixit este un magazin online în care clienții își pot crea propriile combinații de musli, fructe uscate și nuci. În prezent pe site există peste 70 de ingrediente diferite: baze de cereale, fructe uscate, nuci, semințe, precum și delicii precum ciocolata, condimentele sau mini fursecuri. Oferta Mixit include și amestecuri deja pregătite, create de nutriționiști, dar și ingrediente speciale pentru persoanele care suferă de boala celiacă sau alergici la anumite tipuri de alimente.
Pe site se găsesc și Mixitka, batoane de musli, băuturi pudră, mixuri sărate de alune și brânzeturi. Întrucât Mixit consideră că și ambalajul este de o importanță deosebită, tuburile companiei sunt concepute cu mult drag. Clientul Mixit poate alege livrarea prin curieri sau colectarea personală din punctele Packeta.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


