Business Stiri

Trump amenință UE cu taxe vamale de 50% din iunie: „Negocierile cu ei nu duc nicăieri”

24 mai 2025 2 min

Trump amenință UE cu taxe vamale de 50% din iunie: „Negocierile cu ei nu duc nicăieri”

Reading Time: 2 minute

Președintele american Donald Trump a amenințat cu impunerea de taxe vamale de 50% pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană, invocând lipsa oricărui avans în negocierile comerciale în curs.

Tariful propus de Trump este de peste două ori mai mare decât tariful „reciproc” inițial de 20%, care a fost aplicat temporar în aprilie, înainte de a fi suspendat pentru a permite negocieri.

„Barierele lor comerciale puternice, TVA-ul, amenzile ridicole impuse corporațiilor, barierele comerciale nemonetare, manipulările monetare, procesele nedrepte și nejustificate împotriva companiilor americane și multe altele au dus la un deficit comercial cu SUA de peste 250 de miliarde de dolari pe an, ceea ce este total inacceptabil”, a scris Trump vineri dimineață într-o postare pe Truth Social.

Prin urmare, președintele SUA a spus că recomandă taxe vamale de 50% asupra bunurilor din Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie 2025. „Negocierile cu ei nu duc nicăieri!”, a spus Trump.

Anul trecut, SUA au avut un deficit comercial de 236 miliarde de dolari cu UE, conform datelor Departamentului Comerțului, sub nivelul invocat de Trump.

Ulterior, în Biroul Oval, președintele american a subliniat că nu caută vreun acord cu statele UE și taxele vamale de 50% sunt singura ofertă aflată pe masă.

Maroš Šefčovič, comisarul european pentru comerț, a avut o convorbire telefonică cu Reprezentantul Comercial al Statelor Unite, Jamieson Greer, și cu Secretarul Comerțului, Howard Lutnick, declarând ulterior că un acord între UE și SUA trebuie să se bazeze pe „respect reciproc, nu pe amenințări”.

„UE este complet angajată și dedicată obținerii unui acord care să funcționeze pentru ambele părți”, a scris el vineri pe X, adăugând că Comisia Europeană „rămâne pregătită să colaboreze cu bună-credință.”

Imediat după postarea lui Trump, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat pentru Fox News că „propunerile UE nu sunt de același nivel cu cele ale altor parteneri comerciali importanți.”

Piețele bursiere au scăzut după ce președintele Trump a amenințat că va reaprinde războiul comercial. Principalele burse europene au înregistrat scăderi. Astfel, indicele european STOXX 600 a scăzut cu 1,7%, cel german DAX de la bursa din Frankfurt a scăzut cu 2,4%, cel francez CAC – cu 2,2%. iar indicele FTSE de la Bursa din Londra a scăzut cu 1%. Și bursele din SUA au scăzut, Dow Jones deschizând în scădere cu 480 de puncte (1,15%).

Reacția Uniunii Europene

La începutul lunii mai, Comisia Europeană a prezentat un plan represalii în valoarea de aproape 108 miliarde de dolari asupra „unei game largi de produse industriale și agricole”, în caz de eșec al negocierilor.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a spus că UE a făcut o ofertă zero taxe vamale de ambele părți și că se negociază o soluție reciproc avantajoasă, dar, dacă negocierile eșuează, Uniunea va lua măsuri.

Premierul irlandez Micheál Martin a calificat declarația lui Trump ca fiind extrem de dezamăgitoare, subliniind într-o postare pe X că a salutat suspendarea taxelor vamale până în iulie, pentru a permite continuarea negocierilor.

Ministrul francez al comerțului, Laurent Saint-Martin, a spus vineri pe X că amenințările lui Trump „nu ajută deloc în timpul perioadei de negociere între UE și SUA”.

Articole pe aceeași temă: