Stiri

Uber lansează Uber Pink, o experiență unică pentru fanii Barbie din București

17 iul. 2023 2 min

Uber lansează Uber Pink, o experiență unică pentru fanii Barbie din București

Reading Time: 2 minute

Uber, în parteneriat cu Vertical Entertainment, compania care distribuie filmul Barbie în România, anunță lansarea Uber Pink, o experiență unică pentru fanii Barbie din București. 

În ziua premierei internaționale, pe 21 iulie, bucureștenii vor avea oportunitatea de a păși în Lumea Barbie. Vineri, aceștia vor putea călători într-un Buick Invicta roz, o mașină vintage decapotabilă, amintind de estetica filmului mult așteptat.  

Uber Pink va fi disponibil gratuit pentru doritori în rondul Kiseleff, urmând o rută circulară predefinită menită să parcurgă frumusețea Bulevardului Kiseleff. 

Bucureștenii se vor putea bucura de experiența inedită între orele 12:00 și 21:00, pe 21 iulie. 

Pentru înscrieri, numărul de călătorii va fi limitat, fiecare durând aproximativ 20 de minute. 

Pentru a se bucura pe deplin de această experiență, este necesar ca doritorii să ajungă în rondul Kiseleff, pentru a fi asistați de personalul prezent la fața locului. 

Punctul de plecare va fi decorat cu mult roz, iar cei prezenți vor avea parte de surprize la fața locului, printre care și oportunitatea de a face fotografii pe „covorul roz”. 

„Suntem încântați să ne parteneriem cu Vertical Entertainment pentru a aduce o experiență unică bucureștenilor. Uber Pink oferă o experiență din Lumea Barbie, chiar și dacă doar pentru o călătorie. La Uber căutăm întotdeauna modalități noi de a adăuga puțină magie călătoriilor oamenilor, așa că suntem mai mult decât bucuroși să aducem Uber Pink în București

Ana-Maria Borlovan, Head of Driver Operations la Uber, în regiunea Centrală și de Est a Europei

Warner Bros. Pictures prezintă „Barbie”, o producție semnată Heyday Films, LuckyChap Entertainment și Mattel. Filmul va fi distribuit de Vertical Entertainment în cinematografele din România începând cu 21 iulie 2023. Regizoarea și scenarista nominalizată la Oscar, Greta Gerwig („Fiicele doctorului March”, „Lady Bird”), revine pe marile ecrane, de data aceasta cu filmul “Barbie”, avându-i în rolurile principale pe Margot Robbie („Bombshell: Scandalul”, „Eu, Tonya”) și Ryan Gosling („La La Land”, „Half Nelson”), drept Barbie și Ken.

Array

Articole pe aceeași temă: