Stiri Companii MarComm Sustenabilitate

Beko lansează o nouă platformă axată pe sustenabilitate, cu artă generată de AI

2 nov. 2023 3 min

Beko lansează o nouă platformă axată pe sustenabilitate, cu artă generată de AI

Reading Time: 3 minute

Beko, unul dintre liderii globali ai industriei de electrocasnice, lansează o platformă educațională cu focus pe sustenabilitate, dedicată avantajelor folosirii mașinilor de spălat vase comparativ cu spălatul vaselor manual, urmărind să crească gradul de conștientizare a românilor în legătură cu economia de resurse pe care o pot face optând pentru acest tip de electrocasnice.

Platforma oferă informații și resurse menite să schimbe percepții neîntemeiate potrivit cărora spălatul manual al vaselor este preferat din anumite puncte de vedere în comparație cu utilizarea unei mașini de spălat vase. În plus, platforma își propune să crească nivelul de conștientizare a impactului pozitiv asupra mediului pe care l-ar avea utilizarea unei mașini de spălat vase.

Aceasta încorporează și un element important de interactivitate, printr-un quiz care vine să aducă în prim-plan cantitatea de apă economisită prin utilizarea mașinilor de spălat vase Beko. Astfel, quiz-ul devine un element cu rol educațional privind reducerea consumului de apă per capita, esențial pentru gestionarea sustenabilă a acestei resurse vitale. Într-un demers imaginativ inedit de reamintire a importanței fundamentale a protejării apei, la finalul quiz-ului, o imagine generată de inteligența artificială va corela importanța unui comportament responsabil cu o ilustrație despre însemnătatea ecosistemelor acvatice.

Conținutul platformei SaveWater aduce în focus rezultatele unui studiu realizat de oameni de știință de la Universitatea din Bonn, potrivit căruia spălarea cu ajutorul mașinii de spălat vase se dovedește a fi mult mai eficientă din punct de vedere al resurselor decât spălarea manuală a vaselor, cu rezultate de curățare comparabile sau mai bune*.

Platforma combate cu informații documentate 10 dintre cele mai răspândite “mituri” despre mașinile de spălat vase și utilizarea lor. Cele mai întâlnite dintre acestea se referă la consumul de apă și energie electrică. Deși există persoane care tind să creadă că mașina de spălat vase consumă mai multă apă decât s-ar consuma dacă vasele ar fi spălate manual, adevărul este altul. Potrivit studiului citat, prin spălarea de mână a vaselor se consumă în medie 103 litri de apă la un ciclu complet de spălare, în timp ce, cu mașina de spălat vase, media de consum este de aproximativ 15-22 de litri de apă. După cum consumatorii pot afla în cadrul quiz-ului, prin utilizarea mașinii de spălat vase o dată pe zi, se pot economisi 32.120 l de apă/an – echivalentul cantității de apă necesare timp de 44 de ani unei persoane care consumă 2 litri de apă pe zi**.  

Grație tehnologiei SaveWater, lansată de companie în premieră în 2022 la cel mai mare târg de tehnologie, mașina de spălat vase Beko poate avea un consum de doar 6,9 litri de apă la programul Eco, ceea ce reprezintă o reducere a cantității de apă de 27%*** comparativ cu consumul de apă al aceluiași program de la mașinile de spălat vase Beko ce nu utilizează tehnologia SaveWater. Prin această tehnologie este păstrată ultima apă curată din etapa de clătire, pentru a fi utilizată la începutul următorului ciclu de spălare, ceea ce asigură reducerea consumului de apă.

Cât privește mitul conform căruia mașina de spălat vase consumă foarte mult curent, studiile interne Beko arată că aceasta are nevoie de 0.77 kWh per ciclu de spălare****, datorită clasei energetice eficiente a mașinilor de spălat vase și datorită motorului ProSmartInverter, care contribuie la consumul redus de energie.

Brandul Beko este axat pe sinergia dintre sustenabilitate și performanță. Prin lansarea acestui proiect, facem încă un pas în direcția educării consumatorilor despre cele mai bune obiceiuri pentru o planetă sănătoasă. În campania „SaveWater – Schimbarea începe cu fiecare picătură de apă ne-am propus să lăsăm cifrele să vorbească: 88 de litri de apă economisiți pe zi, dacă folosești mașina de spălat vase. Este o realitate care nu mai are nevoie de niciun comentariu. Mai mult, cu noua tehnologie SaveWater a mașinilor de spălat vase Beko poți obține rezultate de spălare remarcabile, cu un consum redus de apă”, a declarat Gabriel Eremia, Marketing & Product Management Director Arctic.

„Suntem într-o căutare constantă de noi modalități de a îndruma publicul spre un comportament responsabil, iar noua platformă educațională Beko stă mărturie efortului nostru comun în această direcție. Cu date concrete, bine documentate, puse la dispoziția consumatorilor, ne propunem să sporim gradul de conștientizare cu privire la impactul pozitiv pe care mașinile de spălat vase îl au asupra mediului înconjurător. Astfel, venim în sprijinul consumatorilor cu informații care să îi ajute să facă pași siguri în direcția unui stil de viață sustenabil și, în același timp, confortabil”, a adăugat Raluca Cocu, Senior Brand Manager Beko Brand

Array

Articole pe aceeași temă: