Unearthodox: Gândire neortodoxă pentru schimbări sistemice 

Unearthodox: Gândire neortodoxă pentru schimbări sistemice 

Reading Time: 6 minute

Organizația nonprofit Unearthodox, cu sediul în Elveția, aduce laolaltă gândirea diversă, oameni și organizații cu scopul de a declanșa transformări sistemice și inovație socială pentru regenerarea naturii. Anca Damerell, director de inovație la Unearthodox, explorează idei îndrăznețe, concentrându-se pe schimbarea modului în care sunt înțelese problemele: contestă presupunerile, aplică gândirea sistemică și face loc abordărilor laterale care pot debloca noi posibilități.  

Cum ai descrie gândirea sistemică? 

Imaginează-ți un aisberg. Ceea ce vedem deasupra suprafeței (evenimentele sau problemele vizibile) reprezintă doar o mică parte din poveste. Sub apă se află tiparele, structurile și credințele care mențin acele probleme. Gândirea sistemică înseamnă să privim în adâncime, să înțelegem forțele profunde care acționează și să ne întrebăm ce ar fi necesar pentru a le schimba. De exemplu, dacă un oraș se confruntă frecvent cu inundații, o soluție tipică ar fi construirea de diguri mai înalte sau îmbunătățirea sistemului de canalizare. Aceste răspunsuri sunt utile, dar se concentrează pe problema vizibilă.

O abordare sistemică ar pune întrebări diferite, precum modul în care schimbările în utilizarea terenurilor au crescut vulnerabilitatea sau cum deciziile de infrastructură au favorizat anumite zone în detrimentul altora. Ar explora presupunerile și relațiile profunde care modelează aceste alegeri. Printre soluțiile alternative s-ar număra refacerea zonelor umede, integrarea spațiilor verzi în planificarea urbană și implicarea comunităților în coproiectarea răspunsurilor adaptive; nu doar remedierea a ceea ce este vizibil, ci remodelarea condițiilor care au creat problema. 

Poate fi transformată industria sustenabilității de către gândirea sistemică?  

Da, dar asta presupune ca industria să renunțe la atașamentul față de metrici liniare și remedii tehnice. Abordarea convențională se bazează pe date și control: contabilizarea emisiilor de carbon, indicatori ESG și tablouri de bord de performanță. Deși utile, aceste instrumente limitează adesea imaginația, ajutându-ne să optimizăm în interiorul sistemului fără a pune sub semnul întrebării însăși structura sa. Gândirea sistemică ne invită să lărgim spectrul vocilor care contează, în special ale deținătorilor de cunoștințe indigene, ale tinerilor și chiar ale lumii naturale.

Ne îndeamnă să acceptăm complexitatea și incertitudinea, în loc să reducem totul la ceea ce poate fi măsurat. Și creează spațiu pentru imaginație și schimbare culturală, nu doar pentru conformitate. Ironia este că, originar, conceptul de sustenabilitate, formulat în Raportul Brundtland din 1987, viza responsabilitatea intergenerațională și bunăstarea pe termen lung. Acea viziune profundă a fost erodată în multe aplicări mainstream, înlocuită de soluții tehnice care adesea ratează esența. Recuperarea acestei orientări ne leagă de munca noastră în domeniul gândirii despre viitor și de importanța includerii generațiilor viitoare în guvernanță și design. 

Cum ajută gândirea sistemică la rezolvarea provocărilor ecologice globale? Și cum influențează acest tip de gândire soluțiile pe termen lung? 

Să luăm exemplul unei sticle de plastic, pe care o pui în coșul de reciclare și simți că ți-ai făcut treaba. Este o acțiune comună, bine intenționată, încurajată de eforturile principale de sustenabilitate. Însă o abordare bazată pe gândirea sistemică ar pune întrebarea: în fond de ce producem atât de mult plastic? Ce sisteme fac mai ușoară generarea continuă de deșeuri decât prevenirea producției lor? Cine beneficiază de acest model și cine suportă costurile?

O soluție din perspectiva schimbării sistemice nu s-ar opri la reciclarea mai eficientă. Ar analiza reproiectarea completă a ambalajelor, trecerea la modele de reutilizare, reglementarea producției în amonte și încurajarea unor schimbări culturale privind consumul. Este vorba de a depăși remedierile pe termen scurt și de a interacționa cu structurile și comportamentele fundamentale care generează pagubă.

Gândirea sistemică ne ajută să privim schimbările climatice și prăbușirea ecologică nu ca probleme tehnice izolate, ci ca semne ale unei deconectări mai profunde: de natură, de ceilalți și de moduri de cunoaștere mai diverse. Este o modalitate de a trece de la îmbunătățiri superficiale la transformări profunde și durabile, nu doar de a face mai puțin rău, ci de a schimba radical felul în care trăim și relaționăm. 

Ce proiecte dezvoltați la Unearthodox și cum contribuie acestea la schimbarea percepției asupra mediului și a relației noastre cu natura?

La Unearthodox, colaborăm cu inovatori din întreaga lume pentru a descoperi modalități diferite de a trăi, menite să sprijine o planetă și oameni mai sănătoși. Prin programul nostru Exploration Co-Lab, susținem persoane și idei care contestă modul convențional de gândire și deschid noi posibilități.

De pildă, în Kenya, Wakanyi Hoffman revitalizează poveștile și tradițiile popoarelor indigene pentru a reconecta copiii și comunitățile cu cunoștințele ancestrale și înțelepciunea legată de pământ. În Asia de Sud-Vest, biologul de conservare și antreprenorul Gal Zanir folosește inteligența artificială pentru a simula perspective non-umane: prin inițiativa sa Nature Perspectives, creează instrumente care ne permit să imaginăm dialoguri cu însăși natura, deschizând posibilități radicale de a recunoaște agentivitatea naturii în luarea deciziilor umane.

În Europa, Olivia Lazard explorează viitorul securității planetare prin legarea regenerării ecologice de guvernanța globală. Prin proiectul ei Transition Intelligence, regândește modul în care resursele critice (minerale, energie etc.) pot fi gestionate ca bunuri publice globale, integrând în același timp regenerarea în procesele de pace și mediere.

Totodată, creăm spații care stimulează percepția și cultivă gândirea pe termen lung. Programul Creative Futures invită factorii de schimbare să exploreze imagini radicale ale viitorului ecologic, nu ca simple fantezii, ci ca instrumente strategice de schimbare a mentalităților. De la povestirea vizuală la designul speculativ, aceste ateliere ne ajută să ne dezvățăm de presupunerile moștenite și să exersăm noi roluri și relații, reconectând emoția și imaginația cu schimbarea sistemică.

Fiecare dintre aceste proiecte schimbă perspectiva: depășește ideea naturii ca simplă resursă sau decor și ne invită să o vedem ca partener activ în conturarea viitorului. Lucrând cu inovatori din regiuni diverse, amplificăm aceste viziuni și le testăm în practică. Rezultatul nu este doar inovație, ci transformarea modului în care oamenii se raportează la mediu, la sisteme și unii la alții.

Cum pot organizațiile internaționale să susțină cu adevărat inițiativele ecologice și durabile, în special pe cele care urmăresc schimbarea percepției asupra mediului?

De-a lungul anilor, am colaborat cu inițiative mici, de la bază, cu organizații internaționale mari, instituții academice și organisme interguvernamentale. Ceea ce am învățat este că această întrebare nu se adresează doar organizațiilor internaționale; se aplică în toate spațiile și sectoarele.

Oriunde ai fi în sistem, primul pas este să-ți recunoști poziția și să reflectezi asupra a ceea ce ajuți să susții sau să co-creezi. Întărești statu-quo-ul sau contribui la crearea condițiilor pentru transformare? De aici, devine posibil să faci pași semnificativi: redistribuie puterea și resursele, nu doar responsabilitatea; susține munca de lungă durată, pe baze locale, chiar dacă rezultatele nu sunt imediat cuantificabile; investește în schimbarea narativelor și a percepțiilor, adesea subevaluate; practică umilința învățând de la mișcări sociale, de la păstrători ai cunoștințelor indigene și de la inițiative conduse de comunități.

Sprijinul trebuie să depășească listele de verificare și indicatorii de performanță (KPI). El trebuie să permită ascultarea profundă, experimentarea și învățarea sistemică. Unele dintre cele mai transformative schimbări de mentalitate, relații și cultură nu pot fi surprinse în rapoarte trimestriale.

Care crezi că sunt principalele obstacole în implementarea soluțiilor durabile și cum pot contribui organizațiile internaționale și guvernele la depășirea lor?

Din experiența mea, cele mai mari obstacole nu sunt tehnice, ci relaționale și structurale. Gândirea pe termen scurt, abordările fragmentate și dezechilibrele de putere împiedică adesea progresul real. Fie că lucrezi cu guverne, finanțatori sau ONG-uri, am văzut cât de dificil este să treci de la gestionarea proiectelor la transformarea sistemelor.

Unul dintre primii pași este să reflectezi unde se iau deciziile și cine este inclus în aceste discuții. Munca întărește dinamici existente sau invită voci și perspective diferite? Ne concentrăm pe eficiență sau pe relațiile și valorile care fac posibilă schimbarea pe termen lung?

Guvernele și instituțiile internaționale au o oportunitate unică de a crea condițiile necesare pentru acest tip de muncă: finanțare flexibilă, parteneriate pe termen lung și spațiu pentru experimentare și emergență. În același timp, trebuie să asculte comunitățile locale, experiențele trăite și pe cei care deja își imaginează viitoruri diferite.

Care sunt tendințele actuale majore în domeniul sustenabilității, atât din perspectiva organizațiilor internaționale, cât și a inițiativelor locale? 

Asistăm la o schimbare de limbaj și practică, de la sustenabilitate spre regenerare. Dacă sustenabilitatea se concentrează adesea pe minimizarea impactului sau menținerea statu-quo-ului, regenerarea presupune restaurarea activă și reînnoirea ecosistemelor, relațiilor și sistemelor. Se trece de la a face „mai puțin rău” la a crea condiții în care viața să înflorească.

Programul nostru Regenerative Futures explorează modul în care proiectăm, având regenerarea în minte. Prin artă, muzică, știință și storytelling, cu participanți din peste 80 de țări și medii diverse, am studiat cum poate fi susținută pe termen lung reînnoirea culturală, ecologică și sistemică. Ea implică gestionarea complexității, punerea în centrul atenției a cunoștințelor locale și indigene și crearea spațiului pentru imaginația colectivă.

La nivel mai larg, observăm două tendințe puternice: mișcările globale conduse de comunități indigene pentru returnarea teritoriilor prin inițiative LandBack și eforturile de conservare conduse de comunități, alături de modelele economice regenerative care prioritizează viața în fața profitului. În paralel, organizațiile internaționale încep să adopte un limbaj care marchează această schimbare: termeni precum „nature-positive” și „echitate intergenerațională” devin tot mai uzuali.

Privind spre viitor, cred că cererea pentru perspective multiple asupra lumii va crește. Vom vedea alianțe tot mai numeroase între mișcări de la bază și instituții formale, iar ideea de succes se va deplasa de la metrici precum creștere și eficiență către valori ancorate în grijă, reziliență și bunăstare relațională.  

Anca Damerell va fi prezentă în România la festivalul Unfinished, care va avea loc în perioada 26-28 septembrie, în București.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 397 (1 – 20 septembrie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.