BizRemote by certSIGN Lifestyle Stiri

Vacanțe în vremea COVID-19: Distanțare socială și destinații externe unde se iau măsuri pentru protecția turiștilor

12 mai 2020 3 min

Vacanțe în vremea COVID-19: Distanțare socială și destinații externe unde se iau măsuri pentru protecția turiștilor

Reading Time: 3 minute

De la reprogramarea unor sejururi amânate de criza COVID-19, la orientarea spre turismul intern și focusul pe destinațiile externe unde autoritățile au anunțat deja mai multe măsuri pentru protejarea turiștilor, agențiile de turism sunt în căutarea unor soluții prin care să ofere turiștilor vacanțe și să își continue business-ul.

Turoperatorul Hello Holidays suplimentează în luna mai oferta de circuite și sejururi pentru toamnă în România, Grecia, Turcia, Ungaria și Republica Moldova, disponibilă pentru reprogramări și pentru cei care ar fi vrut să călătorească de Paște și 1 Mai, și lansează, în premieră, circuitele pentru 2021. Turoperatorul este pregătit să înceapă sezonul 2020 la jumătatea lunii iunie ori la 1 iulie, și mizează pe România, dar și pe Grecia, Turcia, Bulgaria.

În așteptarea reluării călătoriilor, la mijlocul lunii iunie ori de la 1 iulie, echipa Hello Holidays este în contact permanent cu furnizorii de servicii din destinațiile aflate în ofertă. Este informată despre măsurile pentru siguranța turiștilor care se iau la nivel de industrie în Grecia, Turcia, Bulgaria, Austria, Germania, Norvegia, Croația, etc, despre demersurile hotelierilor români și pregătește primele plecări ale turiștilor și ghizilor. Mașinile din flota Hello Holidays Transport, a doua companie a grupului, vor fi configurate pentru păstrarea distanței între pasageri, vor fi dezinfectate înainte de cursă, turiștilor le vor fi distribuite măști și soluție dezinfectantă.

“Practic ne adaptăm noilor condiții de călătorie și ne conformăm modului în care se va face turism în vremurile acestea”, declară Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays.

Turoperatorul a păstrat prețurile pentru circuitele din toamnă și oferă reduceri de până la 15% pentru rezervări realizate până la finalul lunii iulie.

“Pentru programele deja existente în oferta Hello Holidays nu mai sunt locuri deoarece turiștii înscriși pentru plecările din lunile martie, aprilie, mai și prima parte a lunii Iunie au ales să se mute pe programe cu plecări în toamnă. Era necesar să creăm pachete noi, ca să putem continua atât înscrierile, cât și reprogramările”, spune Denisa Oprea.

Noua ofertă pentru toamnă cuprinde circuite de o zi marca Hello Holidays, “O zi cât o vacanță”, diversificate la cererea turiștilor, pentru Delta Dunării, Transfăgărășean, Transalpina, Sighișoara – Viscri, Veliko Târnovo, Plevna – Ruse, Târgul de Crăciun de la Sibiu și o excursie la Spiridușii lui Moș Crăciun, realizate cu autocarul, la prețuri cuprinse între 109 și 199 de lei/persoană.

Cele de două zile sunt organizate în Dobrogea, nordul Olteniei, Transfăgărășan – Transalpina, la târgurile de Crăciun și pe traseele Brașov – Cheile Bicazului – Neamț, Cazanele Dunării – Herculane – Cascada Bigăr ori Sofia – Plovdiv și costă între 260 și 355 de lei până la finalul lunii iulie. Programele “Senior Holiday”, fără limită de vârstă și durată de trei – cinci nopți, se organizează la Istanbul, în insulele Evia, Eghina, Ammouliani, în Paralia Katerini ori Budapesta. Oferta specială, până la 31 iulie, este de la 149 la 200 de euro/persoană.

Mai multe oferte pentru circuite în Cappadocia, Cappaccia – Insula Rhodos, Cappadocia – Kusadasi, Ținutul Secuiesc și Cheile Bicazului, Moldova și Bucovina, Cetăți Transilvane și biserici fortificate săsești, Cluj – Apuseni – Hunedoara, Maramureș – Bucovina – Iași, capitalele Moldovei Iași – Chișinău au fost adăugate celor existente. Sunt oferte speciale, cu prețuri cuprinse între 225 și 299 de euro/persoană.

“Avem o cerere mare de vacanțe în România și de vacanțe cu vouchere, mai ales că valabilitatea acestora a fost prelungită, care ne-a determinat să mărim portofoliul actual și să îl diversificăm cu produse de tip circuit, cu durată de două – patru zile. Am diversificat și vacanțele în afara țării. Programului de Istanbul, care este unul dintre cele mai căutate și pentru care avem turiști care au revenit și de cinci ori, i-am adăugat Safranbolu, un oraș la nord de Ankara, pentru a da posibilitatea turiștilor să descopere locuri noi în Turcia”, precizează Denisa Oprea.

Lansate încă de acum, circuitele pentru 2021 oferă experiența unor călătorii mai scurte, un weekend sau un weekend prelungit, în stațiuni de munte din Macedonia și Bulgaria, la hoteluri de cinci stele. “Adăugăm programe în destinații apropiate și pentru perioade mai scurte celor pe care le organizăm anual, în toată Europa și Asia, care pot dura și 19 zile”, mai spune Denisa Oprea.

Foto: © Franz1212 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: