Business Stiri

Parcul fotovoltaic de 800 mil. euro de la Arad a primit autorizația de construire

14 iun. 2023 2 min

Parcul fotovoltaic de 800 mil. euro de la Arad a primit autorizația de construire

Reading Time: 2 minute

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, investiție de 800 de milioane de euro din județul Arad, a primit autorizația de construire, pentru care a fost depusă documentația de către firma de arhitectură arădeană Pro Arhitectura. Parcul va avea capacitatea de a furniza energie electrică pentru 300.000 de gospodării.

La finalul anului 2022, dezvoltatorul de proiecte de energie verde Monsson semnase un acord cu Rezolv Energy pentru finalizarea parcului fotovoltaic.

“Parcul fotovoltaic din județul Arad este un proiect foarte mare, de 1057,5 MW. Următorul parc solar, ca putere este Parcul solar Escatrón-Chiprana-Samper din Aragon, Spania, cu o putere de 850 MW. Noi am depus toată documentația necesară pentru terenul care va avea peste 1.700.000 de panouri fotovoltaice de tip monocristalin-bifacial, peste 300 de posturi de transformare, nouă stații de transformare de 33/110 kV, o stație principală de transformare (sumatoare) de 33/110/400 kV, o stație de conexiune de 400 kV care va secționa LEA 400 kV Nădab – Bekescsaba circuitul1. Dosarul depus a fost complet, astfel că autorizația de construire a fost emisă fără probleme la începutul lunii iunie.”

Arh. Ella Falcă, Managing Partner al Pro Arhitectura din Arad

Parcul se va desfășura pe o suprafață de peste 1.000 de hectare, în localitățile Grăniceri și Pilu din județul Arad. Investiția estimată se ridică la peste 800 de milioane de euro. Parcul fotovoltaic va fi compus din aproximativ 1,7 milioane de panouri fotovoltaice de tip monocristalin-bifacial.

Demersurile pentru parcul fotovoltaic au pornit de câțiva ani, iar primii pași au fost obținerea avizelor necesare, apoi achiziția terenurilor de către firma proiectantă. Din cele 1.064 de hectare, 928 se află în Grăniceri și 136 în localitatea Pilu. Cel mai recent pas în concretizarea proiectului este Autorizația de Construire, pentru care compania a avut nevoie de arhitecți.

Din totalul de 800 de milioane de euro, cheltuielile necesare pentru obiectivele de investiții la faza DTAC sunt de aproape 147 de milioane de euro. Începerea lucrărilor este preconizată pentru toamna acestui an.

La finele anului 2021, puterea solară a României însemna circa 1.300 de MW. În țară, există parcuri solare în județe precum Giurgiu și Prahova, iar Brașov ar putea deveni primul oraș independent din punct de vedere al energiei electrice în curând, grație parcurilor fotovoltaice mari, de 15 și respectiv 17 MW, aflate în regiune.

Array

Articole pe aceeași temă: