BizRemote by certSIGN Companii Stiri

Vacanțele de Paște și 1 Mai, reprogramate

1 apr. 2020 < 1 min

Vacanțele de Paște și 1 Mai, reprogramate

Reading Time: < 1 minut

Touroperatorul IRI Travel anunță că vacanțele care erau programate pe litoralul bulgăresc de Paște și 1 Mai în 2020 au fost reprogramate pe perioada Paștelui în 2021 sau în perioada de vară a acestui an.

„Pentru perioada Paștelui aveam 7.000 de rezervări făcute, iar pentru cea de 1 Mai acestea ajungeam la 3.000. Niciuna dintre acestea nu a mai fost păstrată pentru că toate cele peste 100 de hoteluri cu care IRI Travel lucrează vor fi închise cel mai probabil până pe data de 15 mai”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Reprezentanții IRI Travel spun că 9.500 de turiști și-au reprogramat vacanțele de Paște și de 1 Mai pentru vară 2020, păstrând aceleași prețuri pentru pachetele acumulate, 200 de rezervări au fost reprogramate pentru perioada Paștelui 2021, care cade anul viitor în aceeași perioadă cu 1 Mai și 300 de rezervări au fost anulate definitiv.

„Turiștii care au dorit o perioadă mai lungă de vacanță pentru vară, vor plăti în plus tarifele/ cameră/zi afișate pentru perioada respectivă. Spre exemplu, dacă acum un turist achiziționase 4 nopți de Paste 2020 și a amânat vacanța pentru vară 2020, dar mai vrea 3 nopți în plus în perioada decisă cu consultanții noștri, acesta va plăti pentru cele 3 nopți în plus, tariful aplicat pentru perioada de vară, nu pentru cea de Paște”, a mai declarat Lucian Bădîrcea.

Rezervările care au fost făcute pentru Paște și 1 Mai în această perioadă sunt la hoteluri de 3, 4 și 5 stele, majoritatea având regim All Inclusive, dar sunt câteva care au și demipensiune.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: