Companii Stiri

Vânzări record de baterii la Rombat în 2021

20 ian. 2022 3 min

Vânzări record de baterii la Rombat în 2021

Reading Time: 3 minute

Rombat Bistrița, un producător integrat de baterii auto, încheie anul 2021 cu două recorduri: vânzările de baterii noi, dar și cea mai mare cantitate de plumb recuperată și reintrodusă în procesul de fabricație.

Compania a vândut anul trecut, pe piețele pe care activează, 2,65 milioane de baterii auto, în creștere cu 15% față de anul anterior. Tot în 2021, Rombat, care deține la Copșa Mică o capacitate pentru reciclarea bateriilor uzate, a recuperat aproximativ 13.000 de tone de plumb din bateriile uzate colectate din piață. Pentru 2022 compania și-a setat mai multe investiții pentru extinderea capacității de producție, reducerea amprentei de carbon și lansarea de produse/soluții destinate clienților interesați de facilități de producere a energiei verzi.

Alin I

”2021 a fost deopotrivă un an al recordurilor dar și al provocărilor. Am vândut, în cifre consolidate, cu 15% mai multe baterii noi decât în anul anterior și am reușit să creștem cantitatea de plumb recuperată din bateriile uzate până la aproape 13.000 de tone. Am dezvoltat parteneriate noi, am avut colaborări bune și am continuat investițiile în cercetare. În același timp, 2021 a fost, credem noi, anul cu cele mai multe provocări în business, pentru depășirea cărora a trebuit să găsim soluții în timp real, să le punem rapid în practică, să rămânem conectați la piață și, în același timp, să fim foarte flexibili.  Ne bucurăm că ne-am  menținut nivelul de excelență operațională cu care i-am obișnuit pe clienții direcți OEM*, acesta fiind un indicator extrem de important al performanței în industria noastră. Suntem mândri că, recent, compania noastră a primit certificatul Q1 Ford, care atestă standardul de excelență ca  furnizor OEM și, de asemenea, ne onorează parteneriatul pe care îl avem de peste 25 de ani cu grupul Dacia-Renault-Nissan”,a declarat Alin Ioaneș, CEO Rombat.   

Rombat, deținut în prezent de concernul sud-african Metair, este lider pe piața de profil din România de peste 25 de ani și unul dintre cei mai longevivi jucători din industria componentelor auto de la noi. Compania a produs și distribuit, de-a lungul timpului, baterii auto în peste 40 de state, situate pe 4 continente. Rombat Bistrița deține de asemenea și Rebat Copșa Mică, fabrică specializată în reciclarea bateriilor uzate. Anual, prin intermediul capacității de la Copșa Mică, Rombat recuperează 98% din materia primă încorporată în bateriile uzate colectate din piață, materia primă astfel rezultată fiind utilizată din nou.

Pentru 2022, strategia companiei vizează mai multe direcții de investiții care au ca scop pe de o parte dezvoltarea companiei și continuarea eforturilor pentru reducerea amprentei de carbon, iar pe de altă parte dezvoltarea de soluții pentru clienții interesați de conservarea energiei (energy storage -n.n).  

”Pentru 2022 ne-am propus mai multe proiecte de investiții, importante atât pentru dezvoltarea companiei noastre, cât și pentru clienți. Vrem să ne extindem capacitatea de producție la Rombat și vom investi în această direcție. În același timp, pentru că reducerea amprentei de carbon este un deziderat pe care noi, Rombat, îl urmăm îndeaproape, avem în vedere un proiect de panouri fotovoltaice, care ne va permite să creștem componenta de energie verde pentru autoconsum. Pentru această investiție, estimată la 4 milioane de euro, am aplicat pentru finanațare europeană”, a explicat CEO-ul companiei.

A doua direcție importantă de investiții a Rombat vizează dezvoltarea de produse și soluții pe care să le ofere clienților interesați de stocarea energiei. ”Vrem să introducem în gama noastră de produse baterii Li-Ion, care vor fi destinate clienților care dezvoltă parcuri fotovoltaice sau utilizatorilor casnici interesați să instaleze în locuințele proprii o facilitate de producere a energiei verzi”, a mai adăugat Alin Ioaneș.

CEO-ul Rombat consideră că în următorii 3-5 ani ”vom vedea o reașezare a pieței cu o tendință evidentă de creștere în zona autovehiculelor hibrid și electrice”. Aceasta, în condițiile în care perspectivele industriei auto la nivel global iau în calcul trecerea din 2035, în totalitate, la automobile electrice.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: