Stiri Tech

Veeam Software se extinde în România și caută 200 de specialiști IT

4 sept. 2019 < 1 min

Veeam Software se extinde în România și caută 200 de specialiști IT

Reading Time: < 1 minut

Veeam Software, companie specializată în Cloud Data Management, se extinde cu 2.300 mp în Business Garden București, pentru a-și găzdui echipa din România, aflată în creștere. Compania și-a propus să își mărească personalul cu 50% în acest an, ajungând astfel la 600 de angajați la sfârșitul anului 2019, față de 400 la începutul anului. Filiala românească a Veeam Software este cel mai mare hub Veeam din Europa. Compania găzduiește un mediu de lucru multicultural, reunind 17 naționalități care vorbesc 19 limbi diferite.

„Am crescut într-un ritm foarte rapid la nivel local, evoluând de la zero la o companie cu peste 400 de oameni în numai trei ani. Extinderea spațiului nostru de lucru a fost un pas natural, întrucât intenționăm să continuăm creșterea echipei locale, prin recrutarea unor oameni valoroși și talentați în hub-ul nostru. Prin urmare, aceștia pot construi o carieră completă, urmând toate fazele ciclului de viață al produsului: de la marketing la vânzări, finanțe și asistență tehnică. Suntem hotărâți să le oferim angajaților noștri un traseu clar de creștere și dezvoltare în cadrul companiei, oferindu-le oportunități constante de a evolua și de a dobândi noi abilități”, spune Andrei Romanescu, Managing Director Veeam Software Romania.

Creșterea și extinderea locală continuă este în concordanță cu rezultatele companiei-mamă. Veeam Sotfware a raportat o creștere anuală de 26% a veniturilor globale recurente pentru trimestrul II din 2019, în timp ce a depășit 1 miliard de dolari în înregistrările anuale.

Cu sediul în Baar, Elveția, Veeam are birouri în peste 30 de țări.

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: