Stiri Creativitate Lifestyle MarComm

Vezi care sunt noutățile abonamentelor TIIF Unlimited

28 iun. 2019 2 min

Vezi care sunt noutățile abonamentelor TIIF Unlimited

Reading Time: 2 minute

Festivalul Internațional de Film Transilvania a lansat, recent, platforma de streaming online TIIF Unlimited, menită să continue online experiența de festival. Este un proiect dezvoltat cu ajutorul PitechPlus, furnizor de aplicații software, și sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei și Administrația Fondului Cultural Național.

Cu un catalog de 60 de filme la care se vor adăuga bilunar noi producții, TIIF Unlimited numără deja mai bine de 1.500 de abonați. Filmele pot fi accesate doar de pe teritoriul României, platforma de streaming (VoD) TIIF Unlimited fiind vizitată de la anunțul lansării de 20.000 de cinefili din toată lumea.

Printre noutățile în portofoliul de filme se numără și ”Dheepan” în regia lui Jacques Audiard, câștigător al Palme d’Or la festivalul de la Cannes în 2015, ”Juste la fin du monde”, în regia lui Xavier Dolan, câștigător a două trofee la Cannes în 2016, ”L’amant double”, în regia lui François Ozon, ”Maria by Callas”, în regia lui Tom Volf, ”Breaking News”, în regia Iuliei Rugină sau ”Katalin Varga”, în regia lui Peter Strickland, câștigătorul premiului Ursul de Argint la Berlinale 2009.

”Ne bucurăm că, într-un timp atât de scurt, TIFF Unlimited a atras atenția cinefililor, demonstrând astfel nevoia acestora de vedea filme care, fie au ieșit din circuitul cinematografic, fie nu sunt disponibile pe alte canale, fie nu au acces la ele. Tocmai din dorința de a oferi publicului nostru o experiență cât mai placută și tinând cont de recomandările acestuia, am ales ca pe unlimited.tiff.ro să existe doar două tipuri de abonament: cel lunar, care costă 5 Euro + TVA, și cel de 12 luni, al cărui preț rămâne de 65 de Euro (TVA inclus). Toți abonații TIFF Unlimited vor beneficia de gratuitate timp de o săptămână, după ce și-au făcut un cont pe site-ul unlimited.tiff.ro. Abonamentele de 3 și 6 luni deja achiziționate, rămân valabile până la expirarea lor”, a precizat Dorina Oargă, managerul proiectului.

Nu lipsesc nici cele mai vizionate filmele românești de pe unlimited.tiif.ro, ”Câini” în regia lui Bogdan Mirică, ”Despre oameni și melci” în regia lui Tudor Giurgiu, ”Undeva la Palilula” regizat de Silviu Purcăret sau ”Câinele japonez” în regia lui Tudor Cristian Jurgiu.

”Youth”, regizat de Paolo Sorrentino, ”Melancholia” în regia lui Lars von Trier, ”Wild Tales” în regia lui Damián Szifron, ”The guilty” regizat de Gustav Möller, ”United States of Love” în regia lui Tomasz Wasilewski sau ”Utoia – 22 iulie” în regia lui Erik Poppe sunt doar câteva dintre filmele prezenta la TIIF sau în cadrul marilor festivalul internaționale, care se regăsesc acum și pe TIIF Unlimited.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: