Finanțe Stiri

Vista Bank a aranjat un credit sindicalizat de 22 mil. euro pentru Premier Energy Group

25 mart. 2022 2 min

Vista Bank a aranjat un credit sindicalizat de 22 mil. euro pentru Premier Energy Group

Reading Time: 2 minute

Vista Bank a aranjat un credit sindicalizat de 22 milioane de europentru Premier Energy Group, unul dintre grupurile de infrastructură energetică (distribuție și furnizare electricitate și gaze naturale) cu cea mai rapidă creștere din Europa de Sud-Est și al treilea cel mai mare distribuitor și furnizor de gaze naturale de pe piața românească.

Facilitatea va fi utilizată pentru refinanțarea unui credit contractat în legătură cu achiziția unui parc eolian cu o capacitate de 34,5 MW situat în localitatea Stejaru, Tulcea, deținut și operat anterior de Enercon GmbH.

Sindicatul creditorilor este alcătuit din Vista Bank, în calitate de aranjor mandatat, agent, administrator al garanțiilor, bancă-administrator al conturilor și finanțator, Credit Agricole Romania și Vista Leasing în calitate de finanțatori.

Achiziția de către Premier Energy Group a Ecoenergia SRL face parte din strategia Grupului de orientare către inițiativele Pactului Verde European și Obiectivele ONU de Dezvoltare Durabilă, cu politici și practici ESG clare.

Principalele activități ale Premier Energy Group sunt, pe de o parte, generarea, distribuția și furnizarea de energie electrică în Republica Moldova și, pe de altă parte, distribuția și furnizarea de gaze naturale în România.

Premier Energy vizează creșterea ponderii producției de energie din surse regenerabile (eoliană, fotovoltaică și cogenerare) atât în România, cât și în țările învecinate – Bulgaria, Grecia, Croația, cu scopul de a adăuga portofoliului său 300-500 MW în următorii ani.

În România, Premier Energy Group controlează, prin vehiculul său Ligatne Limited, al treilea distribuitor și furnizor de gaze naturale, cu peste 450 de angajați.

Vista Bank este prezentă pe piața bancară din România începând cu anul 1998, fiind cunoscută anterior sub numele de Marfin Bank. Cu o rețea de 31 de sucursale și 320 de angajați, Vista Bank oferă o gamă completă de produse și servicii clienților locali și internaționali.

Prin preluarea în iulie 2018 de către un grup puternic de acționari, unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din Europa de Sud-Est, banca a cunoscut o importantă consolidare la nivel de business, management și strategie. În linie cu strategia de consolidare a poziției sale pe piață, Vista Bank a finalizat în septembrie 2021 achiziția a 100% acțiuni în Crédit Agricole România. După fuziunea celor două entități, estimată a se finaliza în 2022, Vista Bank va deține active totale de peste 1,5 miliarde euro.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: