Stiri

Wizz Air a inaugurat zborurile de la Brașov la Dortmund

4 sept. 2023 < 1 min

Wizz Air a inaugurat zborurile de la Brașov la Dortmund

Reading Time: < 1 minut

Wizz Air a derulat, pe 2 septembrie, zborul inaugural al noii sale rute de la Brașov către Dortmund. Compania aeriană începe operațiunile pe această rută de două ori pe săptămână, în zilele de marți și sâmbătă.

„Acest zbor inaugural de la Brașov către Dortmund marchează o etapă interesantă pentru Wizz Air și pasagerii noștri. Această nouă rută nu numai că ne întărește angajamentul de a oferi opțiuni tarifare reduse, dar deschide și o poartă către vibrantul oraș Dortmund. Suntem încântați să facem parte din călătoria pasagerilor noștri, oferindu-le o experiență de zbor plăcută și accesibilă, contribuind în același timp la amintiri de neuitat.”

Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager la Wizz Air

Dortmund este un oraș cunoscut pentru moștenirea sa culturală bogată, stilul de viață urban și peisaje vibrante, cu repere emblematice precum Biserica Sf. Reinold și Dortmund U-Tower sau muzee renumite, cum ar fi Muzel Ostwall și Muzeul German de Fotbal.

„Cererea de destinații românești este semnificativă și, drept urmare, cu noua rută către Brașov, suntem încântați să oferim pasagerilor a opta destinație spre România. Din rutele existente, reiese că destinațiile românești sunt atractive în mod egal pentru călătorii din țară, pentru cei ce călătoresc în scop de afaceri și pentru turiști. Extinderea continuă a rețelei de rute Wizz Air la Aeroportul Dortmund a fost apreciată de călătorii noștri, subliniind statutul aeroportului drept un partener de încredere și puternic al Wizz Air.”

Guido Miletic, directorul general al Serviciilor Aeroportuare și al Departamentului de Marketing din cadrul Aeroportului Dortmund

Wizz Air operează o flotă de 185 de aeronave Airbus A320 și A321 și a transportat 51,1 milioane de pasageri în anul financiar care s-a încheiat pe 31 martie 2023.

Array

Articole pe aceeași temă: