Hornbach deschide un magazin online

Retailerul de materiale de construcţii şi grădinărit Hornbach, care deține șase magazine în România, a anunțat lansarea în prima jumătatea a anului viitor un magazin online în România, în care vor fi disponibile toate produsele din magazinle offline ale Hornbach.

“Anul trecut am alocat în jur de 50 de milioane de euro pe an în investițiile pentru infrastructura online la nivelul întregului grup, iar anul acesta ne gândim la o cifră de 60 de milione de euro”, a declarat Albrecht Hornbach, președintele consiliului de administrație al Hornbach Management AG.

Compania a învestit în cei zece ani de prezență pe piața locală 145 milioane euro și a creat peste 730 de locuri de muncă, iar reprezentanții Hornbach cu anunțat ca extinderea în România va continua.

„Concernul Hornbach a inaugurat primul magazin pe piața românească în 2007 și, de atunci până în prezent, investițiile companiei în România s-au ridicat la aprox. 145 de milioane de euro. Suma a fost direcționată către achiziția de terenuri, construirea și dotarea celor șase magazine pe care le deținem aici (Berceni – 2007, Militari – 2008, Braşov – 2009, Baloteşti – 2010, Timişoara – 2012, Sibiu – 2015), cât și în construirea sediului central”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, directorul general al Hornbach România.

10 ani în România

„Suntem  în  prezent foarte mulțumiți de dezvoltarea regiunii România. Cele șase magazine de materiale de construcții și grădinărit din această țară contribuie semnificativ la dezvoltarea concernului nostru, datorită unei creșteri  puternice  a  cifrei  de  afaceri”,  a declarat Albrecht  Hornbach.

Înființată ca o afacere de familie în anul 1877, în sud-vestul Germaniei, compania deține în prezent 156 de magazine de materiale de construcții și grădinărit  în nouă țări din Europa și a început cu succes anul financiar curent, cu o creștere a cifrei de afaceri de 7,1 procente în perioada martie –  mai.

„Răspunsul clienților din România a fost unul pozitiv încă de la început și ne bucurăm foarte mult că am depășit perioada dificilă cauzată de  criza  financiară și economică din anul 2009. Proiectele de construcții și renovare sunt  din nou în prim plan și ne-am propus să ne dezvoltăm în continuare, astfel  încât va fi și mai ușor clienților noștri să realizeze proiectele lor împreună cu Hornbach”, a mai adăugat Albrecht Hornbach.

De la intrarea pe piața locală, în urmă cu 10 ani, și până în prezent, Hornbach a contribuit constant la evoluția segmentului DIY în România. „În 2007, piața de bricolaj era foarte restrânsă din punct de vedere al sortimentului oferit și al numărului de magazine la care clienții aveau acces. Între timp am asistat la o diversificare nu numai a locațiilor, ci și a sortimentului pus la dispoziție”, a subliniat Mugurel-Horia Rusu.

De asemenea, potrivit afirmațiilor sale, în această perioadă clienții și-au schimbat percepția cu privire la achiziția din magazinele de bricolaj și au înțeles că cele mai importante aspecte de luat în calcul sunt calitatea produselor și raportul corect preț-calitate.

Hornbach  este o companie multinaţională, de familie, care a înregistrat în exercițiul  financiar  2016/2017 (data bilanțului: 28 februarie) o creștere a cifrei de afaceri (net) de 4,9%, la 3,9 miliarde de euro.

Fondată   în  anul  1877,  Hornbach  este  singura  companie  din  domeniul construcțiilor  și  grădinăritului cu o istorie de 5 generații.  În  acest  moment,  concernul  deține  156 de magazine mixte de materiale  de construcții și grădinărit, în nouă țări din Europa (Germania, Austria,  Olanda,  Cehia, Luxembourg, Elveția, Suedia, Slovacia şi România), dintre care 6 în România (Bucureşti  Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara şi Sibiu).