Analize Lifestyle

20 la puterea 20: Octavian Graure

15 mai 2019 4 min

20 la puterea 20: Octavian Graure

Reading Time: 4 minute

Sunt 20 de tineri care privesc altfel România de mâine și fac deja pași spre următorii 20 de ani. Un proiect inițiat de Biz și Metropolitan Life la aniversarea a 20 de ani în România. Află ce îi pasionează, cum reușesc să lupte pentru lucrurile în care cred și cum văd lumea de mâine.

Octavian Graure

Are arta la picioare, fiindcă remodelează vizual pantofi sport, lucru care i-a adus colaborări cu branduri renumite. A ajuns să țină workshop‑uri pe tema sneaker art și în străinătate. Crede că tinerii trebuie să dea tot ce au mai bun pentru lucrurile care îi pasionează, dar și să aibă răbdare, fiindcă lucrurile importante nu se clădesc peste noapte.

Octavian Graure site
Octavian Graure, sneaker artist, 23 de ani

Cum arată o zi din viața ta?

Sunt sneaker artist, deci mă ocup de tot ce înseamnă remodelarea vizuală a unei perechi de sneakers. Pe scurt – pictez încălțări. Pe lângă asta mă ocup de social media, am o pasiune deosebită pentru domeniul în cauză.

Ce-ți place cel mai mult să faci?

Sincer, dacă ar fi să las deoparte sneaker art-ul pentru un moment, cred că segmentul foto-video este cel care mă „prinde” cel mai tare. Cel mai mult îmi place să învăț și să cresc nivelul la care îmi pot exersa pasiunea.

Care sunt performanțele tale de până acum?

Cred că cea mai mare performanță este faptul că am semnat cu Global Records. De acolo, proiecte și colaborări cu branduri renumite. Dar hai să nu vorbim doar de branduri, am lucrat cu persoane precum BROmania, Antonia, Dan Bălan, Andi Moisescu, Mihai Morar, Mikey Hash, Tequila, Shift, Matteo și lista poate continua. De asemenea, am avut ocazia de a ține un workshop de sneaker art în București, în cadrul evenimentului de cultură urbană Sole & Shape, însă acela a fost doar începutul. Spun asta pentru că, în septembrie anul trecut, am fost invitat să țin un workshop la Roma, în cadrul evenimentului organizat de Kick It, intitulat Kick It Market. O experiență deosebită, fără îndoială.

O recomandare sau un sfat pentru tineri (de vârsta ta sau mai mici).

Dacă îți place ceva, indiferent cât de nebunesc ar părea, încearcă! Dar când spun „încearcă”, mă refer să faci tot ceea ce îți stă în putință ca să dai tot ce ai mai bun și să înveți cât mai mult referitor la domeniul/ideea respectivă și bazele care se află acolo. Răbdarea este crucială, nu o să clădești nimic peste noapte, însă trebuie să știi și când să renunți. Personal, am lucrat doi ani încercând să pun bazele domeniului meu aici fără să produc nici măcar un leu, am așteptat și am învățat pe parcurs. Sunt mulțumit și recunoscător, ăsta e cel mai mare câștig.

Când ești indecis cu cine te sfătuiești?

Cu mine. Am realizat că toate răspunsurile de care am nevoie le găsesc tot la mine. Îmi place să îmi asum ceea ce fac de la A la Z, așa sunt „construit”.

Cine este artistul tău preferat?

Dominic Chambrone, sneaker artist din LA. O poză face cât o mie de cuvinte, cred că cel mai bine îi căutați prezența din online.

Când te faci (mai) mare, ce vrei să devii?

O variantă a mea în care sunt conștient de mai multe lucruri decât sunt acum.

Ce îți place în România zilelor noastre?

Diversitatea.

Imaginează-ți Bucureștiul sau România peste 20 de ani. Cum ar arăta sau cum ți-ai dori să arate?

Un oraș curat și oameni cu simț civic. Nu îmi doresc nimic mai mult.

Unde te vezi locuind și muncind peste 20 de ani?

Nu am nici cea mai vagă idee, prefer să mă concentrez pe prezent.

Cât timp liber ai și cum preferi să ți-l petreci?

Timp liber nu aș spune că am în mod natural, partea frumoasă e că pot lăsa tot ce fac dacă vreau să îmi iau cateva ore libere și în felul ăsta reușesc să mă distanțez puțin de toată „gălăgia” din online și nu numai.

De unde te informezi despre ce se întâmplă în societate și în domeniile tale de interes?

Instagram și website‑uri de profil, precum Highsnobiety și Hypebeast, dar nu numai.

Cât timp petreci zilnic online?

Sunt tentat să spun „mai mult decât ar trebui”, dar nu este adevărat. Da, petrec foarte mult timp în online, însă acest lucru se întâmplă pentru că am învățat să îl folosesc (să mă folosesc de el) ca să obțin cât mai mult și să promovez ceea ce fac în cel mai bun mod.

Pe ce rețele sociale (mai) ești prezent și de ce?

Momentan, sunt prezent pe Facebook și Instagram. Mă bazez pe cel din urmă, însă proiectul la care lucrez acum va reprezenta tranziția spre YouTube. De ce? Ca și creatori, trăim într-o perioadă în care prezența în online este un factor deosebit de important atunci când te prezinți, feed-ul tău este acum un fel de CV din punct de vedere creativ.

Care era materia ta preferată în liceu? Dar în facultate?

În facultate, psihosociologia.

Spune-ne ceva ce ai învățat de la mama ta.

Nu există „nu pot”, există „nu vreau”.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: