30 de ani de ARCUB: Forța transformării culturale

30 de ani de ARCUB: Forța transformării culturale

Reading Time: 5 minute

Mihaela Păun a fost manager de proiect al dosarului de candidatură al orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii și a coordonat prima strategie culturală a Bucureștiului. Ea este cea care a transformat ARCUB într-un motor cultural al Bucureștiului, care de 30 de ani deschide drumuri spre arte și cultură.

Cum ați ajuns în echipa ARCUB?

Din 30 de ani ai ARCUB-ului, am 28 în echipă. În 1998 veneam de la Teatrul Nottara, la doi ani după ce terminasem cursurile Academiei de Teatru și Film (actuala Universitate Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, București). Eu tot timpul am lucrat, am fost jurnalistă la „Evenimentul zilei”, dar și la alte publicații, cât am fost studentă, apoi la Casa Artiștilor. De la Nottara am ajuns la Arcub din întâmplare. Plecasem după o nedreptate pe care mi-o făcuse directorul de atunci al teatrului. Am fost întâi colaboratoare, după o perioadă am dat concurs, am devenit producător delegat, apoi am trecut prin mai multe roluri până la cel de acum.

A fost important faptul că am luat-o cu pași mici, de jos, că am înțeles bine toate procesele și nevoile și am crescut organic împreună cu instituția. Îmi doream și mai mult: să facem și aia, să facem și cealaltă, să îndrăznim. Acum, încercând să gândim campania ARCUB 30, ne-am dat seama că am fost o echipă foarte curajoasă și că am îndrăznit lucruri la care alții nici nu visau că se pot face.

Cum a ajuns ARCUB să fie tot mai prezent în spațiul cultural?

S-a întâmplat natural, pe măsură ce s-au derulat anii am început să învăț, să capăt experiență, să înțeleg cum funcționează unele procese birocratice. Am început să îndrăznim, să ieșim cât mai mult în stradă, să facem evenimente pentru copii, concerte, primul târg de Crăciun, primul brad de Crăciun la Universitate. Am împins limitele și, pe măsură ce găseam în primarul de atunci un partener de dialog sau în Consiliul General, îndrăzneam și mai mult. Nu toți anii au fost favorabili și minunați pentru noi, dar au fost și anii în care am avut acest partener de dialog și atunci, de exemplu, am îndrăznit să facem primul festival de teatru de stradă.

Revelionul integrării în 2006, care a fost o experiență extraordinară, cu oaspeți importanți, a fost un moment foarte frumos în care România a intrat în Uniunea Europeană. Mi-aduc aminte că m-am urcat pe scenă, unde urma să se facă numărătoarea inversă și să se țină discursul președintelui, și mi s-au tăiat picioarele când am văzut cât de multă lume era. La momentul respectiv am zis: „Gata, după ce am făcut asta, mă pensionez”.

Dar de fiecare dată apărea o provocare nouă și asta, cumva, până la provocarea supremă, care a fost construcția care găzduiește azi sediul ARCUB – Hanul Gabroveni.

Cum păstrați atâta pasiune și entuziasm în ceea ce faceți la ARCUB?

Îmi place foarte tare ceea ce fac. Nu mi-aș fi imaginat, pentru că îmi doream să fiu actriță și nu voiam să fac altceva, dar a fost un parcurs natural, fără nicio frustrare. Artistul există acolo, dar vine în față organizatorul, managerul cultural. Mă face foarte fericită ceea ce fac.

Nu v-ați gândit niciodată să renunțați?

Nu! Nici măcar în 2016, când au vrut politic să desființeze ARCUB-ul. Războiul l-am câștigat într-un final, dar a fost greu, și o perioadă în care nu înțelegeam de ce se pune o asemenea problemă în contextul în care instituția mergea bine, avea evenimente care creșteau cu fiecare ediție, sprijineam sectorul cultural independent și toate proiectele mari ale orașului în parteneriat cu primăria se făceau prin noi.

Clădirea ARCUB (n.r. Hanul Gabroveni) o dădusem în funcțiune și fusese un succes. Eram pe lista scurtă în competiția pentru capitală culturală, după ce s-a lucrat de dimineață până seară. Am lucrat strategia culturală a orașului, ne-am adunat cu toată lumea din sectorul cultural și a fost pentru prima dată când au stat împreună oameni din privat, din ONG-uri, din sectorul public, din zona antreprenorială. Capitala Culturală e o oportunitate extraordinară, creează o platformă de dialog între toate lumile culturale.

De aceea, uitându-mă acum la dosar – „Invisible City”– realizez că s-a creat o coalizare a sectorului cultural. Au rămas proiecte foarte frumoase pe care nu le-am pus încă în practică. După care, la o săptămână, am fost introdusă în comisia de disciplină, pe motiv că făcusem strategia culturală cu ONG-uri care critică primăria.

Astăzi nu s-ar mai putea discuta așa la Primăria Capitalei, dar atunci deciziile erau analizate în acești termeni. Eu încerc să înțeleg de ce mă critică cineva. Cu cât mă critici, cu atât vreau să mă văd cu tine. Vreau să înțeleg dacă greșesc eu sau există o percepție greșită asupra mea, asupra a ceea ce fac. Așa mi se pare cel mai logic.

Cât a contat echipa în această reziliență instituțională?

ARCUB și cu mine am trecut prin foarte multe transformări și provocări – unele de bun augur, altele care nu ne-au făcut bine. Poate ne-am fi dezvoltat mult mai frumos și armonios dacă n-am fi avut piedici, dar a fost și ajutor.

Nu întotdeauna găsești doar oameni care te trag în jos. Găsești de două ori mai mulți oameni care te ajută și cu care construiești. Contează ce vrei să faci. Suntem o echipă unită, sudată, sunt oameni aici încă de la început, care mă știu de când am venit, ne-am crescut unii pe alții, cunoaștem sectorul cultural foarte bine, avem parteneriate solide cu toți cei care fac lucruri frumoase în oraș. Și în continuare cred că mai e loc să se facă lucruri frumoase în oraș și să convingem factorul politic, pentru că suntem la mâna lor, vrem, nu vrem.

Cum se finanțează ARCUB?

Suntem o instituție finanțată 100% de la buget, dar avem obligația să generăm venituri. Veniturile noastre vin din chirii de spații și sponsorizări. În ultimul timp aducem din ce în ce mai multe companii mari, care vor să se asocieze cu noi și ne ajută să facem lucruri frumoase împreună. Avem festivaluri importante, cum ar fi Spotlight – Festivalul Luminii, Străzi Deschise, Festivalul de Jazz, și-au găsit sprijin. Astăzi, când nu știm bugetul primăriei, avem deja discuțiile cu sponsorii încheiate. Suportul privat ajunge undeva la 30-40% din nevoile ARCUB. Este evident că fără bugetul public nu s-ar putea face. Cultura nu aduce venit imediat, dar generează enorm pe termen lung, dacă s-ar înțelege cât ajută și cât e de important. Se vede ușor evoluția într-un oraș care sprijină cultura și educația prin cultură.

Cum ajutați atât de multe talente să lucreze împreună?

Ne-am descoperit odată cu Capitala Culturală rolul de integrator. De la finanțator la producător de evenimente, am devenit integrator, păstrând rolurile anterioare, dar ne-am dat seama că trebuie să fim o platformă, un loc de întâlnire unde oamenii să găsească sprijin, inclusiv logistic, ca să înțeleagă administrația publică, de ce se lovesc când vor un eveniment, la cine să apeleze pentru o locație, cui să scrie ca să ajungă solicitarea lor la comisia de evenimente, ce presupune autorizarea, ce se poate și ce nu. Pentru generații diferite trebuie metode diferite de exprimare și convingere.

De exemplu, avem acum o expoziție de gaming – o instituție culturală care îndrăznește asta, să atragă tinerii pe limba lor, într-o poveste educativă.

TAG – The Art of Gaming: istorie a jocurilor, colecție de console, CD-uri, muzică de jocuri. Pe Străzi Deschise, oamenii sunt bucuroși să se plimbe la liber, să se bucure de spectacol. Un alt exemplu, Spotlight, care a devenit un festival iubit. Bucuria de pe chipul oamenilor, culoarea, veselia, toate astea dau viață orașului.

Cum veți marca cei 30 de ani de ARCUB?

Nu ne-am propus ceva mare, ținând cont de restricțiile legate de buget, dar păstrăm evenimentele cu tradiție sub umbrela ARCUB 30. Plănuim și o gală a recunoștinței, în care o să invităm parteneri, artiști, presă, colegi din primărie. Pe Calea Victoriei, ne gândim la un party ARCUB 30 în mijlocul oamenilor.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 404 (15 martie – 15 aprilie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.