CSR Interviuri

Valeriu Nicolae: „ Este o satisfacție enormă să vezi cum copii cărora sistemul nu le dădea nicio șansă efectiv înfloresc”

25 nov. 2020 6 min

Valeriu Nicolae: „ Este o satisfacție enormă să vezi cum copii cărora sistemul nu le dădea nicio șansă efectiv înfloresc”

Reading Time: 6 minute

Valeriu Nicolae, recunoscut pentru implicarea în programe naționale pentru drepturile copiilor, incluziune socială și politici privind sărăcia ne-a vorbit despre proiectul de consultanță în comunicare strategică, despre cele mai mari satisfacții pe care le are ca voluntar la Casa Bună, unde ajută copii vulnerabili din Ferentari, dar și despre noua sa carte, „Nu tot ei. România în ghearele imposturii”.

Ești cunoscut mai degrabă pentru implicarea socială însă te ocupi și de consultanța în comunicare strategică, printre clienții tăi fiind cel mai mare fond de investiții din Qatar, sau cel mai mare think tank de telefonie mobilă din lume. Ne poți spune câteva cuvinte despre rolul tău de consultant în comunicare strategică și despre planurile pe care le ai în această direcție?  

Pot spune că am avut și noroc. La un moment dat, acum mulți ani am dezvoltat un program pe care l-am denumit NION, în care analizez în detaliu nișele de comunicare, program pe care l-am prezentat mai multor organizații și pe baza căruia am început să fac traininguri. Programul a devenit din ce în ce mai cunoscut, mai ales că recomandările au mers direct, de la un client către următorul. Acest concept creat și dezvoltat de mine a fost  văzut de către organizații cumva ca „un mic secret pe care dacă îl știi te poate ajuta” și eu am fost văzut că „tipul acela singur, care poate să îți rezolve anumite situații de blocaj comunicațional”. Am preferat mereu să merg pe recomandările directe, nu mi-am făcut niciodată reclamă sau promovare. O recomandare directă este întotdeauna mult mai valoroasă. Așa am reușit să dezvolt această zonă de business pentru mine. Am avut grijă de fiecare dată să fac mult mai mult decât s-au așteptat cei care m-au angajat. Am lucrat și am livrat de multe ori dublu, triplu față de ceea ce s-au așteptat clienții mei și așa s-a dus cumva vestea „din gură în gură” și m-a diferențiat față de alte companii de consultanță. În acest moment am mai multe cereri de contracte decât aș avea timp sa le dedic. În afară de Qatar mai sunt în discuții cu niște potențiali clienți din Norvegia și mi se pare o direcție atrăgătoare, fiindcă nu am mai lucrat până acum cu entități din zona scandinavă și voi continua un contract pe care îl derulez de mai multă vreme cu o companie austriacă. Nu intenționez să lucrez mai mult de trei luni pe an, deoarece în restul timpului vreau să mă ocup de ceea ce îmi este cel mai aproape de suflet: proiectul Casa Bună

Ai lucrat o perioadă de aproape șapte ani la o serie de companii mari din domeniul IT&C din SUA. De ce ai ales să te întorci în România și de ce ai renunțat la mediul corporate pentru voluntariat?

Că să fiu sincer până la capăt, am renunțat fiindcă mă plictisisem. Munca de contractor IT, de programator nu e deloc incitantă, provocatoare și eu nu prea am stare în general. Aveam de făcut niște lucruri repetitive, partea de inovare era foarte slab reprezentată, iar eu nu eram un programator care să lucreze la mega proiecte de IT, pe zona de inovație de exemplu, unde ritmul era mult mai alert și provocările mai intense. Eram un programator bunișor, într-o perioada în care se plătea foarte bine și cam atât. în momentul în care am câștigat îndeajuns de mulți bani și nu am mai avut această teamă legată de supraviețuire m-am îndreptat spre alte zone pe care le-am considerat mult mai atractive. 

Ai locuit în mai multe țări, inclusiv în SUA și ai oportunitatea să călătorești mult în afară, în interes de serviciu. Care au fost cele mai valoroase lecții pe care le-ai învățat în tot acest timp din aceste călătorii? De ce?

Oh, din călătorii cred că am învățat cel mai mult. Poți cunoaște oameni senzaționali în locurile în care te aștepți cel mai puțin. Am învățat că nu contează nici cultura, nici educația, nici averea, că poți iubi oameni diferiți tocmai datorită acestor diferențe. Am văzut cum toate stereotipurile și toate prejudecățile pe care eu le aveam inoculate la rândul meu s-au cam prăbușit. M-am simțit incredibil de bine într-un cort foarte sărăcăcios în West Bank, al unui beduin extrem de sărac, care semăna foarte bine, aproape leit cu unchiul meu și m-am simțit la fel de bine în cortul unui șeic din Qatar, într-un lux pe care puțini și-l pot imagina existând pe această lume.

Foto: Vali Mirea

De peste 12 ani coordonezi voluntari cu care ajuți copiii vulnerabili din Ferentari, prin activitățile programului educațional pe care îl desfășori la Scoala 136 din Ferentari în zilele de weekend. Ne poți spune cîteva cuvinte despre această activitate de voluntariat? De ce ai ales să te implici?

Voluntariat am început să fac din anii ’90. Nu cred că îmi dau seama de ce am am ales să mă implic în această zonă și să îmi dedic atât de mult, nu conștient, cel puțin. Poate obsesia de a fi un pic mai bun, făcând ceva bun pentru alții. Eu am fost ajutat în copilăria și adolescența mea, și nu numai, de foarte mulți oameni: profesori sau bibliotecara, de exemplu,care mi-a hrănit pasiunea pentru citit și mulți alții, toți ajutându-mă să devin ceea ce sunt în acum. Făcând toată această activitate de voluntariat, nu încerc de fapt altceva decât să ofer și eu la rândul meu din ceea ce am primit de-a lungul timpului. Și este o satisfacție enormă să vezi cum copii cărora sistemul nu le dădea nicio șansă efectiv înfloresc dacă îi susții și îi ajuți. 

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le ai la Casa Bună și care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți în acest proiect pe care îl autofinanțezi?

Aș zice că ne autofinanțăm acum, nu îl mai finanțez eu exclusiv. Nu cred că mai avem multe provocări în fața noastră, în niciun caz nu cred că vor mai fi momente de turnură, cum a fost cel de acum un an când am fost dați afară de la școala 136. Provocările sunt acum legate mai ales de burnout-ul voluntarilor. Sunt mulți oameni foarte buni care încearcă să ajute în fiecare zi, care răspund unor nevoi care sunt în creștere și sunt din ce în ce mai solicitante, la care se adaugă și contextul pandemic și cam acesta ar fi pericolul principal pe care îl „întrevăd” în perioada următoare. 

Ne poți spune câteva cuvinte despre planurile pe care le ai pentru Casa Bună? Cum vă pot ajuta cei care doresc să contribuie?

Am reușit de curând să finalizăm și site-ul asociației și acolo găsiți toate informațiile de care aveți nevoie. Avem și conturi, unde cei care vor să doneze o pot face. Avem și un grup mare pe Facebook, al voluntarilor, unde se discuta mai ales despre nevoile punctuale zilnice, și cum mereu este nevoie de câte ceva, e mereu forfotă și acolo. Suntem organizați, evident că putem fi și mai organizați de atât, așa că mereu suntem cu ușile deschise să primim oameni noi în echipa noastră de voluntari. 

Ca planuri în perioada imediat următoare, aș putea enumera continuarea și intensificarea programelor de meditații online, instalarea a câtor mai multe echipamente în casele copiilor care nu au acces la școala online (calculatoare, routere, etc), oferirea de consultații pediatrice sau stomatologice celor care au nevoie. În principiu, cam tot ce am făcut și până acum. 

Iar pentru a face asta, după cum am zis mai sus, orice ajutor este binevenit, fie financiar, fie ca timp oferit ca voluntar. 

De curând ai lansat pe pagina ta de Facebook un „serial” în care analizezi CV-urile unor oameni politici, proiect care se materializează într-o carte, „Nu tot ei! România în ghearele imposturii”. Ne poți spune câteva cuvinte despre cum a luat naștere ideea din spatele proiectului, despre feedback-ul pe care l-ai primit de la politicieni și despre ce vor găsi cei care nu știu încă despre proiect în paginile cărții?  

Totul a început într-o doară, nu mi-am planificat să devină un serial. Am vrut doar să arăt impostura unor oameni, însă nu mi-am imaginat că voi găsi atât de mulți încât să transform totul într-o serie. Acum îmi dau seama că o carte nu este deloc îndeajuns. O să fie nevoie de mult mai mult de atât. E și partea asta de tristețe, uneori uitându-mă în urmă, de unde am plecat și unde am ajuns cu aceste căutări, parcă aș fi preferat să nu fi știut, să nu fi pornit de la bun început. Este absolut înfiorător să vezi cum un stat întreg este atât de vulnerabil fiindcă este atât de santajabil din cauza acestor impostori. Am deja sute de CV-uri analizate, aproape toate sunt pline de falsuri grosolane, diplome inventate emise de niște universități faimoase și ele prin impostura lor, zeci și zeci de inadvertențe si omisiuni, este o rețetă care efectiv se repetă de la un CV la altul. Și atenție, am analizat numai CV-urile parlamentarilor, nici nu am ajuns încă să analizez CV-urile celor numiți politic în instituțiile de stat sau în cele ale administrațiilor locale. Cât despre feedback din partea politicienilor, am primit doar două mesaje de scuze, din partea a două doamne ale căror CV-uri s-au aflat printre cele analizate de mine. Ah, si un atac rasist din partea dl Țurcanu, în momentul în care am publicat CV-ul soției sale. 

Cartea „Nu tot ei. România în ghearele imposturii” poate fi comandată de aici

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: