Antreprenori Interviuri

Business românesc la export

29 mart. 2018 4 min

Business românesc la export

Reading Time: 4 minute

A știut să depășească toate barierele și spune că trebuie să știi să pornești de la zero dacă vrei să fii stăpân de tine. Doina Cepalis a pornit din Pașcani și a cucerit țară după țară, iar grupul Te-Rox este acum prezent pe 50 de piețe. Care este secretul?   

Doina Cepalis IMG 0290a 1Când este întrebată dacă există un model de business românesc care ar putea fi exportat, Doina Cepalis spune că antreprenorul român este extrem de flexibil și abil în a găsi soluții alternative la toate situațiile apărute pe o piață globalizată. Ea însăși este un exemplu în ceea ce privește reinventarea unui business într-o lume globalizată. A transformat o filatură de in și cânepă într-o fabrică de scaune auto pentru copii, iar acum grupul Te-Rox are o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro.

Ne-a povestit la Zilele Biz că și-a dorit să fie industriaș deoarece a fost fascinată de poveștile din perioada interbelică, „când industriașul român crea o comunitate în jurul unei fabrici”. În ciuda faptului că lucrase în retail și toată lumea din jurul său, inclusiv familia, i-au spus că este nebună, și-a urmat visul și în anul 2000 a cumpărat fabrica Integrata Pașcani, care la momentul respectiv era compusă dintr-o filatură de in și cânepă și o secție de confecții. Nu a fost ușor, dar a retehnologizat fabrica și a plecat în cu­cerirea noilor piețe. După ani de investiții însă, producătorilor chinezi li s-au ridicat restricțiile pentru exportul în Europa, iar prețurile de dumping au dus Integrata în faliment. În ianua­rie 2006 a pierdut toate contractele. Nu mai contau investițiile, înțelegerile sau clauzele contractelor, doar prețul. „Asta este concurența. De multe ori faci cele mai bune lucruri, cele mai competitive, dar sunt mișcări independente de voința ta, interese globale – și suntem supuși globalizării. Nu a contat că eu am făcut lucrurile bine, că eu munceam până la 2 noaptea. China m-a măturat de pe piață!“, își amintește antreprenoarea, adăugând că momentul când, în ianuarie, la -20 de grade Celsius, era blocată în fabrică și nu putea să dea salariile muncitorilor, a fost cel mai umilitor din viața sa. Avea toate conturile blocate, așa că s-a împrumutat în nume personal și a plătit muncitorii.

„Ca să ai succes, trebuie să te confrunți cu eșecul și cred că țările și oamenii se dezvoltă când ajung foarte jos. Pentru că în viață, dacă vrei să fii stăpân pe tine, trebuie să înveți să pornești de la zero”, spune Doina Cepalis. În martie, deja participa la licitații, deși avea toate conturile blocate. A plecat în Franța cu 500 de euro în buzunar și a câștigat licitația. „Am zis că trebuie să fac ceva, pentru că am oameni, am infrastructură și pentru că am învățat foarte multe. Și atunci am spus: iarăși plec de la zero! Le-am explicat ce resurse avem și de ce noi putem face industrie. Le-am explicat de ce noi și nu China. Și i-am convins”, spune antreprenoarea. Câștigarea licitației nu a fost însă suficientă, avea nevoie de cel puțin 10.000 de euro. Și-a făcut o listă cu 30 de prieteni și a început să dea telefoane, însă nu a primit niciun ban. „Îmi spuneau: «Nu pot acum, trebuie să cumpăr nu știu ce». I-am înțeles. Am făcut până la urmă rost de cei 10.000 de euro și am început businessul cu 10 angajați. Asta înseamnă hotărâre!”, își amintește Doina Cepalis.

În martie a făcut compania cu 10.000 de euro împrumutați și în mai a exportat. „Am înrămat primul meu export de 1.500 de euro”, spune antreprenoarea. Compania Te-Rox Prod a intrat pe piața producătorilor de scaune auto în aprilie 2007, începând colaborarea cu cel mai mare distribuitor de scaune auto din Europa – Groupe Team Tex. Pornind la drum cu 147 de angajați, la sfârșitul primului an de colaborare compania a înregistrat o cifră de afaceri 230.000 de euro producând huse pentru scaunele auto. În septembrie 2008 a fost înființată secția de producție de centuri de siguranță pentru scaunele auto, iar în 2010 sunt înființate punctele de lucru din Roman și Iași, cu un număr total de 155 de angajați. Dezvoltarea a continuat cu investițiile în fosta fabrică de mase plastice din Iași, compania reușind astfel să își producă necesarul de piese plastice folosite în asamblare, dar și coca scaunului auto. În 2012, compania începe colaborarea cu BHS Impex Botoșani și lansează pe piața scaunelor auto gama proprie de produse, MIGO, produs care a obținut 5 stele de siguranță și confort la Euro NCAP.

Acum grupul Te-Rox are afaceri de peste 40 de milioane de euro, patru fabrici și peste 1.000 de angajați. A încheiat anul trecut cu un profit în jur de 2 milioane de euro. „Grupul Te-Rox a avut un plan mare de investiții pe care a reușit să-l finalizeze”, spune Doina Cepalis, adăugând că sunt prezenți pe 50 de piețe. Mexic este o piață pe care activează de un an și continuă să se extindă.

Cel mai important pas în extinderea unui business în afara granițelor este să fii în pas cu piața, cu prețul și calitatea produsului, spune antreprenoarea. „Competivitatea nu e un lucru abstract. Clientul final cumpără și apoi verifică țara producătorului. E simplu, iar legile pieții sunt dure. Mai intervin și auditările, în ce condiții produci”, adaugă Doina Cepalis. Riscurile sunt specifice fiecărui domeniu, dar crede că fiecare antreprenor trebuie să își facă un plan de afacere și un buget bine fundamentat.

Întrebată ce sfat ar da unui antreprenor român care vrea să își extindă businessul pe alte piețe, Doina Cepalis spune că trebuie să știi că produsul tău are mai multe avantaje pentru care clientul renunță la alt furnizor. „Piața nu se mărește, se schimbă doar partenerii, furnizorii, clienții. Trebuie să știe că există toleranță zero privind calitatea mărfii vândute sau a serviciului”, adaugă antreprenoarea.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: