Tech Interviuri

Tiberiu Dobre, Samsung: Performanță și flexibilitate la puterea Z

19 oct. 2023 3 min

Tiberiu Dobre, Samsung: Performanță și flexibilitate la puterea Z

Reading Time: 3 minute

Pionier în domeniul smartphone-urilor pliabile, Samsung aduce prin Galaxy Z Flip5 și Samsung Galaxy Z Fold5 performanțe de top și experiențe unice în utilizare. Despre acestea ne va povesti mai multe Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Division, Samsung România și Bulgaria.

Samsung a ajuns deja la a cincea generație de smartphone-uri pliabile. Ce aduc nou și inovator Galaxy Z Flip5 și Galaxy Z Fold5?

În primul rând, ambele modele ne ajută să fim mai eficienţi, fiindcă bifează toate cerințele utilizatorilor în ceea ce privește abilitățile de multitasking. Pe Galaxy Z Flip5 poți accesa direct pe ecranul frontal Flex până la 13 widget-uri, simplificându-ți viața fără a deschide telefonul.

Designul nou și optimizat de pe Z Flip5 îl face extraordinar de portabil, deschizând noi modalități de autoexprimare, fără a face nicio concesie în ceea ce privește performanța.

În același timp, Galaxy Z Fold5 este un smartphone puternic și flexibil, ce furnizează cel mai mare ecran disponibil până acum, ce deschide orizonturi noi și ce maximizează productivitatea. Ecranul extins permite utilizatorilor să lucreze și să se distreze în propriul lor stil, concentrându-se pe ceea ce contează cel mai mult pentru ei. Iar în ceea ce privește noul S Pen Fold Edition, acesta este acum mai subțire, mai compact și facilitează adnotările în timp real.

Samsung Galaxy Z Fold5 2

Pentru o experiență captivantă de gaming pe cel mai mare ecran al unui smartphone Galaxy, procesorul Snapdragon®8 Gen 2 îmbunătățește calitatea grafii și folosește inteligența artificială. Mai mult, noua balama, în cazul ambelor telefoane, este acum mult mai rezistentă și elimină complet spațiul dintre cele două părți din momentul închiderii.

Cât de important este software-ul adaptat pentru experiența de utilizare a unui smartphone pliabil?

Cred că software-ul joacă un rol crucial. E nevoie de o tranziție fluidă, fără probleme între diferitele moduri de utilizare a dispozitivului, precum modul pliat și modul deschis. Un software bine optimizat contribuie la adaptarea automată a conținutului în funcție de forma și dimensiunile ecranului. În plus, actualizările continue ale software-ului pot aduce îmbunătățiri de performanță, stabilitate și funcționalitate, rezolvând eventuale probleme și adăugând noi caracteristici care să îmbunătățească experiența de utilizare pe termen lung.

Utilizatorii Samsung au acces permanent la aceste actualizări de software, tocmai pentru că ne dorim să se bucure de o experiență completă atunci când folosesc unul dintre produsele noastre.

Cum a evoluat piața din România pe acest segment? Cum au primit consumatorii români pliabilele și cum arată vânzările Samsung aici?

Segmentul telefoanelor pliabile a cunoscut o creștere constantă a popularității, de la an la an. În 2019, Samsung a generat o transformare majoră în domeniul tehnologic prin lansarea primelor generații de dispozitive pliabile. Aceste inovații au captivat imaginația entuziaștilor de tehnologie, au redefinit abordarea privind designul și funcționalitatea smartphone-urilor și au schimbat fundamental modul în care interacționăm și ne exprimăm.

Românii au primit cu foarte mult interes acest segment, iar cifrele noastre o demonstrează cel mai bine. Samsung Electronics România a vândut peste 100.000 de telefoane pliabile de la prima generație a seriei Galaxy Z și până în prezent. Este mult, este puțin? Noi spunem că sunt cifre impresionante și ne simțim onorați de încrederea și aprecierea pe care românii le arată brandului nostru.

Cum vedeți evoluția pe viitor?

Telefoanele pliabile au un potențial uriaș, iar noile modele lansate de noi, Galaxy Z Flip5 și Galaxy Z Fold5, confirmă acest lucru prin toate noutățile pe care le aduc. Cred că vânzările pentru acest segment vor continua să crească într-un ritm accelerat.

Nu pot spune în acest moment care va fi procentul din piață pe care îl vor atinge anul viitor sau peste cinci ani. Știu însă că vom continua să inovăm, să venim cu noi tehnologii, care să răspundă cât mai bine nevoilor consumatorilor în materie de smartphone-uri. Viitorul este deschis tuturor posibilităților, așa că să privim cu bucurie spre el și rămânem deschiși evoluției.

Ce vor românii azi de la un smartphone?

Astăzi, românii caută într-un smartphone o combinație echilibrată între performanță și versatilitate. Își doresc dispozitive care să ofere o experiență rapidă și fluentă, atât în utilizarea aplicațiilor de zi cu zi, cât și atunci când vine vorba de jocuri sau conținut multimedia. Și, la fel de important, contează extraordinar de mult funcționalitățile avansate ale camerei foto pentru că utilizatorii vor să surprindă momente speciale în detalii de înaltă calitate. Ei apreciază  durabilitatea telefonului, o baterie pe care se pot baza, interfața intuitivă și designul.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 377 (10 octombrie – 6 noiembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: