Sustenabilitate Stiri

38.800 de copaci plantați de Zentiva pentru restabilirea biodiversității în Munții Făgăraș

1 aug. 2023 3 min

38.800 de copaci plantați de Zentiva pentru restabilirea biodiversității în Munții Făgăraș

Reading Time: 3 minute

În 2023, grupul Zentiva în România, cel mai mare producător de medicamente generice pe plan local, a finalizat plantarea a 38.800 de arbori în Munții Făgăraș, în cadrul angajamentului său pe termen lung de a sprijini protecția și reabilitarea mediului.

Lotul plantat reprezintă o nouă rundă a contribuției Zentiva pentru refacerea ecosistemului din Munții Făgăraș. Parteneriatul pentru reconstrucția ecologică în Munții Făgăraș, realizat împreună cu Fundația Conservation Carpathia, a început în 2019 și se derulează cu regularitate în fiecare an. Sprijinul Zentiva va ajuta la refacerea ecosistemului natural în noile păduri, la prevenirea eroziunii solului, la reducerea emisiilor de CO2 și la crearea habitatelor pentru fauna sălbatică.

Până în prezent au fost plantați peste 125.000 de arbori cu susținerea Zentiva, care a contribuit astfel direct la reconstruirea unor suprafețe de pădure totalizând circa 40 de hectare. Suprafețele reconstruite se încadrează în două mari categorii: unele tăiate neconform legislației silvice cu 10-15 ani în urmă și altele doborâte de vânt. Acest demers face parte din obiectivul global al companiei de a planta 1 milion de copaci până în 2030, România fiind un contributor important în proiect. 

Activitățile de plantat au fost planificate și executate cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia și al Ocolului Silvic Carpathia, iar obiectivul proiectului este crearea unor păduri similare celor naturale care au fost rezultatul milioanelor de ani de evoluție naturală, păduri care au existat în trecut pe aceste suprafețe.

În funcție datele istorice privind pădurile naturale dispărute prematur din zonele care au făcut obiectul reconstrucției ecologice, plantațiile s-au făcut într-un mix de specii din care fac parte fagul, bradul, molidul, paltinul, ulmul și scorușul .  

„Acest proiect, care a dobândit un caracter de permanență în Zentiva, face parte din strategia companiei noastre de a ne dezvolta în mod sustenabil, o componentă importantă fiind conservarea și diminuarea impactului asupra mediului. Proiectul de plantare este un proiect cu multiple valențe; pe lângă plantarea copacilor, există impact în comunitățile locale, asupra biodiversității, iar colegii noștri se implică în fiecare an, alături de partenerii noștri de la Fundație, în diverse activități. Pot face o paralelă între dedicarea și munca noastră de zi cu zi pentru a oferi tratamentele atât de necesare pacienților și acest proiect prin care contribuim la „însănătoșirea” mediului, pentru a putea avea împreună o viață mai bună și mai frumoasă.”

Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova

Potrivit Agenției Europene de Mediu, într-un an, un copac matur poate prelua aproximativ 22 de kilograme de dioxid de carbon din atmosferă, iar în schimb eliberează oxigen*. Considerând o durată medie de viață de 25 de ani pentru un copac, cei 125.000 de copaci plantați cu sprijinul Zentiva, vor absorbi la maturitate circa 2,750,000 kg CO2 /an. 

Refacerea unei păduri presupune un efort consistent și susținut de minimum 10-15 ani în aceste zone aflate la peste 1.400 metri altitudine, motiv pentru care avem nevoie de parteneri de cursă lungă care să ne susțină să aducem înapoi pentru copii măcar o parte din pădurea și din natura pe care  cu toții am pierdut-o prea ușor. Ne bucurăm că Zentiva este alături de noi an de an și ne bucurăm că putem lăsa împreună generațiilor viitoare o moștenire atât de valoroasă, <<pădurea>>, acest organism viu a cărui valoare și contribuție benefică pentru noi oamenii depășesc cu mult ceea ce știm deja despre producția de oxigen și sechestrarea carbonului, despre păstrarea calității și constanței surselor de apă, despre moderarea schimbărilor climatice, protecția solurilor și despre multe alte funcții deja recunoscute ale pădurii.”

Mihai Zotta, director de conservare Fundația Conservation Carpathia

Despre Zentiva

În România grupul Zentiva reunește societățile Zentiva S.A., Labormed-Pharma S.A., Labormed Pharma Trading S.R.L. (fost Alvogen România). Grupul este un furnizor major de medicamente generice care acoperă peste 15 arii terapeutice, din care amintim terapia durerii, urologie, gastroenterologie, reumatologie și ariile strategice oncologie, cardiovascular, diabet și sistem respirator. 

Pe plan local, în cadrul grupului Zentiva sunt angajate circa 1300 de persoane, dintre care aproximativ 850 în operațiunile industriale (de producție). Grupul de companii Zentiva este lider al pieței de generice din România (în volume și în valoare) și lider al pieței totale din România (medicamente cu prescripție, generice si OTC-uri)  în valoare. 1 din 10 medicamente vândute în farmacii aparține companiilor din Grupul Zentiva în România.**

*https://www.eea.europa.eu/articles/forests-health-and-climate-change/key-facts/trees-help-tackle-climate-change

**Sursa datelor este IQVIA, sell-out (ieșiri din farmacii), MAT2023.

Array

Articole pe aceeași temă: