Stiri Business Companii Tech

Agista a cumpărat 7% din Bittnet

20 sept. 2022 2 min

Agista a cumpărat 7% din Bittnet

Reading Time: 2 minute

Agista, fond românesc de investiții care investește în IMM-uri locale, a achiziționat un pachet suplimentar de acțiuni, respectiv 7%, în Bittnet, grup românesc de companii IT listat pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti.

(…)Toate eforturile noastre comune de aici încolo vor fi concentrate pe a transforma Bittnet într-un jucător regional, în acest sector extrem de competitiv. Cred cu tărie că potențialul acestei companii este peste nivelul apreciat de piață în acest moment. Iar perioada următoare va demonstra valoarea pe care Agista și Bittnet o pot crea împreună”, a declarat Nicolae Kovacs, CEO Agista.

Investiții de până la 2 milioane de euro

De la lansarea din martie anul acesta și până în prezent, Agista a intrat în acționariatul unor companii precum FORT (fosta Global Resolution Experts), Eplus Smart Energy, Chromosome Dynamics, Dendrio și altele. În următorii doi ani are în plan să realizeze peste 20 de investiții în companii locale cu potențial care au un produs bine definit, o piață în creștere și capacitatea internă de a se dezvolta. Agista urmărește să accelereze companii cu cifra de afaceri între 3-15 milioane de euro, iar valoarea unei investiții este între 0,5-2 milioane de euro.

Momentul pe care piața de capital românească îl traversează este unul dificil și cred că rolul investitorilor instituționali sau de tip ancoră se poate dovedi crucial. Din păcate specificul local pare a fi tranzacționarea unui număr restrâns de titluri de tip blue chip, ceea ce duce la apariția unui vid de lichiditate pe companii mai mici cu potențial. Filosofia mea este aceea că întreg ecosistemul de furnizori de capital ar trebui să investească și în potențial. Doar astfel vom avea o nouă generație de blue chip-uri”, a mai adăugat Nicolae Kovacs (foto), CEO Agista.

Venituri in crestere cu 45% pentru Bittnet

Bittnet Group este prima companie din domeniul IT din România listată la Bursa de Valori București și singura de pe Piața Reglementată. În prezent, grupul este format din companii ce oferă expunere investitorilor către întreaga industrie IT&C din România în diverse domenii de activitate, precum educație, infrastructură și cloud, securitate cibernetică, aplicații de business, dezvoltare software. În primele șase luni de zile din acest an, Bittnet Group a raportat venituri consolidate de 70 de milioane de lei, o creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă din 2021.

Împreună, considerăm că dezvoltarea prin M&A va continua să aducă valoare pe termen mediu și lung și va crește amprenta Grupului, ținând cont de succesul proiectelor de achiziții anterioare. Le mulțumim colegilor de la Agista pentru încrederea acordată și suntem încântați că fondul a devenit unul dintre acționarii principali ai Grupului” a spus Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: