Agri Trade Summit 2026, la ROMEXPO – Pavilionul C2, pe 26 februarie
Reading Time: 2 minuteAgri Trade Summit, eveniment dedicat tuturor categoriilor de jucători din agribusiness-ul românesc și internațional, va avea loc pe 26 februarie, la ROMEXPO – Pavilionul C2.
Agri Trade Summit 2026 se conturează ca principalul punct de convergență al pieței agricole, într-un context global marcat de volatilitate, presiuni economice și schimbări structurale. România își consolidează poziția de actor regional relevant și „The Power House” al agribusiness-ului din regiunea Mării Negre, cu un rol activ în securitatea alimentară și comerțul agricol european.
Interesul pieței este deja confirmat. Peste 500 de bilete au fost vândute, cu mai mult de o lună înainte de eveniment, semn al nevoii acute de informație, analiză și decizie într-un an agricol complex.
Conceput ca platformă de decizie în agribusiness, Agri Trade Summit 2026 reunește într-o singură zi fermieri, traderi, procesatori, finanțatori, furnizori de tehnologie și reprezentanți ai autorităților, într-un format care combină sesiuni de analiză strategică cu o zonă expozițională extinsă.
Speakerii vor aborda piețele cerealelor și oleaginoaselor, costurile de producție, accesul la finanțare, politicile europene, riscurile geopolitice și perspectivele noii recolte, cu accent pe decizie și strategie aplicată.
Componenta expozițională reflectă structura reală a pieței și interesul companiilor relevante pentru România și regiune.
Printre expozanții confirmați se numără: Corteva Agriscience, BUNGE, Altinbilek, Profeco, AGM Construcții Metalice, Romtextil, MAS Seeds, Agropark Trading, Grainbow, ISAGRI, Euronext, StoneX, BOIL Recycle, Omnicomm. În plus, LAPAR, UNCSV, Clubul Fermierilor Români, CATA, V.R.I și C.S.A.P.P.R – unele dintre cele mai mari asociații de fermieri din România susțin Agri Trade Summit, în calitate de organizații partenere.
Experiența Agri Trade Summit 2026 este completată de parteneri din zona food, drink, branduri care susțin componenta de networking și interacțiune directă dintre participanți. Aceștia contribuie la crearea unui cadru funcțional și coerent pentru dialogul de business.
În calitate de Food & Drink Partners, s-au alăturat evenimentului: Periș, CocoRico, Boromir, Strunga Winery, Carpatina, ELIA.
Mai multe informații sunt disponibile pe www.agritradesummit.com, precum și pe paginile oficiale LinkedIn, Facebook și Instagram – Agri Trade Summit.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


