Companii Stiri

Sphera Franchise Group anunță investiții de 20 mil. euro în rețelele KFC, Pizza Hut și Taco Bell din România și Italia în 2022

24 mart. 2022 2 min

Sphera Franchise Group anunță investiții de 20 mil. euro în rețelele KFC, Pizza Hut și Taco Bell din România și Italia în 2022

Reading Time: 2 minute

Sphera Franchise Group, deținătoarea companiilor care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, a bugetat pentru anul 2022 vânzări în restaurante în valoare totală de peste 266 de milioane de euro, cu 33% mai mari comparativ cu nivelul din 2021.

Peste un sfert (27%) din vânzări sunt estimate a fi realizate prin intermediul canalului de livrare. EBITDA normalizată este estimată să crească cu 31%, până la nivelul de 19,2 milioane de euro.

“Anul 2021 a fost unul impredictibil, iar 2022 se anunță a fi la fel de provocator în contextul inflației și a situației economice în general. Cu toate acestea, planurile noastre de dezvoltare pentru 2022 rămân ambițioase și suntem încrezători în performanța noastră. Pentru acest an am bugetat investiții de peste 20 milioane de euro în deschiderea de noi restaurante și remodelarea celor existente.”

Călin Ionescu, Directorul General al Sphera

Prezenta propunere de buget se bazează pe contextul macro-economic ce va fi influențat de efectele generate de pandemia COVID-19 și ia în considerare că leul va continua să se deprecieze ușor față de euro, precum și așteptările Sphera cu privire la o inflație generală de 10% și creșterea salariului minim începând cu ianuarie 2022.

În ceea ce privește dezvoltarea, Sphera se va concentra pe deschiderea a 18 restaurante (9 KFC România, 2 KFC Italia, 4 Pizza Hut, atât restaurante Fast Casual Delivery, cât și Express, și 3 Taco Bell), cu o cheltuială de investiție estimată de aproximativ 15,5 milioane de euro. Totodată, in cadrul planului negociat cu Yum!, investiția în remodelarea restaurantelor și implementarea soluțiilor de comandă digitală (de tip chioșcuri digitale) a fost estimată la 4,5 milioane de euro.

Sphera operează 170 de restaurante pe cele 3 piețe în care activează și are peste 4.700 de angajați.

Sphera Franchise Group a înregistrat anul trecut vânzări consolidate de peste 1 miliard de lei, o realizare istorică pentru Grup, reprezentând o creștere de 41% comparativ cu anul 2020.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: