Stiri

Aktor a început forajul primului tunel de pe tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara

5 mart. 2024 3 min

Aktor a început forajul primului tunel de pe tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara

Reading Time: 3 minute

Compania de construcții Aktor a început forarea tunelurilor ce vor străpunge două dealuri masive din zonă, în cadrul proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația cu viteză maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunea 2 Apața – Cața.

AKTOR echipa

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA cu Asocierea Aktor SA – Alstom Transport SA – Arcada Company.

Alexandros

La ceremonia pentru marcarea startului oficial al forajului la primul tunel au participat Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionuț Săvoiu, Directorul General adjunct al Companiei Naționale de căi ferate ”CFR SA”, Monica Maria Mihăileanu, Technical Director International Projects Aktor SA, Apostolos Tzavellos, alte înalte oficialități, reprezentanți ai companiilor consorțiului și ai producătorului TBM-urilor (utilaje de forare a tunelurilor – tunnel boring machine), compania germană Herrenknecht.

”Construim o operă de artă inginerească pentru calea ferată între Brașov și Sighișoara. Forăm cele mai lungi tuneluri feroviare existente în România prin muntele dintre Apața și Racoș. Vor fi 24 km în total. Singularitatea provocărilor tehnice datorate structurii variabile a solului face ca acest proiect să fie o premieră pentru România. De asemenea, subliniază capacitatea Aktor de a implementa proiecte de construcții complexe și provocatoare.”

Alexandros Exarchou, vicepreședintele Consiliului de Administrație și CEO al Grupului Intrakat, din care face parte constructorul Aktor SA

Primele două TBM-uri, printre cele mai mari din Europa, poartă numele Eleni și respectiv Varvara, în spiritul tradițiilor miniere. Eleni este un nume simbolic ce înseamnă „Rază de soare” iar Sfânta Varvara este ocrotitoarea minerilor.

AKTOR TBM Eleni

Eleni este primul utilaj TBM pornit marți, 5 martie, și va fora în munte unul dintre tunelurile gemene Ormeniș, cu o lungime de 6,9 km fiecare, între Racoș și Ormeniș, segmentul sudic al tronsonului de cale ferată ce va străpunge dealurile din zonă.

O a doua pereche de tuneluri, denumită Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, va fi forată între Racoș și Homorod. Tunelurile vor fi conectate prin galerii de legătură: 13 galerii de legătură, cu o lungime totală de 601 metri liniari pentru tunelul Ormeniș, respectiv 10 galerii de legătură, cu o lungime totală de 417 metri liniari pentru tunelul Homorod.

Pasajele subterane Ormeniș/Homorod vor fi formate fiecare din câte două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată. Distanța dintre cele două tuneluri forate va fi variabilă și este planificată să fie cuprinsă între 30 de metri lângă zonele de intrare și 70 m lângă zona cu suprasarcină mare.

AKTOR start TBM Racos

Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorită căptușelii din beton). Acestea vor fi forate cu ajutorul a patru TBM-uri, construite de compania Herrenknecht. Un TBM poate să foreze tuneluri la scară mare cu o medie de 10-15 metri pe zi, șase zile pe săptămână și o zi de întreținere.

Compania Aktor Construction este membră a Intrakat Group, lider în industrie în sectoarele Greciei de construcții, infrastructură, concesiuni/parteneriate publice private (PPP), surse de energie regenerabilă (SRE), stocare de energie, dezvoltare imobiliară, proiecte de mediu și tehnologii digitale.

Array

Articole pe aceeași temă: