Stiri Digital MarComm

Alin Mărghidanu este noul Digital Creative Director al Digitas România

19 mai 2021 2 min

Alin Mărghidanu este noul Digital Creative Director al Digitas România

Reading Time: 2 minute

Alin Mărghidanu s-a alăturat echipei Digitas România din funcția de Digital Creative Director și va coordona proiectele de digital de pe toate conturile agenției.

În noua sa poziție, Alin va contribui la redefinirea unei noi culturi a creativității în digital, creativitate care va căuta inovația, punând tehnologia, experiențele și Data la baza tuturor campaniilor.

“Am găsit la Digitas o concentrație extraordinară de talent și senioritate, plus o apetență foarte mare pentru tot ceea ce înseamnă digitalul mare. Adică pentru digitalul ăla care pune data și consumatorul în centrul fiecărei acțiuni, a fiecărui click sau tap. Am mai găsit prieteni vechi, dar și oameni din industrie pe care îi plăceam fară să îi cunosc personal. Eu cred că ăsta e mixul perfect”, a spus Alin Mărghidanu.

Cu cei peste 20 de ani de publicitate, în care a lucrat pentru agenții importante, precum D’Arcy, TBWA, Mullen Lowe Profero, Leo Burnett, Kubis, Alin aduce multă experiență în DIGITAL și ATL.

Este genul de creativ căruia îi place să se urce pe scenă, dar nu aleargă neapărat după premii, strategie care l-a ajutat să câștige de-a lungul anilor multe trofee la festivaluri locale și internaționale: Cannes Lions, Effie, Golden Drum, Eurobest, Internetics.

Digitas este agenția de Connected Marketing, construită pe principiul că există modalități mai bune pentru ca brandurile să se conecteze cu oamenii. Valorificăm capabilități complete de date, tehnologie, creație, media și strategie pentru a oferi creativitate bazată pe media prin soluții conectate, care includ campanii conectate, marketing social, experiență de brand, CRM & Loyalty și Marketing Transformation. Lider in Gartner Magic Quadrant / Global Marketing Agencies timp de cinci ani consecutivi, Digitas deservește brandurile de top din lume printr-o rețea globală formată din peste 4,000 de angajați în peste 30 de țări și 50 de birouri.

Digitas România este parte a Publicis Groupe România.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: