Alin Vaida, Jazz in the Park: „Am putea învăța multe din jazz, ca indivizi, dar și ca popor”

Alin Vaida, Jazz in the Park: „Am putea învăța multe din jazz, ca indivizi, dar și ca popor”

Reading Time: 9 minute

Într-un peisaj cultural în continuă schimbare, în care festivalurile se nasc și dispar de la un an la altul, Jazz in the Park nu numai că a devenit cel mai mare festival de jazz din sud-estul Europei și câștigător al titlului Europe’s Best Small Festival la European Festival Awards, ci și un reper pentru comunitate și un exemplu de construcție pe termen lung.

Alin Vaida, fondatorul festivalului Jazz in the Park, vorbește deschis despre începuturi, momentele de cumpănă, despre viitorul Jazz in the Park și relația românilor cu muzica jazz.

Cum a luat naștere ideea din spatele festivalului Jazz in the Park și care a fost viziunea cu care ați pornit la drum?

Nașterea Jazz în the Park a reprezentat o sincronizare de lucruri și factori care împreună s-au potrivit frumos. Am început de la dorința de a face un festival într-unul din parcurile clujene, fiindcă majoritatea evenimentelor pe atunci se întâmplau în aceeași parcare. Apoi, am vrut să fie un proiect de muzică clasică, pe care să-l dezvolt alături de fratele meu, dar nu ne-am potrivit atunci ca timp, ca direcții. Mie mi-a plăcut foarte mult conceptul proiectului și am schimbat clasica cu jazzul. Apoi, am cunoscut asociații perfecți cu care să încep această călătorie. Ulterior, am primit un refuz inițial din partea autorităților, pe motiv că publicul va strica parcul, lucru care ne-a ambiționat să construim un concept care să dăinuie în timp. Și iată-ne aici.

Viziunea de la început a fost să resemnificăm spațiul public clujean, folosindu-ne de puterea unui festival de a aduna mulțimi și folosind ca „armă”muzica jazz, un gen care pe atunci nu era al nimănui, deci putea fi al tuturor. Mereu am avut o abordare un pic socialistă: o dorință de a fi accesibili, de a-i face pe toți să se simtă bineveniți… să creăm o oază de normalitate în care, măcar pentru 3 zile, toți suntem egali, toți suntem acolo să ne bucurăm împreună de ceva ce e al nostru.

În același timp, nu am vrut să fim stricți cu viziunea. Cumva, am știut că nu ne pricepem la festivaluri, dar că o să învățăm multe pe drum, făcând. Și am păstrat o minte deschisă pentru a asimila ce învățăm și a integra aceste lecții în proiect.

A existat un moment în care ați simțit că festivalul ar putea eșua? Ce v-a făcut să continuați?

Au existat foarte multe. Probabil cel mai frustrant moment din istoria festivalului a fost în 2020, când noi în ianuarie câștigam titlul de Best Small Festival in Europe, care simțeam că ne va da liniște. Eram pe val, aveam discuții cu sponsori noi, simțeam că în sfârșit vor urma niște ani de stabilitate.

Am anunțat în februarie poate cel mai bun line-up de jazz al vreunui festival din țara asta, iar în martie a venit pandemia și nu doar că am anulat tot, ci am fost reduși la niște salarii de subzistență. Efectiv, am drămuit rezervele firmei ca să nu desființăm firma. Acela a fost un an în care nu am închis, fiindcă am decis să nu închidem. Din orice rațiune logică sau economică, ar fi trebuit să ne oprim. Și totuși, în septembrie am fost unul dintre puținele festivaluri din țară care s-au ținut.

Atât eu, cât și colegii mei, în special cei vechi, vechi, iubim acest proiect și această „meserie” pe care o avem. E un lifestyle, nu un job. Și când ai o imagine în termen lung de unde vrei să ajungi, dacă îți ești fidel visurilor și ambițiilor, nu te oprești și găsești în tine puterea de a continua. Cred că asta e arma noastră secretă în vremuri grele.

La începutul lunii iunie urmează o nouă ediție de Jazz in the Park. Ce ne puteți spune despre ediția din acest an? De ce provocări v-ați lovit în organizarea ediției din 2026?

Ediția din 2026 are loc între 5 și 7 iunie, în Parcul Etnografic Romulus Vuia din Cluj-Napoca. Suntem la a XIV-a ediție și cred că este unul din cele mai curajoase lineup-uri pe care le-am construit. Headlinerul este Lisa Simone, fiica Ninei Simone. Am vrut pe cineva care să reprezinte valori, nu doar muzică. Am ales-o în contextul în care vedem în jur tot mai multă violență și abuz; societatea are nevoie de voci puternice și mesaje pozitive.

Alături de ea vin Arooj Aftab (câștigătoare Grammy), Ghost-Note (un supergrup de 10 muzicieni care au cântat cu Prince, Kendrick Lamar și Herbie Hancock), Marcos Valle, Bugge Wesseltoft, Nik Bartsch, Kraak & Smaak, Rabih Abou-Khalil Quartet și mulți alții. Plus Vița de Vie Acustic, care împlinește 30 de ani și face parte din familia festivalului încă de la prima ediție.

Ca activități și decor, cred că suntem printre cele mai speciale festivaluri din țară. Avem multe ateliere, târguri, talks, o atmosferă foarte plăcută și un public din care vrei să faci parte.

Ca provocări, cea mai mare este cea economică. Creșterea TVA-ului pe bilete culturale de la 9% la 21% este un șoc real pentru industrie. Ori creștem prețurile pentru public, ori absorbim diferența și comprimăm bugetele. Noi am ales o cale de mijloc, dar nu e ușor.

Anul viitor se împlinesc 15 ediții de Jazz in the Park. Cum vedeți evoluția festivalului în tot acest timp și cum s-a dezvoltat un festival creat pentru comunitate în cel mai mare festival de jazz din sud-estul Europei?

Abia aștept să facem 15 ediții. Să vedeți ce pregătim! Avem o atitudine de totul sau nimic. Dacă aceea va fi ultima ediție, o să ne țină lumea minte încă 15 ediții.

Noi intern, nu simțim mereu evoluția, fiindcă suntem prea aproape de proiect. Dar se vede în reputația proiectului, în numărul de concerte, în prieteniile pe care le-am dezvoltat și cel mai important, în binele pe care l-am făcut. Îl simțim. Am adus peste 500 de trupe la Cluj, am donat peste 100.000 euro în comunitate, am inovat, i-am ajutat și pe alții.

Poate unul dintre cele mai frumoase momente, în care am simțit ce comunitate avem, a venit în 2023, când cu o lună înainte de festival, ne-a ars depozitul și ne-am pierdut complet logistica pe care o aveam. Zeci de mii de euro, multe materiale produse sau construite să servească festivalul pentru mai mulți ani. Și atunci, furnizorii noștri, în special cei vechi, au reacționat. Am primit gratuități, reduceri, efort extra, încurajări. O să sune ciudat, dar aproape că mă bucur că ne-au ars atunci lucrurile. Fiindcă am descoperit cât de mare e echipa Jazz in the Park de fapt.

Care sunt planurile pe care le aveți în continuare pentru festival?

Jazz in the Park a intrat în acea categorie de proiecte unde nu se mai pune problema dacă se ține sau nu, dacă va exista și anul viitor sau nu. Și acesta e un prilej bun pentru noi să dezvoltăm și alte proiecte satelit în jur. Vrem foarte tare un label, axat pe a produce și de a fi o rampă de lansare pentru artiști tineri de jazz, în special cei români.

Continuăm să dezvoltăm Jazz in the Park Competition, un proiect la care țin enorm, pentru că descoperă și promovează artiști emergenți de jazz din toată lumea. Avem Edison House of Music, o sală permanentă în fostul cinematograf „Steaua Roșie” din Cluj, care ne permite să menținem un program cultural consistent pe tot parcursul anului. Și avem Music Gallery, care prezintă muzica sub forma unei experiențe expoziționale interactive – proiect născut în pandemie.

„Pe termen lung, vrem să facem din Cluj un nod european relevant pe harta jazzului. Avem conexiunile, avem reputația. Acum trebuie să construim și infrastructura permanentă care să susțină tot ecosistemul. Și să ajungem odată cu un festival la București. Și apoi ne liniștim”

Alin Vaida, fondator Jazz in the Park

Care este relația românilor cu muzica jazz?

Jazzul nu a fost niciodată la modă în România, însă niciodată nu a fost nici demodat. Și e evident că dacă au oportunități la care să participe, românii vor să descopere și vor să consume cultură. Iar noi am încercat să promovăm acest gen muzical un pic diferit.

Am plecat de la premisa că cei ce apreciază genul sigur vor veni atrași de trupe și atunci ne-am axat pe dezvoltare de audiență și am încercat să prezentăm jazzul pentru cei care se „sperie” de el. Să le arătăm că nu e elitist (și dacă e, nu ne pasă) și că e foarte profund. Iar pariul a fost câștigat.

Am studiat mult jazzul în ultimii 10 ani. Încă o fac și o voi face mult timp. Și există o parte din jazz pe care noi nu o știm. Jazzul nu e acel gen muzical strict academic și elitist. Jazzul e muzică de protest, jazzul a unit comunități (și de aceea a fost interzis în SUA, ironic), jazzul a inspirat aproape toate celelalte genuri muzicale și jazzul mereu a fost fidel lui. Ca și cum acest gen muzical ar avea o conștiință. În fața întrebării „ce e corect să fac acum?”, jazzul mereu a făcut ce a vrut el și nu ce ar fi fost mai ușor.

Am putea învăța multe din jazz, ca indivizi, dar și ca popor.

Cum s-a schimbat publicul după pandemie și ce a schimbat criza de sănătate publică în organizarea unui festival?

Sincer, nu știu ce să răspund. Mi se pare că am o părere, dar nu sunt convins de ea.

Ce cred sigur este că pandemia ne-a influențat comportamentul mai tare decât credem și nu cred că ne-a ajutat faptul că nu am avut o finalitate care să se simtă real. Brusc, nu a mai fost nevoie de nimic. Brusc, au dispărut restricțiile. Și a fost confuzant.

Unii oameni au revenit cu o foame imensă de experiențe comune. Alții și-au schimbat obiceiurile definitiv. Ce am observat noi este că publicul post-pandemie vine mai conștient. Nu mai vine pentru că e de mers sau pentru că e în cartier. Vine pentru că a ales activ să fie acolo, pentru că valorizează experiența live într-un mod în care poate nu o valida înainte. Asta e bine pentru un festival ca al nostru, care a pariat mereu pe calitate și profunzime.

Cu privire la normele de siguranță și sănătate, noi mereu am fost foarte preocupați de asta și mereu ne-am adaptat la ce a fost nevoie. E poate unul dintre lucrurile la care suntem cel mai atenți.

Ideea de daytime festival pare contraintuitivă pentru România. De ce ați luat această decizie?

Aș zice că nu e deloc contraintuitivă. Și că este mai degrabă o mișcare mondială. Și e un simbol de maturitate. Când ești adult și când vrei să te relaxezi, nu trebuie să fie întuneric afară ca să bei un pahar de vin. Încă din contră, te simți mult mai liber atunci când îți poți dedica unei pauze întreaga zi, nu doar seara, noaptea.

Ideea a venit cumva tehnic. Făceam o investiție enormă în a amenaja o zonă „de noapte” în imediata apropiere a festivalului și oamenii mai rămâneau încă o oră, o oră și un pic după ultimul concert de pe scena mare și apoi plecau. Însă veneau la 19:00, deși noi eram deschiși de la 14:00.

Și am zis: de ce nu facem un efort ca oamenii să vină de la început și să stea până la final? E mai fain și pentru ei, e mai eficient și pentru noi. Imaginează-ți asta: E sâmbătă dimineața. Te-ai trezit pe la 9, ieși jumătate de oră la alergare, faci un mic dejun și apoi vii la Jazz in the Park. Cum treci de poartă, primești un pahar de vin spumant (da, chiar facem asta pentru cei care vin în primele 3 ore de la deschidere) și te duci deja la primul concert. Te bucuri de festival, apoi la 00:30, maxim 01:00, ești acasă. Dormi, îți încarci bateriile și ziua următoare vii liniștit înapoi pe ora 12. Sunt convins că cititorii 35+ zâmbesc larg acum, după ce au citit ce am scris.

Fondul Jazz in the Park este modul prin care comunitatea festivalului se implică și finanțează proiecte culturale și sociale. Cum a reușit Jazz să transforme acest gest de crowdfunding în coloana vertebrală a festivalului și să ofere înapoi comunității, alături chiar de către cei din comunitate?

N-aș zice că e coloana vertebrală, ci mai degrabă o acțiune de bun simț. E un efort care merită făcut. Dacă poți face un bine, fă-l.

Ideea s-a născut în 2015, când eram cu acces liber. Și ne ziceam noi că suntem un festival mai fain decât multe pe bilete, dar la noi e gratis. Atunci de ce nu le dăm șansa oamenilor să cumpere un bilet simbolic? Și oamenii au răspuns mai mult decât pozitiv.

Nu am avut un plan special sau vreo strategie aparte. Însă cred că dacă îi dai șansa unui om să fie bun și dacă promovezi o astfel de lume, marea majoritate va răspunde pozitiv. Asta e cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o de la asociatul meu.

Știu că poate părea naiv ce am zis, dar cred cu tărie asta. Cel mai bun lucru pe care-l poți face în viața asta e să alegi să fii bun. Necondiționat. Și pe locul doi, să vii la Jazz in the Park.