Finanțe Stiri

Allianz-Țiriac a plătit despăgubiri de peste 100 mil. euro pentru asigurații săi în S1 2022

19 sept. 2022 3 min

Allianz-Țiriac a plătit despăgubiri de peste 100 mil. euro pentru asigurații săi în S1 2022

Reading Time: 3 minute

Allianz-Țiriac Asigurări a plătit despăgubiri de peste 526 milioane de lei (105 milioane de euro) pentru asigurații săi în primul semestru din 2022, cât bugetul pe 6 luni al unui oraș mare, precum Brașov, Craiova sau Ploiești.

Plățile pentru clienți au crescut cu aproximativ 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar valoarea despăgubirilor a fost în creștere pe toate tipurile de asigurare.

Cea mai mare parte a despăgubirilor, circa 236 milioane de lei, a fost preluată de Allianz-Țiriac în baza asigurărilor auto obligatorii (RCA). În același timp, despăgubirile plătite în baza asigurărilor care acoperă pagubele la proprietăți au însumat 50 milioane de lei și au fost similare ca valoare cu plățile efectuate pentru serviciile medicale (consultații, intervenții chirurgicale, etc.) în baza asigurărilor de sănătate.

Pe lângă despăgubirile plătite, Allianz-Țiriac avea la finalul lunii iunie 2022 aproximativ 3 miliarde de lei în rezerve tehnice. Prin constituirea acestor rezerve garantăm asiguraților că și angajamentele viitoate față de ei vor fi îndeplinite.

“În asigurări, daunele rămân momentul adevărului, momentul în care clientul înțelege cu adevărat rolul asigurării și modul în care noi îl ajutăm. Pentru noi, în Allianz-Țiriac, aceste momente reprezintă oportunități unice de a dovedi asiguraților noștri că le suntem alături și că ne îndeplinim promisiunile. Obiectivul nostru este să ajungem la cât mai mulți oameni și companii cu produsele noastre de protecție, pentru ca atunci când au nevoie de un ajutor aceștia să știe că au pe cine conta. Creșterea cu 50% a cheltuielilor cu daunele preluate de Allianz-Țiriac în numele asiguraților este cea mai bună dovadă că impactul nostru în viețile oamenilor, companiilor și a societății, în general, crește.”

Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări

Dublare a primelor brute subscrise pentru Allianz-Țiriac

Din perspectiva vânzărilor, Allianz-Țiriac a încheiat primul semestru din 2022 cu prime brute subscrise de aproximativ 1,6 miliarde de lei, de două ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2021. Avansul a fost susținut de toate liniile de asigurare, însă cele mai importante creșteri au fost înregistrate pe segmentul asigurărilor RCA, de viață și sănătate și agro.

Subscrierile din asigurări auto s-au triplat comparativ cu primul semestru din 2021, o dinamică influențată în mare măsură de efectul conjunctural din piața RCA.

Pe de altă parte, evoluția subscrierilor de asigurări de viață demonstrează o schimbare structurală și materializarea potențialui de creștere pe acest segment. În primul semestru din 2022, vânzările de asigurări de viață au crescut cu aproximativ 20% în portofoliul Allianz-Țiriac, creșterea fiind alimentată atât de extinderea numărului de clienți, cât și de majorarea sumei asigurate. De exemplu, cea mai mare sumă asigurată, adică angajamentul de plată asumat de Allianz-Țiriac, pe o poliță de viață emisă în 2022, se ridică la 2,7 milioane de lei.

În acest context de creștere al vânzărilor și al plăților către asigurați, Allianz-Țiriac a obținut un profit operațional de 99 milioane de lei în primele șase luni din 2022. Creșterea daunalității se observă la nivelul ratei daunei, care a crescut cu 3 puncte procentuale. Presiunea daunalității a fost însă compensată prin eficientizarea activității și reducerea costurilor de operare.

Implicarea în comunitate

Misiunea Allianz-Țiriac este de a construi o zi de mâine mai bună și compania se implică activ în rezolvarea de probleme în domenii critice, precum educație, sănătate sau sport. În primul semestru din 2022, Allianz-Țiriac a continuat să susțină accesul a aproape 30.000 de copii la programe de incluziune socială, educație și performanță sportivă și a contribuit la un viitor sustenabil prin implicarea în activități de împădurire.

Compania a semnat startul unui parteneriat cu Comitetul Paralimpic Român și a organizat alături de Fundația Țiriac primul turneu internațional de hochei pentru juniori din România, Allianz-Țiriac International Trophy, la care au participat peste 200 de copii din 24 de echipe.

În ceea ce privește criza umanitară din Ucraina, angajații companiei împreună cu întreaga comunitate Allianz Grup au contribuit cu donații în valoare totală de 1,2 milioane de euro și au participat la acțiuni locale de voluntariat.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: