Stiri Tech

Ambasada Finlandei lansează în România un curs online de Inteligență Artificială

8 dec. 2020 2 min

Ambasada Finlandei lansează în România un curs online de Inteligență Artificială

Reading Time: 2 minute

Bucharest.AI, Ambasada Finlandei și Universitatea Româno-Americană lansează în România „Elements of AI România” un program educational finlandez de Inteligență Artificială.

Bucharest.AI împreună cu Universitatea Româno-Americană (RAU) și Ambasada Finlandei, anunță astăzi lansarea Elements of AI Romania, un curs online finlandez care vizează educarea a 1% din cetățenii europeni în concepte de bază ale IA. În prezent, cursul are peste 575.000 de cetățeni înscriși în peste 170 de țări.

Cursul “Elements of AI” a fost lansat în 2018 în limba engleză și ulterior în limba finlandeză cu scopul de a educa 1% din cetățenii finlandezi în concepte de bază referitoare la IA. În 2019, în timpul Președinției Finlandeze la Consiliului Uniunii Europene (UE), cursul a fost pus la dispoziție tuturor. Datorită Comisiei Europene, cursul va fi disponibil în toate limbile UE în perioada 2020 – 2021. Inițiativa a fost susținută și de Fundația Centenară a Industriilor Tehnologice din Finlanda.

Elements AI România a fost lansat oficial în data de 8 decembrie, în timpul “Pitch & Demo Day”, evenimentul de închidere al #BeAI, primul pre-accelerator dedicat exclusiv inteligenței artificiale din România și unul dintre primele din UE.

Educația este o sursă de inovație, bunăstare și competitivitate pentru fiecare națiune”, a spus Marjut Akola, Ambasadoarea Finlandei în România. „Inteligența artificială face deja parte din viața noastră de zi cu zi și va avea un impact din ce în ce mai mare asupra oamenilor și companiilor. De aceea, misiunea noastră în Finlanda a fost ca toată lumea să aibă ocazia să afle ce este IA și cum o putem folosi.

Cursul a fost dezvoltat de Universitatea din Helsinki în parteneriat cu compania de tehnologie, Reaktor Education și a fost finanțat de guvernul finlandez.

Când vom înțelege principiile de bază ale IA, vom înțelege oportunitățile și limitările sale. Aici intervine Elements of AI. Aducem toți oamenii împreună pentru a lua parte la această conversație”, a declarat Teemu Roos, Profesor de Informatică (IA și Știința Datelor), Universitatea din Helsinki.Deși există multe cursuri de IA online, cele mai multe dintre ele necesită abilități de programare sau cunoștiințe extinse de matematică, ceea ce exclude multe persoane. Concentrându-ne asupra celor mai des marginalizați în cadrul discuțiilor despre tehnologie, am democratizat accesul la un nivel de neegalat de orice curriculum universitar de informatică”.

Compus din șase secțiuni, cursul explică concepte cheie de IA, cu referire inclusiv la rețele neuronale, învățare automată și implicații sociale. Fiecare secțiune durează între 5 și 10 ore pentru a fi parcursă. Cursul nu necesită abilități de programare și oricine îl poate accesa atât în ​​limba engleză, cât și în limba română.

Universitatea Româno-Americană este mândră să reprezinte sectorul educațional al României în acest parteneriat și să încurajeze fiecare student din țară să acceseze cursul și, astfel, să-și îmbunătățească competențele pentru a fi competitiv pe o piață a muncii în continuă dezvoltare”, a declarat Justina Lavinia Stănică, Lector Dr. în cadrul Universității Româno-Americane.

Din perspectiva sectorului privat, cursul Elements of AI Romania poate ajuta oamenii să caute în mod activ noi modalități de îmbunătățire a proceselor de business, pentru a-și consolida avantajul competitiv pe termen lung. Personalul din sectorul public și factorii de decizie sunt, de asemenea, încurajați să urmeze cursul, deoarece multe țări din întreaga lume folosesc deja IA pentru a elabora politici mai bune și pentru a oferi servicii publice de calitate mai înaltă și cu o rapiditate mai mare.

Cursul este disponibil în limba română aici 

Foto: © Funtap P | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: