Analize

Analiză CITR: România are cel mai mare număr de companii de impact aflate în dificultate din ultimii zece ani

Reading Time: 3 minute

Numărul companiilor de impact în insolvență iminentă a crescut la cel mai mare nivel înregistrat din ultimii unsprezece ani și atinge 6.949 companii în 2022, în avans semnificativ față de cele 6.463 companii în dificultate înregistrate la finalul anului anterior, arată cea de-a noua ediție a studiului asupra companiilor de impact realizat de CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare.

Analiza CITR arată că 83% din cifra de afaceri la nivel național este generată de 39.970 de companii de impact, cu active totale de peste 1 milion de euro. Dintre acestea, 43% sunt azi companii restructurabile (10.300) sau aflate în insolvență iminentă (6.949). În același timp, acestea înregistrează nu mai puțin de 84% din totalul datoriilor de la începutul anului 2023.

„Romania a răspuns cu reziliență si ambiție provocărilor recente, fără însă ca acestea sa fi rămas fără efect. Capacitatea de a pivota devine cu atât mai importantă, când următoarele provocări vor cere noi soluții și chiar în unele cazuri reinventarea modelului de afacere. După peste treizeci de ani, economia României poate și trebuie să înceapă sa învețe din propria experiență, să observe ciclicitatea unor procese si specificul momentelor de răscruce. Studiul realizat de CITR oferă o astfel de perspectiva, observând atât momentul actual cât și modul în care acest an se potrivește într-un ciclu multianual.”

Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR

Numărul companiilor aflate în zona de dificultate a crescut cu 18% față de începutul anului 2022. În funcție de numărul companiilor în dificultate, cele mai afectate industrii erau, la final de 2022: construcțiile (2.036 companii), tranzacțiile imobiliare (1.254 companii) și comerțul (684 de companii). După cifra de afaceri, domeniile cele mai afectate sunt: industria energiei (2.96 miliarde de Euro), industria prelucrătoare (2,42 miliarde de EUR) și comerțul (2,17 miliarde de EUR).

„Studiul de anul acesta ne arată încă o dată faptul că o mare parte dintre companiile de impact continuă să se confrunte cu dificultăți și în 2023. Mai ales în contextul economic complicat în care ne aflăm, antreprenorii trebuie să fie și mai atenți la semnalele de alarmă care pot indica o dificultate și să ia măsuri din timp, pentru a preveni agravarea dificultăților. Tratamentul pentru aceste cazuri constă în soluțiile de restructurare, iar efectul va fi o reașezare a datoriilor pe o schemă sustenabilă, dar și o schimbare a modului de a face business, oferind afacerii premisele eficientizării pentru o evoluție sănătoasă. Pentru mediul de afaceri, prevenirea dificultăților înseamnă o schimbare în bine.”

Ciprian Nacu, Head of Restructuring CITR

Ca urmare a implementării Directivei Europene în domeniul prevenției și restructurării în legislația națională, antreprenorii români pot beneficia de proceduri clare, respectiv acordul de restructurare și concordatul preventiv, în care au libertate de negociere cu creditorii și de suspendare a executărilor silite, iar creditorii companiilor pot beneficia de un grad mai mare de recuperare a creanțelor prin apelarea la aceste mecanisme de restructurare, încă de la primele semne de dificultate.

În 2013, CITR a introdus în piață termenul „companie de impact” referindu-se la companiile cu active mai mari de un milion de euro și a studiat industriile în care ele activează, nivelul profitului, gradul de îndatorare și rata de încasare a creanțelor. Folosind experiența de peste 22 ani în piața de insolvență și restructurare, studiul are ca scop înțelegerea dinamicii mediului de business, dar și discrepanțele din mediul antreprenorial. Aceste companii sunt relevante pentru că generează cea mai mare parte din cifra de afaceri raportată la nivel național. În 2022, acestea au reprezentat 83% din economie.

Ilustrație: 143557231 © Teguh Jati Prasetyo | Dreamstime.com

Gabriel Barliga

Recent Posts

SVN: Piața creditelor ipotecare noi a depășit 1,1 mld. euro în primul trimestru din 2024

În primele trei luni ale acestui an au fost acordate credite ipotecare noi în valoare de aproximativ 1,1 miliarde de…

39 de minute ago

Norofert începe producția de fertilizanți în SUA

Norofert, unul dintre cei mai mari producători de inputuri din România, a finalizat linia de producție de fertlizanți din SUA,…

o oră ago

Trei români lansează Slide, aplicație de dating care vrea să depășească Tinder

Slide, o nouă aplicație mobilă destinată întâlnirilor romantice, se lansează pe piața internațională propunându-și să redefinească experiența dating-ului online. Investiția…

2 ore ago

Birra Moretti lansează Birra Moretti Sale di Mare, o bere cu un strop de sare de mare din Italia

Birra Moretti aduce un strop de savoare mediteraneană pe piața berii din România prin lansarea unui nou sortiment - Birra…

2 ore ago

Early Game Ventures lansează cel de-al doilea fond de investiții: 60 mil. euro pentru startup-urile din România și din regiune

Early Game Ventures (EVG) a lansat oficial cel de-al doilea fond de investiții, în valoarea totală de 60 de milioane…

2 ore ago

Doar o treime din contribuabilii români redirecționează 3,5% din impozit către cauze și programe sociale. Restul lasă banii statului

Doar o treime din contribuabilii români (29,93%) care ar fi putut să asigure finanțarea unor cauze sociale și-au exercitat acest…

3 ore ago