Business Antreprenori Interviuri Tech

Andrei Blaj, Medicai: Imagistică la puterea AI

6 oct. 2025 4 min

Andrei Blaj, Medicai: Imagistică la puterea AI

Reading Time: 4 minute

Inițial, au dezvoltat o aplicație care ajuta la depistarea cazurilor de cancer de piele, cu peste 1 milion de descărcări și investiții de 15 milioane de euro. Pe baza acestei experiențe, cu un CV consistent în zona antreprenorială, medicină și tehnologie, au fondat startup-ul Medicai, care digitalizează accesul la imagini medicale. Am stat de vorbă cu Andrei Blaj, cofondator & COO al Medicai, despre platforma care administrează peste 2 milioane de studii imagistice pentru organizații din întreaga lume și strategia de dezvoltare a businessului pe piața din SUA.

Care este povestea Medicai?

Povestea Medicai a pornit dintr-o experiență anterioară a fondatorilor Mircea Popa, Alexandru Artimon și Andrei Blaj. Cei trei au colaborat la SkinVision – o aplicație mobilă care a ajuns la peste 1,2 milioane de descărcări și a contribuit la depistarea a aproximativ 50.000 de cazuri de cancer de piele la nivel global. După acest succes, în perioada 2017–2018, echipa a început să exploreze domeniul imagisticii medicale, o zonă unde tehnologia putea aduce schimbări majore.

La acea vreme, inteligența artificială devenea tot mai prezentă în sănătate, însă am descoperit rapid că problema nu era algoritmul, ci accesul la date. Imaginile medicale erau stocate și transferate aproape exclusiv pe CD-uri, ceea ce făcea colaborarea dificilă și ineficientă. Așa a apărut ideea Medicai: o infrastructură cloud securizată, care să permită acces rapid și partajare de date medicale, susținând fluxuri complexe precum comisii multidisciplinare, evaluări la distanță sau second opinion.

Astăzi, platforma administrează peste 2 milioane de studii imagistice pentru aproape 100 de organizații din întreaga lume. Investiția inițială a fost de 100.000 de euro, prin programul Techcelerator (GapMinder).

Echipa Medicai

Cum funcționează platforma? Ce alte soluții oferiți?

Soluția noastră include infrastructură cloud și on-prem pentru stocare de imagistica medicală. Istoric, serverele care stochează imagistică sunt denumite PACS (picture archiving and communication system). Soluția noastră este multi-server, multi-locație, scalează cu ușurintă pentru milioane de studii imagistice și este interoperabilă cu alte soluții software mulțumită API-ului Medicai și a unui set de componente de tip SDK, integrabile în alte soluții. De asemenea, aplicația web pentru doctori oferă acces la date medicale, sharing și vizualizare direct în browser prin intermediul unui viewer DICOM.

În plus, aplicația mobilă pentru doctori, pentru iOS și Android, aplicația web pentru pacienți și infrastuctură de creare de fluxuri automatizate de imagistică între mai multe aplicații și agenți AI. Cu aceste componente, digitalizăm fluxuri medicale precum: partajarea de studii imagistice către pacienți pentru centre de imagistică medicală. Pacienții pot vizualiza RMN-uri, CT-uri direct în platformă (cu ajutorul viewerului DICOM integrat); comisii multidisciplinare de diagnostic pentru oncologie, neurologie. Cazurile de pacient sunt partajate, discutate. Documente medicale sunt create partajat și apoi semnate electronic.

Apoi, second opinion: spitale mai mici share-uiesc cazuri de pacient cu spitale mai mari, specializate. Pacienții pot share-ui pentru second opinion cazurile lor. Vorbim de teleradiologie și eficientizare fluxuri radiologice cu ajutorul AI-ului (pentru dictare), a funcției de Standardized Reporting Templates și completare automată a template-urilor cu ajutorul unui agent AI (sumarizare content dictat); personal injury lawsuits in US – partajare documente medicale între părțile implicate; evaluare la distanță a pacienților (mai ales pentru clinici supraspecializate), precum și monitorizare la distanță a pacienților (mai ales pentru pacienți cronici oncologie, neurologie).

Care sunt costurile serviciilor furnizate?

Modelul de business este bazat pe abonament. Prețurile pornesc de la 179 USD/lună, o variantă potrivită pentru clinici mici, și pot ajunge la câteva mii de dolari lunar, în funcție de volumul de date și funcționalitățile accesate. Planurile avansate includ acces la API-ul Medicai, integrare cu sisteme medicale (EMR, EHR) sau de business (CRM, e-mail, calendare), precum și conectarea la agenți AI (ChatGPT, Gemini, Claude).

Cine utilizează serviciile PACS și în ce țări sunteți prezenți?

Piețele în care activăm sunt: România (aproximativ 35 clienți), SUA (25 clienți, în creștere de la 2 clienți la începutul anului), plus câțiva clienți în Marea Britanie, India și Spania. Datorită expunerii online internaționale, avem lead-uri în discuții avansate și în piețe precum Germania, Franța, Costa Rica, Brazilia, Arabia Saudită, Columbia.

În ceea ce privește categoriile de clienți, avem spitale publice/private, clinici medicale specializate (imagistică, oncologie, neurologie, ortopedie), case de avocatura din SUA specializate în personal injury, dar și companii farmaceutice.

Cum abordați piața din SUA?

Intrarea pe piața din SUA a fost posibilă printr-o strategie digitală bine calibrată, cu accent pe SEO și campanii de advertising online (Google Ads, Bing Ads). În ultimele 12 luni, traficul pe www.medicai.io a crescut de zece ori, iar această performanță a fost subiectul unui studiu de caz publicat de Ahrefs – 10x Traffic by Going Global with SEO: The Medicai + Ahrefs Success Story. Această strategie generează câteva sute de lead-uri lunar. Canalele pe care ne concentrăm au și o perioadă de conversie foarte bună (1-2 luni). În perioada următoare vom continua să ne concentrăm pe această strategie digitală. Avem în plan să participăm la câteva conferințe avansate de promovare online, cu focus pe noile platforme tip LLM: ChatGPT, Gemini, Claude, Perplexity etc.

Care sunt obiectivele de business până la finalul lui 2025?

Un obiectiv major este ca piața din SUA să depășească România, atât ca număr de clienți, cât și ca venituri recurente lunare (MRR). Estimăm că vom depăși 50 de clienți în SUA până la finalul anului. Pe plan local, în România mizăm pe implementarea cu succes a proiectelor finanțate prin PNRR, alături de spitale publice. Ținta noastră este să finalizăm între 10 și 15 implementări până la finalul lui 2025.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 398 (20 septembrie – 15 octombrie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: