Antreprenori Stiri

Aniversare de nota zece

7 iul. 2020 3 min

Aniversare de nota zece

Reading Time: 3 minute

Blue Point, o companie de pe piața de call-center fondată cu 13 ani în urmă, după o investiție de 40.000 de euro a ajuns la venituri de peste 2,5 milioane de euro la finele anului trecut.

Blue Point, companie românească de servicii call-center complete, a avut o cifră de afaceri estimată la 2,5 milioane de euro la finalul anului 2019, în creștere cu 16% față de anul anterior, în condiții de profitabilitate. Înainte să împlinească 13 ani de activitate pe piața de call-center din România, Blue Point a înregistrat creșteri pe toți indicatorii importanți de performanță, în condițiile în care a pornit la drum cu o investiție inițială de 40.000 de euro.

Creșterea a fost susținută de dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor deja existente cu clienții din portofoliul companiei, iar cele mai solicitate servicii în 2019 au fost cele de telesales.  

În cei 13 ani de activitate pe care compania îi aniversează în 2020, Blue Point a trecut de la 5 angajați la o echipă de peste 250 de persoane și de la un singur sediu, aflat în București, la 3 sedii în țară (București, Slobozia și Buzău), cu investiții raportate la zeci de mii de euro în deschiderea acestora.

Uitându-mă la toți acești ani de activitate, mă bucur să văd că am avut o creștere organică și sănătoasă, atât la nivel financiar, cât și în ce privește dezvoltarea și consolidarea echipei noastre. În condițiile în care, atunci când ne-am început activitatea, piața de la noi era dominată de investiții străine și de un flux instabil la nivel de recrutare, pot să spun că sunt mândră că am ajuns să avem angajați care sunt de peste 10 ani cu noi, cât și clienți cu care colaborăm încă din 2008”, a declarat Violeta Roșu, Managing Partner Blue Point.

Recent, ca urmare a contextului sanitar și economic din acest an, compania a mutat aproape integral activitatea echipei sale în work from home, în numai 5 zile, după investiții în tehnologie care să asigure stabilitatea conexiunii și securitatea informațiilor și în mod remote.

2020 este, din toată istoria companiei, anul care ne-a testat cel mai mult echipa, limitele și rezistența (financiară și psihologică). Cu un efort extraordinar din partea tuturor, am reușit să păstrăm alături întreaga echipă și facem eforturi să asigurăm joburi stabile în continuare” a completat Violeta Roșu.

Cum se vede 2020 pe piața de call-center românească

În ceea ce privește anul în curs, compania se concentrează pe securizarea business-ului.

La fel ca întreg mediul de afaceri de la noi, focusul anul acesta este pe stabilizarea businessului. Cred că în general în piață nu se mai pune problema de creștere sau dezvoltare, cât de a face toate eforturile ca businessul să fie cât mai puțin afectat de criza pe care o traversăm. În orice caz, sunt optimistă – acum 13 ani, când am pornit, trebuia să explicăm întâi de ce externalizarea serviciilor de call-center este un pas foarte bun și eficient. Astăzi, avem de-a face cu o piață mult mai matură, în continuă dezvoltare și care înțelege mult mai ușor ce poate aduce colaborarea cu o companie ca a noastră”, a concluzionat Violeta Roșu.

 13 ani de antreprenoriat românesc în cifre

Anul acesta, compania împlinește 13 ani de activitate pe piața de call-center locală. În cei 13 ani de antreprenoriat românesc, activitatea companiei arată astfel:

  • 320 apeluri efectuate zilnic de echipa Blue Point
  • aproximativ 75 de milioane de apeluri (volum total)
  • peste 3 milioane de ore petrecute vorbind la telefon
  • 732 de ore de training
  • 120 de ore de activități de comunicare internă desfășurate pentru angajații săi.
  • 250 de angajați
  • 3 sedii naționale
One Comment
  1. valentaizar hitsukaya
    Imgamfare totala, cum de ai ajuns tu aici, ei bine, artrebui sa iti dai seama si sa inveti sa vorbesti.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: