Tech Companii Stiri

AROBS vrea să se listeze până la sfârșitul lui 2021 pe piața AeRO, dar va realiza înainte un plasament privat de 75 mil. lei

14 oct. 2021 3 min

AROBS vrea să se listeze până la sfârșitul lui 2021 pe piața AeRO, dar va realiza înainte un plasament privat de 75 mil. lei

Reading Time: 3 minute

Compania românească AROBS Transilvania Software și-a anunțat intenția de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Compania își propune ca acțiunile sale, care vor fi disponibile sub simbolul de tranzacționare AROBS, să fie listate la BVB până la sfârșitul anului.

Înainte de listarea pe bursă, AROBS va realiza un plasament privat pentru acțiuni cu intenția de a atrage aproximativ 75 milioane de lei prin majorarea capitalului social al companiei cu 13,62%. Plasamentul pentru noile acțiuni ordinare ale AROBS va avea loc în această lună și va fi intermediat de casa de brokeraj BRK Financial Group.

Capitalul obținut în cadrul plasamentului privat va fi utilizat pentru achiziționarea altor companii din domeniul IT – servicii software, soluții de management de flotă, precum și pentru optimizarea afacerilor – atât la nivel național, cât și internațional, prin intermediul cărora compania își va putea accelera creșterea și își va consolida poziția pe piețele în care este prezentă.

„Am reușit să combinăm, sub o singură umbrelă, partea de servicii de dezvoltare software, cu zona de creare de soluții software. Am început, încă din 2002, acest proces de dezvoltare a unor soluții unde deținem proprietatea intelectuală. Dezvoltarea de soluții și produse software este înrădăcinată în ADN-ul nostru. Suntem rezilienți și ne adaptăm tehnologiilor și nevoilor din piață, cu un mod de operare axat pe dezvoltarea globală, construit de o echipă diversă, în șapte locații din țară și șapte în afara țării. Avem o mentalitate de startup, combinată cu experiența de corporație. Suntem europeni la origini, internaționali prin cultură, iar activitatea noastră se află într-o continuă expansiune. Listarea la bursă și derularea unor operațiuni corporative prin intermediul pieței de capital și cu sprijinul investitorilor reprezintă un nou vehicul de creștere a afacerii pentru anii ce urmează.”

Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS

AROBS Transilvania Software, fondată în anul 1998 de către Voicu Oprean, este specializată în furnizarea de soluții software personalizate, dar deține și mai multe soluții software care sunt deja impuse pe piața românească și în Europa Centrală și de Sud-Est.

Portofoliul de clienți al AROBS cuprinde peste 8.000 de companii din 14 țări din Europa, America și Asia, atât în zona de produse, cât și în cea de servicii.

Din 2003, compania dezvoltă produse software și soluții proprii precum TrackGPS, o soluție de gestionare și monitorizare a flotelor auto, Optimall, o suită de automatizare a companiilor din retail HoReCa și distribuție, RateWizz – aplicație dedicată industriei hoteliere, precum și o soluție pentru digitalizarea manualelor școlare. În urmă cu câteva luni, AROBS a lansat MonePOS, soluție de plăți prin mobile POS, contactless și paperless.

Ca urmare a unor achiziții efectuate de AROBS în ultimii trei ani, compania deține și următoarele produse software: SASFleet (cunoscut ca și alarma.ro) pentru monitorizarea prin GPS a flotelor auto (soluție complementară TrackGPS), TrueHR și dpPayroll – soluții de gestionare a resurselor umane și proceselor de salarizare, și SoftManager – soluție de tip CRM care funcționează ca o extensie a unui ERP. Prin achiziția CoSo Benelux, în 2018, AROBS a deschis o nouă linie de business în domeniul RPA (robotic process automation) în zona de logistică și TMS.

AROBS vizează și extinderea externă, prin întărirea filialelor din Germania și Marea Britanie și prin deschiderea unei filiale în America de Nord, precum și prin dezvoltarea unor noi linii de expertiză și specializări.

Voicu Oprean deține 72,77% din acțiunile AROBS, 10% sunt acțiuni ce urmează a fi utilizate în programul de tip Stock Option Plan, care va fi implementat în cadrul companiei, Cabrio Investment SRL deține 10%, iar managementul și angajații cheie dețin 7,21% din acțiunile AROBS.

Compania are un Consiliu de Administrație format din trei membri: Voicu Oprean, Președinte, Mihaela Cleja, membru și CFO la nivelul grupului, și Răzvan Gârbacea, membru independent, care are o experiență de 20 de ani în domeniul bancar.

În 2020, AROBS Transilvania Software a înregistrat o cifră de afaceri de 154,5 milioane de lei, EBITDA de 46,6 milioane lei și un profit net de 40,4 milioane lei. Pentru anul 2021, compania estimează venituri la nivel consolidat în Grupul AROBS, de 192,7 milioane de lei și EBITDA consolidat de 52,8 milioane lei.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: