Finanțe Stiri

ASF: Cinci asiguratori nu ating cerinta de capital minim

16 iul. 2015 < 1 min

ASF: Cinci asiguratori nu ating cerinta de capital minim

Reading Time: < 1 minut

Axa, Astra, EximAsig, Euroins si Carpatica nu ating cerinta de capital minim (MCR), conform Solvabilitate II, care este obligatorie de la 1 ianuarie 2016, cele cinci companii inregistrand fonduri proprii negative in valoare de 2,1 miliarde de lei (circa 467 milioane euro), potrivit Autoritatii de Supravegehre Financiara (ASF).

„99% din deficit se datora deficitului de fonduri proprii inregistrat de Astra, Carpatica si Euroins”, releva raportul intocmit de ASF in urma exercitiului de evaluare a activelor si pasivelor si de efectuare de teste de stres.

Ceilalti opt asiguratori au inregistrat un excedent total de active fata de pasive de 2,14 miliarde de lei (476 de milioane euro), ceea ce a condus la un excedent agregat in valoare de 37 milioane lei.

Totalul fondurilor proprii disponibile pentru a acoperi cerinta de capital minim pentru cele 13 societati de asigurare participante a fost de 84 milioane lei la 30 iunie anul trecut, in timp ce totalul fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi MCR s‐a mentinut la aproximativ 49 milioane lei. Avand in vedere ca MCR era la data de referinta de 1,5 miliarde lei, rata de acoperire a MCR a fost de numai 3,3%.

Opt dintre cele 13 societati de asigurare ar avea o rata a MCR mai mare de 100% – Allianz, Asirom, Generali, Groupama, ING, Omniasig, PAID si Uniqa. Astfel, Astra, Axa, Carpatica, Euroins si EximAsig ar avea o rata a cerintei de capital minim sub 0%, Asirom si Uniqa – o rata a MCR intre 100% si 150%, in timp ce rata pentru Allianz, Generali, Groupama, ING, Omniasig si PAID ar depasi 150%.

Alaturi de Axa, Astra, EximAsig, Euroins si Carpatica, inca patru societati (Asirom, Groupama, PAID si Uniqa) nu ating cerinta de capital de solvabilitate (SCR), conform Solvency II.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: