Lifestyle

Atractia culturii

12 iun. 2015 3 min

Atractia culturii

Reading Time: 3 minute
Sorana Savu ph. cr. ilina schileru (54)
Sorana Savu, Senior Partner, Premium Communication / credit foto: Ilina Schileru

Oamenii tind sa vorbeasca, in cadrul rubricilor de turism, despre orasele in care le place sa mearga. Acest text, insa, se va referi la un oras care nu-mi place deloc, dar care ma obliga sa-l revizitez de mai multe ori pe an: Londra. Ca destinatii turistice, intre Londra si Paris exista o rivalitate ancestrala, cam cum era pe vremuri intre Steaua si Dinamo. In meciul asta, eu tin neconditionat cu Parisul, dar Londra…

Cand sa mergi la Londra?

Londra nu are un anotimp anume in care trebuie vizitata – totul e chestiune de noroc. Sunt perioade in care ploua si te afli intr-o “seara” perpetua sau perioade in care ai parte de soare stralucitor.

Unde sa te cazezi?

Hotelurile au camere mici si preturi mari. Traficul turistic e mare, hotelurile “imbatranesc” repede, asa ca, atunci cand alegeti cazarea, e bine sa cautati hoteluri de business, dintr-un lant decent, renovate de curand. Hotelurile “traditionale” au servicii inconstante si de calitate indoielnica, raportate la serviciile din alte capitale europene. Preturile mici ascund deziluzii mari.

Ce sa vizitezi? 

Ce ma aduce, totusi, atat de des la Londra daca nimic nu mi se pare in regula? Viata culturala. Nu vorbesc aici despre muzeele mari, unele dintre ele gratuite, pe care nu trebuie sa le ratati la prima vizita. Ci despre spectacolele de muzica, opera si teatru care se aduna in fiecare an intr-un calendar ametitor si ademenitor. Recent, pe scenele din Londra au fost Kevin Spacey, Emma Thompson, Damian Lewis, John Goodman si James McAvoy. Luna asta sunt Kristin Scott-Thomas si Bradley Cooper. In toamna – U2, Ralph Fiennes si Benedict Cumberbatch. Cum te descurci? Cu o planificare judicioasa si niste experienta la rezervari online. Calendarele spectacolelor sunt afisate cu luni de zile inainte, iar preturile sunt mai mici decat v-ati astepta.

dreamstime_s_29742143
© Antartis | Dreamstime.com

Unde sa bei sau sa petreci seara?

Mancare… comestibila gasesti mai degraba in restaurantele cu specific international. Surprizele pot aparea de oriunde – de la cantinele chinezesti de subsol, in fata carora se face coada, la restaurantele fusion din varful noilor zgarie-nori, la restaurantele spaniole din Soho, la cele indiene sau la salile istorice de mic dejun din Fortnum & Mason, Ritz sau The Wolseley.

Unde sa faci cumparaturi?

Britanicii au toate marile marci internationale pe care le intalnim si noi in malluri, dar si multe lanturi proprii, mai ales de imbracaminte. Si daca pana si ducesa de Cambridge se imbraca de la Reiss si se incalta de la LK Bennett, merita sa le treceti pragul… In afara de locurile previzibile, arcadele Londrei sunt superbe (Princess si Burlington), fie si pentru window shopping. Pentru noi exista zona Covent Garden, Oxford Street, Regent Street, Jarmyn pentru moda masculina si, desigur, marile department stores: Liberty, Selfridges, Harrod’s si vesnicul meu favorit, Fortnum & Mason’s. Unde va sfatuiesc sa stati departe de biscuiti si de dulceturi, altfel veti tot reveni.

Unde te relaxezi?

Parcurile Londrei sunt superbe de primavara pana toamna tarziu, populate de rate multicolore, pelicani periculosi si veverite simpatice.

Foto: © Dan Breckwoldt | Dreamstime.com

 

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: