Finanțe

Estimările AVBS Credit arată că 40% din creditele ipotecare din 2022 vor fi intermediate de brokeri

27 apr. 2022 2 min

Estimările AVBS Credit arată că 40% din creditele ipotecare din 2022 vor fi intermediate de brokeri

Reading Time: 2 minute

AVBS Credit, companie de brokeraj pe piața creditelor din România, estimează că, până la finalul anului 2022, mai mult de 40% din creditele ipotecare acordate de bănci clienților pentru achiziționarea de imobile vor fi intermediate de brokerii de credite din România.

Trendul de achiziţii de imobile prin împrumuturi ipotecare intermediate de brokerii de credite este unul în creştere și în acest an. În primul trimestru al anului 2022, AVBS Credit a intermediat un volum total de credite ipotecare cu 30% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca şi anul anterior, principala preocupare a românilor care contractează un credit bancar prin brokerii de credite este nevoia de a se muta într-o locuinţă mai spaţioasă și mai confortabilă.

„În general, primăvara este un sezon în care apetenţa românilor pentru accesarea de produse de finanţare este una în creştere, mai ales în acest context optim, oferit pe de o parte de ridicarea restricţiilor, dar şi de posibilitatea refinanţării Creditelor Prima Casă / Noua Casă, ale căror rate lunare sunt influențate de creșterile ROBOR sau IRCC, în credite ipotecare standard cu dobânda fixă pe 5, 7, 8, 10, 15 sau chiar 30 de ani. Soluţiile de creditare cele mai potrivite pentru clienți sunt explicate şi intermediate cu succes de către cei peste 50 de brokeri de credite francizaţi ai AVBS Credit din Bucureşti şi din tară”, explică Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

În România, cele mai căutate imobile care vor fi cumpărate prin credite ipotecare intermediate de brokerii de credite sunt localizate în oraşe precum: București, Iași, Constanța, Cluj, Pitești, Ploiești, Timișoara, Craiova, Drobeta Turnu-Severin și altele.

Clienții AVBS vor să achiziționeze prin credite ipotecare, de regulă, case și apartamente de peste 80-100 mp, suprafață locuibilă.

Valoarea medie a unui credit ipotecar intermediat de brokerul AVBS Credit ajunge la 76.000 euro, valoarea medie a ipotecarului contractat în 2022 a crescut cu 15% față de 2021, iar cel mai mare credit ipotecar intermediat în primul trimestru al acestui an se situează la valoarea de 220.000 euro.

Majoritatea românilor care contractează credite ipotecare intermediate de brokerii de credite AVBS au, de regulă, vârste cuprinse între 24 şi 40 ani şi au un venit mediu net de 5.000 RON lunar.

Începând cu luna aprilie, AVBS Credit oferă 50% discount din taxa de franciză pentru specialiştii cu experienţă financiar-bancară, care doresc să obţină franciza în domeniul brokerajului bancar şi să facă parte dintr-o echipă de top performeri în cadrul companiei AVBS Credit. Compania lucrează cu peste 30 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: