Finanțe Opinii

Provocari in 2015

6 ian. 2015 3 min

Provocari in 2015

Reading Time: 3 minute

Romania trebuie sa raspunda, in 2015, la doua tipuri de provocari: identificarea unor solutii pentru rezolvarea unor probleme mai vechi care tin de nivelul structural al tarii noastre si evitarea principalelor riscuri care se prezinta la orizont – continuarea prabusirii cotatiilor petrolului, potentiale presiuni deflationiste la nivel global (in special in Europa de Vest) si posibile turbulente geopolitice in regiune, considera Tradeville, lider de piata in tranzactionarea online in Romania.

Reducerea cotatiilor petrolului are sanse mari sa continue si in 2015, cu impact negativ pentru companiile petroliere (si, in subsidiar, pentru producatorii de energie), dar pozitiv pentru afacerile care folosesc petrolul si derivatele sale ca materie prima ori combustibil si pentru industriile energo-intensive. De altfel, reducerea drastica a preturilor petrolului este comparabila cu un program de stimulare a  economiei prin ieftinirea ce o induce in costul energiei.

“Totusi, cotatii mai reduse ale energiei contribuie pe termen scurt la inrautatirea fenomenului de reducere a preturilor (deflatie) ce afecteaza o serie de economii importante la nivel global (UE, Japonia, China), ceea ce tinde sa accentueze presiunile negative in privinta cresterii economice”, explica Ovidiu Dumitrescu, CFA, director general adjunct, Tradeville, care adauga ca, “intrucat Uniunea Europeana este principala piata de desfacere pentru produsele de export ale Romaniei, acest lucru nu este neaparat unul imbucurator”.

Acest risc este, insa, contrabalansat de cresterea probabilitatii unui program masiv de stimulare monetara ce ar urma sa fie lansat de Banca Centrala Europeana in 2015, iar istoria recenta arata ca principalele beneficiare ale unui astfel de program nu sunt economiile din zona euro, ci acelea de la periferia Uniunii, care, intocmai ca in cazul Romaniei, au o rata de crestere superioara mediei UE.

Cel mai greu de controlat este, insa, elementul geopolitic. Dupa prabusirea rublei si inrautatirea conditiilor de trai pentru unii dintre cetatenii Federatiei Ruse, nivelul de adversitate intre aceasta si membrii NATO a crescut, in timp ce in Ucraina situatia este in continuare dificila. Desi Romania nu ar trebui sa fie afectata la nivel fundamental, dintr-un exces de prudenta multi investitori ar putea evita aceasta regiune (in care este inclusa si tara noastra), pana la disparitia tensiunilor militare din interiorul Ucrainei.

“Chiar si pentru investitorii care isi vor directiona capitalurile spre Europa de Est, orice investitie va implica o prima de risc sporita, dar, din fericire, Romania se afla sub umbrela NATO si este bine integrata in UE”, spune Ovidiu Dumitrescu.

In ceea ce priveste problemele structurale, acestea tin de nivelul de ocupare scazut, sporul natural negativ si infrastructura deficitara.

Doar un sfert sau o cincime din populatie produce venituri din care se asigura serviciile publice (sanatate, drumuri, servicii de urgenta, asistenta sociala etc.), astfel ca o revizuire a sistemelor de asistenta sociala, alaturi de programe serioase de reorientare si recalificare profesionala sunt imperative in acest sens. Ele nu vor rezolva intru totul acest neajuns al economiei noastre, dar ar trebui sa ajute in mod semnificativ la imbunatatirea volumului de venituri publice si, mai ales, a nivelului general de trai.

Sporul natural negativ este o problema la nivelul intregii Uniuni Europene, in special in partea de vest, dar se manifesta si in Romania, cauza cea mai probabila fiind calitatea vietii.

Infrastructura deficitara se refera inclusiv la sistemul public destul de ineficient (de ex. gradul de absorbtie slab al fondurilor europene, problemele in colectarea taxelor si impozitelor, un sistem medical de care sunt nemultumiti atat bolnavii, cat si personalul sanitar), dar si la infrastructura de trasport sau reteaua electrica si de utilitati publice. Aceste lucruri sunt, prin excelenta, apanajul autoritatilor publice, astfel ca solutia ar trebui sa vina din partea lor. O combinatie de fonduri europene si sume colectate prin intermediul pietei de capital ar trebui sa asigure “combustibilul necesar”, care ar putea functiona ca un catalizator pentru schimbari pozitive majore in economia tarii.

“Este putin probabil ca aceste probleme sa fie rezolvate in mod durabil in 2015, insa putem spera macar in intreprinderea unor masuri care sa arate ca tara este in mod serios preocupata de rezolvarea acestor deficiente structurale majore”, concluzioneaza directorul adjunct al Tradeville. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: