MarComm PR Stiri

AVON și pastel au dăruit încredere celor 500 de reprezentați AVON în cadrul evenimentului anual, Conferința Liderilor

29 nov. 2023 4 min

AVON și pastel au dăruit încredere celor 500 de reprezentați AVON în cadrul evenimentului anual, Conferința Liderilor

Reading Time: 4 minute

Conferința Liderilor este cel mai așteptat și grandios eveniment dedicat reprezentanților AVON. Evenimentul este o platformă excelentă pentru a recunoaște și premia munca și dedicarea celor peste 500 de reprezentanți din întreaga țară.

Ca urmare a câștigării unui pitch, anul acesta, Conferința Liderilor a fost orchestrată de agenția de comunicare intergrată pastel care a dezvoltat conceptul de comunicare „Îți dăruim încredere”, sub care a organizat un eveniment complex, cu momente artistice captivante, spectacole și dialoguri de business inspiraționale. Conferința s-a desfășurat în octombrie, în Poiana Brașov, la hotel Alpin.

“Suntem tare bucuroși de colaborarea cu AVON. Este love brand pentru noi, iar campaniile pe care le dezvoltăm alături de echipa AVON sunt mereu o provocare. În perioada de când lucrăm împreună, diversitatea de proiecte, precum și obiectivele ambițioase pentru acestea, ne-au oferit șansa să formăm într-un timp relativ scurt o echipă de lucru comună client-agenție, bazată pe inspirație și încredere.”, a declarat Dana Nae Popa, owner&managing director pastel.  

pastel x AVON lansare Hydramatic 1

Brieful: recunoașterea eforturilor celor mai buni lideri AVON

Una dintre provocările briefului a fost ca acest eveniment să reflecte activitatea companiei AVON care susține independența financiară a unei comunități formate în proporție de peste 90% din femei. La Conferința Liderilor au participat cei mai buni Reprezentați, cei care au înregistrat cele mai mari vânzări, lideri de vânzări, directori de zonă, directori de divizie (la nivel național există 5 divizii) și angajați AVON cu funcții de suport pentru reprezentanți: marketing, comunicare integrată, vânzări și training.

„Prin colaborarea cu pastel, am reușit să transformăm Conferința Liderilor într-o spațiu de inspirație și celebrare a excelenței și dedicării celor peste 500 de reprezentanți. Fiecare detaliu, de la scenografie la alegerea și pregătirea momentelor cheie ale evenimentului au fost atent gândite pentru a onora și răsplăti eforturile remarcabile ale liderilor noștri. Grație creativității și profesionalismului pastel, am reușit să creăm un spațiu în care fiecare participant s-a simțit valorizat și inspirat, consolidând astfel legătura dintre brand și comunitatea sa.”, a declarat Maria Nițu – Sales Support and Reps Recruitment Lead Romania and Moldova.

Tu dăruiești încredere: de la brief, la execuție  

Activitățile din cadrul Conferinței Liderilor au fost corelate cu obiectivele de business AVON, dar și cu cele de comunicare. La eveniment au fost premiați cei mai buni lideri de vânzări și reprezentanți, s-au prezentant în premieră lansările din Q4, programele și activitățile de CSR și oportunitățile de dezvoltare pe care le pot accesa liderii AVON în perioada următoare. Atmosfera a fost întreținută prin momente speciale susținute de ambasadorii de brand: Monica Bârlădeanu, Erik Constantin, Roxana Minea și Andreea Remețan, momente artistice cu dans și momente surpriză, iar ziua s-a încheiat cu o petrecere vibrantă.

pastel x AVON podcast AVONTalks

AVON și pastel, la un an de colaborare

Conferința Liderilor culminează seria evenimentelor realizate în acest an în colaborare cu pastel.

Anul trecut, în decembrie, pastel a creat și implementat activarea AVON din cadrul West Side Christmas Market din Parcul Drumul Taberei București. Aici, pasionații de beauty și experiențe magice au putut interacționa cu reprezentații de vânzări AVON într-un spațiu special amenajat, cu tema AVON WONDERLAND, conceptul sub care s-a lansat colecția de makeup pentru sărbătorile de Crăciun din 2022.

Lansarea rujului Hydramatic de anul acesta a fost amplificată și de turneul Irinei Rimes, brand ambasador AVON. pastel a realizat conceptul creativ de comunicare și implementat activările de la concertele AVON din țară.

pastel x AVON lansare Hydramatic 2

Sub conceptul „Vocea e puterea ta”, AVON a fost prezent în cadrul emisunii „Vocea României”, în calitate de partener. pastel a dezvoltat și implementat zonele de activare pentru concurenții ediției din acest an.

Cel mai recent proiect AVON în colaborare cu pastel este podcastul #AVONTalks. Aceste întâlniri sunt moderate de un reprezentant AVON care discută cu brand amabasadori AVON și creatori de conținut despre puterea comunității și a independenței financiare. Primul episod este disponibil AICI.

„Împreună cu pastel, am parcurs un an incredibil. Fiecare proiect la care am colaborat a fost infuzat cu creativitatea și inovația caracteristice pastel, într-un efort comun de a răspunde nevoilor și așteptărilor comunității noastre. Colaborarea a depășit așteptările, transformând idei îndrăznețe în realități palpabile, care reflectă în întregime ADN-ul brandului nostru. Acest prim an de colaborare ne arată că este doar începutul unui frumos și fructuos parteneriat, definit de dinamism și profesionalism”, Cornelia Tone – Corporate & Product PR Lead.

Credits:

Echipa pastel pentru AVON este formată din:

Dana Nae Popa – owner&managing director

Laura Iane – creative director

Vlad Giogu – group creative director

Ioana Penu – copywriter

Ruxandra Barbu – copywriter

Cristina Dandu – art director

Alexandru Nicușor Matei – art director

Diana Lemnaru – junior graphic designer

Liuba Grecea – DTP

Anne Mitu – traffic manager

Diana Gordon – account director

Mihaela Stoica – head of BTL

Andreea Rîșcu – account manager

Andreea Lepădatu – account manager

Alexandra Ciobanu – junior account

Ana Doagă – head of PR

Ioana Duca – PR&CSR manager

Ioana Burțilă – PR& Social Media specialist

Georgiana Ivan – Social Media specialist

Echipa AVON este formată din:

Sales Support and Reps Recruitment

Maria Nițu – Sales Support and Reps Recruitment Lead Romania and Moldova

Karina Ilinca – Sales Support and Reps Recruitment Specialist

Nicoleta Bucur – Events Specialist

Simona Chiroșca – Sales Operations Specialist

Flavia Jula – Sales Support And Digital Reps Recruitment Specialist

Integrated Communications

Ana Nicolae – Head of Intergrated Communications Romania & Moldova

Cornelia Tone – Corporate & Product PR Lead

Array

Articole pe aceeași temă: