Stiri

Benzinăriile au ieftinit carburanții cu 50 de bani

1 iul. 2022 < 1 min

Benzinăriile au ieftinit carburanții cu 50 de bani

Reading Time: < 1 minut

Toate marile lanţuri de benzinării din România au aplicat reducerea de 50 de bani pentru clienţii finali, a anunţat, vineri dimineaţa, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar şi au aplicat deja prevederile Ordonanţei de Urgenţă cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a preţului la carburanţi”, a scris el, pe Facebook.

Reducerea prețului la carburanți se aplică voluntar

Beneficiari sunt clienţii finali, persoane fizice şi juridice, care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu. Reducerea a fost introdusă începând cu 1 iulie, ora 00:00, pentru o perioada de trei luni. Pentru un plin de 50 de litri, şoferii vor plăti mai puţin cu 25 de lei.

Astfel, compania se conformează voluntar măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea preţurilor carburanţilor.

Reducerea va fi afişată pe totemuri, la intrarea în staţiile de alimentare OMV şi Petrom, şi va fi reflectată pe bonul fiscal. La pompă, afişajul electronic va indica preţul carburanţilor fără reducerea de 50 de bani, mai spun reprezentanţii companiei.

Potrivit OUG 106/2022, publicată joi seara în Monitorul Oficial, reducerea nu se va vedea la pompă, ci doar pe totemurile de la intrarea în benzinării (stâlpii cu afişaj) şi se va evidenţia distinct pe bonul fiscal

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: