BIDFF #11: patru zile de film, dans și dialog artistic la București
Reading Time: 2 minuteÎntre 11 și 14 septembrie, Bucureștiul găzduiește cea de-a 11-a ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), singurul eveniment din Europa de Est dedicat filmului de dans. Tema acestei ediții, „Keep Calm and Keep on Moving”, propune o reflecție asupra mișcării ca formă de rezistență, expresie și reinventare.
Filme-eveniment: „Night Stage” și „Rains Over Babel”
Programul de anul acesta aduce în prim-plan patru producții cinematografice de renume internațional, printre care:
- Filmul „Night Stage” (r. Filipe Matzembacher, Marcio Reolon) va fi proiectat în premieră în România. O dramă intensă care explorează iubirea, riscul și dorința într-un context social tensionat. „O explorare vibrantă și captivantă a conceptului de dorință”, notează ICSFilm, iar Screen Daily îl numește „o dramă sexy, cu o inteligență tematică pe măsură”.
- „Rains Over Babel” (r. Gala del Sol). O reinterpretare retro-futuristă și tropical-punk a Infernului lui Dante, unde un bar legendar devine purgatoriu și spațiu al provocării destinului. Filmul a avut premiera mondială la Sundance și după cum notează Cineuropa este o „baie de culoare, neon, sweat & lust, la granița dintre vis și real.”


Competiția internațională – inima BIDFF
Secțiunea competițională rămâne nucleul festivalului, oferind publicului ocazia să descopere noi voci ale filmului de dans și să intre în dialog direct cu creatorii lor. Anul acesta regăsim 27 de filme din 20 de țări, grupate în 4 calupuri de proiecții, fiecare cu o direcție artistică distinctă:
- BODIES IN TRANSIT, joi, 11 septembrie, ora 21:00, la Grădina cu filme – Cinema & More
- MOTION SIGNALS, vineri, 12 septembrie, ora 18:00, la Cinéma Elvire Popesco
- IDENTITY SHAKEOFFS, vineri, 12 septembrie, ora 21:00, la Grădina cu filme – Cinema & More
- AGAINST STILLNESS, sâmbătă, 13 septembrie, ora 18:00, la Cinéma Elvire Popesco
Dialog despre viitorul filmului de dans
Un punct important al programului este evenimentul „Dansul și filmul astăzi – Perspective, provocări și conexiuni colaborative”. Parte din secțiunea BIDFF Exchange, această dezbatere aduce împreună artiști, teoreticieni și cineaști. Astfel, evenimentul își propune să stimuleze noi conexiuni și perspective pentru evoluția genului filmului de dans, într-un context global în continuă schimbare. Invitații discuției sunt producătoarea Ada Solomon, coregrafa Andreea Duță și criticul de film Andrei Rus, alături de membrii juriului (Kati Kallio, Judith State și Andreas Hannes) și regizoarele Tanin Torabi, Tero Peltoniemi și Natalia Lis (prezente cu filme în competiție). Discuția va avea loc vineri, 12 septembrie, ora 15:00, la Centrul Național al Dansului București. Intrarea este liberă.
Ediția din acest an reunește peste 20 de evenimente în patru zile de experiențe culturale care includ: proiecții de lungmetraje, competiție internațională, performance-uri, instalații VR, masterclass-uri și întâlniri cu artiști în locații-cheie din București (Cinema Elvire Popesco, Grădina cu Filme – Cinema & More, Centrul Național al Dansului București, /SAC @ MALMAISON și Teatrul Masca).Biletele se găsesc în rețeaua Eventbook.ro și pe CNDB.ro. Trailerul festivalului poate fi urmărit pe Tiktok, Facebook sau Instagram.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz