Tech Companii

BigBrother: Cu ochii pe benzinăriile viitorului

17 mart. 2020 4 min

BigBrother: Cu ochii pe benzinăriile viitorului

Reading Time: 4 minute

Compania olandeză BigBrother, care oferă soluții de securitate pentru benzinării și alte locații de retail, are la Cluj-Napoca un hub regional pentru extinderea în Europa de Est, unde românii dezvoltă soluții de machine learning pentru sistemele inteligente ale viitorului.

Când am stabilit locul întâlnirii cu reprezentanții BigBrother, mi s-a spus că aceasta va avea loc “la un client”, fiindcă birourile companiei din Olanda sunt la Ede, la vreo 90 km de Amsterdam. Verificând pe Google Maps adresa, am găsit o benzinărie. Inițial, am crezut că este o greșeală, dar mi-am adus aminte despre businessul companiei: BigBrother oferă soluții de securitate pentru mai bine de 5.000 de benzinării din Europa, în principal în Benelux (Belgia, Olanda, Luxembourg).

După ce și-a extins prezența în 17 țări vest-europene, acum compania caută noi oportunități în Europa de Est și a ales Cluj-Napoca drept hub regional în acest scop.

“Sunt trei motive principale pentru care am ales Cluj-Napoca: am găsit dezvoltatori software de nivel înalt, am dorit crearea unui hub pentru Europa de Est și, nu în ultimul rând, am pus bazele unui centru de audit cu oameni inteligenți care să opereze sistemele noastre inteligente”, spune Harold van der Velde, fondatorul BigBrother.

Compania avea nevoie de dezvoltatori software și de programatori de calitate pentru noile sisteme bazate pe inteligență artificială, dar și de oameni care să poată înțelege și folosi platforma BigBrother. Clujul a intrat imediat pe radar, datorită numărului mare de absolvenți IT, dar și poziției geografice favorabile.

Așa a apărut biroul BigBrother din Cluj-Napoca, care astăzi numără 11 oameni, dintre care opt se ocupă de dezvoltare software în zona de R&D și trei lucrează în Centrul de Audit. “De fapt, trei și jumătate la audit și șapte și jumătate în R&D, fiindcă o persoană acoperă ambele domenii”, spune râzând Matthijs Machielse, director de R&D și coordonatorul activității BigBrother din Europa Centrală și de Est. Matthijs face practic naveta între Olanda și România – în 2019 a fost de 22 de ori la Cluj și în acest an a făcut deja două drumuri. De obicei, stă trei-patru zile în România și se ocupă atât de coordonarea activității biroului de acolo, cât și de întâlniri cu potențiali clienți. Compania discută deja cu toți mari deținători de rețele de benzinării din România, dar și cu cei care au benzinării în franciză, pentru posibile colaborări. Echipa BigBrother de la Cluj va ajunge în curând la 15 persoane și probabil va mai crește cu încă zece oameni într-un an sau doi.

Audit ajutat de AI

monitorizare Dreamstime
© Wellphotos | Dreamstime.com

BigBrother a pornit la drum în urmă cu 25 de ani cu instalarea de alarme și sisteme de supraveghere video CCTV. Compania a evoluat rapid, dezvoltând permanent propriile produse inovatoare, care să ofere companiilor insight-uri valoroase pe baza informațiilor culese de sistemele de supraveghere, cu impact asupra interacțiunii cu clienții, dar și asupra proceselor lor interne. “Am vrut să creăm un centru de audit la Cluj, care să combine talentele din zona de software cu oamenii inteligenți din spatele sistemelor inteligente. Era greu să găsim astfel de oameni în Olanda, iar în Cluj a fost mai simplu”, spune fondatorul BigBrother.

Centrul de audit folosește algoritmi de machine learning, dar și ochiul uman, pentru a compara imaginile și informațiile culese de sistemele inteligente de supraveghere ale companiei cu un anumit set de specificații, realizat în colaborare cu clienții. Aceștia descriu modul în care doresc să arate experiența clienților lor, ce ar trebui să facă angajații și care sunt procedurile ce ar trebui urmate. Apoi, oamenii și sistemele BigBrother compară aceste lucruri cu realitatea din teren. “Sistemul nostru îți oferă control asupra proceselor din organizație, dar ajută și la crearea de standarde dacă ai mai multe benzinării, fiindcă poți face comparații între ele sau chiar cu cele ale altor companii”, arată fondatorul BigBrother.

Sistemul CCTV inteligent corelează imaginile cu datele legate de tranzacții, deschiderea și închiderea ușilor, informațiile de la pompele de benzină și așa rezultă informații valo­roase pentru managerii benzinăriilor. “Ne bazăm pe inovație, avem un sistem proactiv, care îți spune unde apar fraude, când nu se plătește alimentarea, dacă benzinăria e curată și avem încă nevoie de oameni pentru asta”, subliniază Harold van der Velde.

Informațiile relevante pot fi găsite rapid – de exemplu, se pot obține imediat toate imaginile cu mașini Renault roșii care au intrat într-o benzinărie sau în întreaga rețea de benzinării a unui client într-un interval de timp dat. În noiembrie 2019, BigBrother a analizat pentru multe companii cât de murdare sunt benzinăriile lor și a ales cea mai murdară benzinărie.

“Ideea a fost să arătăm cât de important este să ai standarde și să poți lua măsuri pentru a face îmbunătățiri. Este genul de servicii pe care îl putem oferi dintr-un centru de audit. Oamenii din Cluj înțeleg cum se gestionează o benzinărie, cunosc sistemul nostru și știu ce concluzii să tragă când văd ceva – ce înseamnă, cum s-a întâmplat și cum putem preveni. Pot oferi sfaturi clienților”, arată Matthijs Machielse.

Acesta adaugă că, în fiecare lună, camerele de supraveghere ale companiei fac 700.000 de fotografii cu coșurile de gunoi din benzinării și așa au putut identifica faptul că 8% dintre acestea dădeau pe dinafară, dar erau distribuite la doar 0,4% din stații, deci clientul a primit informații valoroase privind locurile unde cu probleme.

Analiza s-a făcut, în acest caz, în doi pași. O parte este realizată automat cu software OCR de recunoaștere a obiectelor și analiza imaginilor video, dar algoritmii din spatele acestuia trebuie “antrenați”. La Cluj, combinând centrul de dezvoltare software cu cel de audit, se dezvoltă noi algoritmi de automatizare, dar în același timp aceștia sunt “antrenați” pe imagini reale, pentru a le asigura succesul.

În aceste centre de audit lucrează oameni cu MBA-uri sau cu mastere în comunicare, fiindcă serviciile sunt oferite în șase limbi, ca să se poată discuta cu clienții direct în olandeză, română, engleză, italiană, spaniolă sau franceză. BigBrother oferă și servicii de depistare a fraudelor și de colectare de dovezi. Este un domeniu unde automatizarea bazată pe machine learning este greu de făcut, dar se poate automatiza recunoașterea comportamentului care duce la fraude. De exemplu, dacă sertarul de la casă rămâne deschis timp de două minute fără să se realizeze vreo tranzacție, în 72% din cazuri este vorba despre o fraudă din partea angajaților. Algoritmul identifică imediat comportamentul suspect și tri­mite imaginile spre analiză operatorului uman, așa acesta nu mai trebuie să caute manual în înregistrări, vede doar imaginile relevante.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: