Stiri Finanțe

Bitdefender lucrează cu ING ca să afle unde ajung banii din magazinele online false

11 nov. 2026 3 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Bitdefender lucrează cu ING ca să afle unde ajung banii din magazinele online false

Reading Time: 3 minute

Potrivit datelor interne ale pilotului, proiectul Honeycards a permis, în cele opt luni de testare, identificarea a 191 de comercianți suspecți și prevenirea unor tranzacții frauduloase pentru 404 clienți, cu o valoare totală de peste 121.000 de lei.

Bitdefender și ING Bank România au lansat, în premieră, un proiect-pilot de prevenire a fraudelor din comerțul online, în care un agent AI face cumpărături de test în magazine suspecte, iar banca verifică cine încasează plata. Proiectul Honeycards permite blocarea tranzacțiilor frauduloase înainte ca acestea să producă pierderi financiare.

Magazinele online false pot avea pagini de produs bine realizate, coș de cumpărături funcțional și formulare de plată convingătoare. Analiza unui astfel de site nu arată însă întotdeauna și cine încasează banii. Pentru a afla, agentul AI dezvoltat de Bitdefender navighează prin magazin și face o achiziție de test, în condiții controlate, cu un card emis special în acest scop, numit „honeycard”. ING Bank România verifică apoi comerciantul asociat tranzacției și coroborează informațiile cu alte dovezi pentru a stabili dacă există o fraudă.

„Fraudele online evoluează rapid, iar capacitatea noastră de a le preveni depinde tot mai mult de felul în care conectăm informațiile și expertiza din industrii diferite. Companiile de securitate cibernetică și băncile văd fiecare o parte a aceleiași fraude. Împreună, putem înțelege mai devreme ce se întâmplă și putem interveni înainte să apară pierderile. Honeycards arată cum inteligența artificială poate susține această colaborare. Vedem aici un model de prevenție care poate fi extins prin participarea mai multor instituții financiare, pentru a proteja cât mai mulți oameni”, spune Cătălina Albișteanu, Vice President of Products, Consumer Solutions Group, la Bitdefender.

În cele opt luni ale pilotului, 191 de comercianți suspecți au fost identificați și adăugați în monitorizare, iar numărul clienților protejați de o fraudă a ajuns la 404, cu o valoare a tranzacțiilor frauduloase prevenite de peste 121.000 de lei. Rata maximă de detecție raportată în pilot a fost de 94,44%, atinsă în a doua lună. Sistemul a identificat comercianți suspecți inclusiv pe site-uri necunoscute anterior, fără să depindă de existența unui istoric de reclamații din partea clienților.

„Obiectivul nostru este să reușim să oprim frauda înainte să producă o pierdere, iar asta este ceea ce încercăm să facem si prin Honeycards. Combinăm tehnologia Bitdefender cu informațiile pe care ING Bank România le poate vedea în zona de plăți, astfel încât să identificăm mai repede cine se află în spatele unui magazin online suspect. AI ne ajută să câștigăm viteză, iar verificarea umană ne ajută să luăm decizia corectă. Pentru noi, miza este ca un client să isi faca tranzacțiile în siguranță fără ca măcar să simtă că a fost victima unei tentative de fraudă,” spune Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring & Prevention, ING Bank România.

Toate cumpărăturile de test folosesc carduri emise special pentru proiect. Testarea nu implică clienți reali, cardurile sau datele acestora, iar sistemul nu analizează obiceiurile de cumpărare ale clienților. Informațiile prelucrate se limitează la cele despre comercianți necesare verificării, cu respectarea legislației privind protecția datelor și a secretului bancar.
Un comerciant identificat în urma unei tranzacții de test este tratat inițial drept suspect. Confirmarea implică verificări independente și analiză umană, deoarece o tranzacție semnalată poate implica și un comerciant legitim ale cărui servicii sunt folosite abuziv de fraudatori în vederea testării cardurilor obținute fraudulos. Aspectul unui site nu este, singur, un motiv pentru blocarea comerciantului. Identitatea comercianților verificați nu este făcută publică.

Bitdefender și ING Bank România au în vedere extinderea proiectului către alte metode de plată, piețe și instituții financiare.

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 2 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.

Bitdefender este un lider recunoscut în domeniul securității IT, care oferă soluții superioare de prevenție, detecție și răspuns la incidente de securitate cibernetică. Milioane de sisteme folosite de oameni, companii și instituții guvernamentale sunt protejate de soluțiile companiei, ceea ce face Bitdefender unul dintre cei mai de încredere experți în combaterea amenințărilor informatice, în protejarea intimității și datelor, a identității digitale și în consolidarea rezilienței la atacuri. Ca urmare a investițiilor susținute în cercetare și dezvoltare, laboratoarele Bitdefender descoperă sute de noi amenințări informatice în fiecare minut și validează zilnic 50 de miliarde de interogări privind amenințările. Compania a inovat constant în domenii precum antimalware, Internetul Lucrurilor, analiză comportamentală și inteligență artificială, iar tehnologiile Bitdefender sunt licențiate către peste 200 dintre cele mai cunoscute branduri de securitate din lume. Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienți în peste 170 de țări și birouri pe toate continentele.

Articole pe aceeași temă: