Bosch Termotehnică, venituri de 3,4 mld euro

Bosch Termotehnică a înregistrat anul trecut o creștere a veniturilor cu patru procente și cu şase procente după ajustările în funcție de cursul de schimb valutar, ajungând la un nivel record de 3,4 miliarde de euro.

Bosch Termotehnică a continuat să crească și în prima jumătate a anului 2018, când veniturile din vânzări au crescut cu trei procente și cu şase procente, după ajustările în funcție de cursul de schimb valutar, față de aceeași perioadă a anului trecut, anunță compania, într-un comuicat de presă.

„În ciuda contextului dificil, Bosch Termotehnică a obținut performanțe excelente în ultimele 18 luni”, a declarat Uwe Glock, președintele diviziei Bosch Termotehnică.

„Cheltuielile pentru materii prime și transport au crescut semnificativ și ne-am confruntat cu fluctuații mari ale cursului de schimb valutar. Deși deprecierea unor monede, în special a lirei turcești și a lirei sterline, ne-a generat pierderi de zeci de milioane, am reușit să obținem cele mai mari venituri din istoria companiei noastre în 2017”, a afirmat Glock.

În general, în termeni de produse, creșterea a fost impulsionată în primul rând de pompele de căldură și centralele termice; în termeni de piețe, creșterea veniturilor s-a datorat în primul rând volumului mare de vânzări din Europa. Bosch Termotehnică a înregistrat o creștere rapidă a veniturilor în special în Germania, principala piață, și în Turcia, precum și pe aproape toate piețele din Europa Centrală și de Est. În ciuda Brexit-ului și a efectelor adverse asupra cursului de schimb valutar, Bosch Termotehnică a înregistrat o creștere puternică pe importanta piață din Marea Britanie, unde veniturile au crescut cu opt procente în moneda locală în prima jumătate a anului 2018.

„Vedem acum, în mod clar, rezultatele investițiilor noastre consistente și permanente în extinderea tehnologiilor inovatoare ale viitorului. În 2017, am alocat un buget de 172 de milioane de euro pentru cercetare și dezvoltare, de peste două ori suma alocată acum zece ani”, a spus Glock.

Cele peste 415.000 de echipamente conectabile vândute până în prezent, fac din Bosch Termotehnică principalul furnizor de soluții de încălzire inteligente care să ofere confort, eficiență energetică, siguranță operațională și calitate a service-ului mult îmbunătățite, se arată în comunicat. Noua generație de produse lansată în 2015 a produs o adevărată revoluție în industrie, a fost foarte bine acceptată de piață.

Echipamentele se caracterizează prin conectivitate, o structură modulară, lucrări de service simple și un design inovativ. Între timp, aceste produse sunt disponibile în aproximativ 30 de țări la nivel mondial. „Astfel, ne-am consolidat poziția de lider mondial pe piața de clădiri rezidențiale și am stabilit noi standarde în industria sistemelor de încălzire”, a mai subliniat Glock.

Pentru piaţa din România, 2017 a fost un an cu o dinamică la fel de bună ca în anii precedenţi. În special pe segmentul centralelor termice, unde atât creşterea consumului, cât şi dezvoltarea imobiliară intensă au contribuit la creşterea pieţei în ansamblul său.

De asemenea, perioada 2018 – 2020 se anunţă ca fiind una cu o dinamică bună, atât timp cât proiectele imobiliare vor avea succesul pe care l-au avut până acum, iar segmentul de înlocuire va deveni un nou motor pe fundalul creşterii preţului la gaz şi a nevoii de reducere a consumului prin utilizarea de tehnologii eficiente energetic.

Trei tendințe în era tranziției energetice

În ultimii zece ani, Bosch Termotehnică a evoluat dintr-un furnizor de produse într-un furnizor internațional de sisteme complete în segmentul HVAC (Încălzire, Ventilație, Aer Condiționat). În drumul său către termotehnologia viitorului, Bosch Termotehnică va continua să se bazeze pe cele trei segmente de activitate: „sisteme de încălzire și managementul energiei pentru clădiri rezidențiale”, „prepararea apei calde menajere” și „sisteme de încălzire și aer condiționat pentru spații comerciale și industriale”.

„În era tranziției energetice, obiectivul nostru este de a furniza soluții digitale de climatizare și energie, inclusiv operațiuni de service și urmărim să obținem venituri mai mari cu cel puțin cinci procente în fiecare an”, a afirmat Uwe Glock referitor la obiectivele ambițioase stabilite de companie pentru viitor. Cele trei mari tendințe din industria sistemelor de încălzire – decarbonizare, digitalizare și descentralizare (mai multă energie electrică generată local) – vor constitui cele mai mari provocări cu care se va confrunta Bosch Termotehnică pe termen lung.

„De aceea, este important să înțelegem că acum este momentul să promovăm extinderea sistemelor electrice, cum ar fi pompe de căldură în combinație cu ventilația controlată a încăperilor sau soluții electrice pentru prepararea apei calde menajere. Alte priorități pe agenda noastră în următorii ani includ soluții de sistem complete pentru clădiri rezidențiale noi, proiecte în segmentul comercial și industrial și pătrunderea în noi domenii de activitate, cum ar fi purificarea aerului”, a declarat Uwe Glock. Portofoliul diviziei Bosch Termotehnică include deja un număr mare de produse care implementează în mod inovator cele trei tendințe menționate mai sus pentru dezvoltatorii și clienții din domeniul sistemelor de încălzire.

Furnizare mai flexibilă a energiei

Piața pentru sisteme cu acumulatori staționari de înaltă performanță continuă să se dezvolte în mod dinamic, sistemele eficiente de acumulatori stabilizând sursele de energie regenerabilă și compensând decalajul de timp dintre generarea și cererea de energie. Bosch Termotehnică oferă sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate suficientă atât pentru aplicațiile industriale mai mici, cât și pentru centrale electrice. Sistemele cu acumulatori Bosch sunt prevăzute cu un sistem de răcire sofisticat, care reduce costurile de funcționare și previne uzarea prematură a acumulatorilor. Un astfel de sistem de stocare de mare capacitate este disponibil la centrul Bosch Termotehnică din Wernau. Containerul cu o lungime de 12 m este echipat cu 432 de module de acumulatori care poate furniza energie electrică timp de o săptămână pentru 40 de gospodării cu patru persoane și un consum anual de energie de 3.500 kWh. Sistemul este conectat la rețeaua publică de alimentare cu energie și este încărcat și descărcat pe baza cererii și ofertei de pe piața energetică. „Suntem convinși că sistemele noastre cu acumulatori vor deveni rentabile, deoarece sunt mai eficiente și mai rapide decât alte soluții”, a declarat Uwe Glock.

Conectare inteligentă

Prezentat la târgul SHK din Essen în luna martie, noul software de management al energiei Bosch îi ajută pe cei care locuiesc în case inteligente să devină independenți din punct de vedere energetic. Tot mai mulți proprietari de locuințe aleg o soluție ce include o pompă de căldură și un sistem fotovoltaic. Software-ul de management al energiei combină în mod inteligent cele două unități, facilitând astfel utilizarea energiei generate intern și generarea eficientă a căldurii. Software-ul de management al energiei este integrat în Bosch Smart Home – aplicația permite utilizatorilor să controleze toate datele și să își integreze cu ușurință electrocasnicele. Cei care locuiesc în case inteligente își pot reduce  costurile cu până la 80 de procente la electricitate datorită controlului digital eficient și energiei solare regenerabile în combinație cu un sistem cu acumulatori.

„Soluțiile digitale reprezintă cheia succesului în ceea ce privește viitorul industriei sistemelor de încălzire. În viitorul apropiat, o mare parte din veniturile noastre vor proveni din soluții conectate. Dorim să fim un partener puternic pentru dezvolatorii din industria sistemelor de încălzire și să îi sprijinim în drumul lor spre lumea conectată, astfel încât aceștia să se poată concentra pe activitatea lor de bază și să le ofere clienților finali cele mai bune servicii posibile”, a afirmat Uwe Glock. În aprilie 2018, compania a lansat o nouă soluție digitală sub forma aplicației EasyContact, care permite dezvoltatorilor să contacteze direct prin telefon specialiștii Bosch Termotehnică. Cu doar trei clicuri, aceștia pot lua legătura simplu și rapid cu departamentul dorit. Mai multe funcții vor fi adăugate pe parcursul anului. De exemplu, dezvoltatorul din industria sistemelor de încălzire va putea utiliza aplicația pentru a trimite direct rapoarte de erori către serviciul de relații cu clienții, astfel încât consultantul tehnic să poată găsi o soluție mult mai repede ca până acum. EasyContact este integrată în instrumentul digital EasyService, ceea ce înseamnă că toate instrumentele digitale referitoare la întreținerea și punerea în funcțiune a sistemelor de încălzire sunt combinate într-o singură aplicație. Avantaje: control îmbunătățit, acces mai rapid, grad mai mare de satisfacție a clienților.