Lifestyle

Brașov Folk Festival va avea loc în perioada 25-27 august 2023

Reading Time: < 1 minut

Ajuns la cea de-a treia ediție, Brașov Folk Festival va avea loc anul acesta în perioada 25-27 august, la Bastionul Țesătorilor din Brașov.

După primele două ediții Brașov Folk Festival, desfășurate în 2021 și 2022 și care s-au bucurat de un real succes atât în rândul publicului cât și în rândul artiștilor, de această dată, evenimentul va fi structurat pe 3 zile, în același loc cu o bogată semnificație istorică – Bastionul Țesătorilor, și va include inclusiv recitaluri cu tinere talente din orașul de la poalele Tâmpei.

Față de edițiile precedente, anul acesta fiecare zi va fi deschisă de câte un artist local. Cei trei artiști locali vor fi selectați printr-un concurs, așa că tinerele talente sunt invitate să trimită, în perioada 1-17 iulie, o scurtă prezentare și un link către o filmare video pe adresa nelu@promusicevents.ro. Câștigătorii vor fi anunțați pe 1 august.

Printre artiștii care vor concerta la această ediție a festivalului se numără: Mircea Vintilă, Emeric Imre, Dinu Olărașu, Claudia Șerdan, Laurențiu Cazan, Adrian Bezna, Titus Constantin, Adrian Sărmășan, și alții.

Ca și la prima ediție, în cadrul Brașov Folk Festival vor fi premiate 3 personalități importante din peisajul cultural autohton, ce au susținut și promovat fenomenul muzical din România.

Evenimentul este organizat de Asociația Promusic Events, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov.

Biletele și abonamentele, în număr limitat, se pot achiziționa online prin rețeaua AmBilet.ro: https://www.ambilet.ro/tc-events/brasovfolkfestival2023/

Romanita Oprea

Recent Posts

Banca Transilvania a obținut un profit mai mare cu 35% în primul trimestru din 2024

Banca Transilvania a obținut rezultate pozitive în primele trei luni ale anului, cu creșteri ale economiilor clienților, soldului creditelor, volumului…

39 de minute ago

AI Expo Europe: Cea mai mare conferință despre AI din Europa Centrală și de Est are loc în octombrie la București

AI Expo Europe, cea mai mare conferință interactivă din Estul și Centrul Europei, va decripta impactul Inteligenței Artificiale asupra prezentului,…

2 ore ago

UniCredit este partener al RAD ART FAIR 2024. Discount-uri de 20% la achiziția biletelor cu cardul

UniCredit Bank devine anul acesta partenerul RAD ART FAIR 2024, cel mai important eveniment dedicat scenei de artă contemporană din…

3 ore ago

Studiu KilometrulBine despre siguranța rutieră pietonală: traversarea neregulamentară e în topul comportamentelor negative

KilometrulBine, platforma de responsabilitate socială a mărcii Dacia, a lansat un studiu amplu ce și-a propus să aducă în prim…

3 ore ago

Pledoarie pentru strategie

Marketerii spun că, în continuare, companiile nu apreciază pe deplin fundamentele marketingului – strategia și managementul de brand. Am discutat…

3 ore ago

Marș de motociclete în București, sâmbătă. Traficul va fi afectat

Brigada Rutieră anunţă că, sâmbătă, între orele 12,30 şi 14,00, se va organiza un marş pe motociclete şi mopede în…

3 ore ago