Finanțe Stiri

BRD a amânat ratele pentru 2.400 de clienți de la începutul anului 2021

19 mart. 2021 < 1 min

BRD a amânat ratele pentru 2.400 de clienți de la începutul anului 2021

Reading Time: < 1 minut

De la începutul acestui an, BRD Groupe Société Générale a amânat ratele a aproximativ 2.400 de clienți persoane fizice, în baza legislației în vigoare.

Numărul solicitărilor primite în această perioadă a fost de aproximativ 4.300. Dintre cererile aprobate, doar 9% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni. Aproximativ 80% dintre clienții cu solicitări aprobate în anul 2021 au recurs la soluția amânării și în anul 2020.

”Scăderea pronunțată a numărului solicitărilor de amânare, pe care am constatat-o în acest an, reprezintă un semnal pozitiv atât pentru bancă, cât și pentru economie în general. Ea arată că, în mare măsură, demersul de amânare organizată a plății ratelor a fost eficient, dar și că mai există anumite sectoare ale economiei care încă nu și-au revenit. În măsura în care vor avea nevoie, acestor clienți le vom propune, după expirarea perioadelor de moratoriu, soluții personalizate care să le permită să revină la un serviciu normal al datoriei”, a declarat Radu Topliceanu, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităților de retail banking.  

În anul 2020, BRD Groupe Société Générale a amânat ratele a aproximativ 41.000 de clienți persoane fizice, atât prin intermediul OUG 37/2020, cât și în cadrul soluției proprii de amânare.

Numărul creditelor amânate la plată a fost de aproximativ 46.000, avand în vedere că unii clienţi au solicitat amânarea mai multor credite. Aproximativ 62% dintre solicitările de amânare aprobate anul trecut au fost pentru 3 luni, 8% – pentru 6 luni, iar 17% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni de amânare.

BRD – Groupe Société Générale operează o reţea de 584 de unități, având 2,5 milioane de carduri emise şi o reţea de acceptare de aproximativ 30.000 POS-uri și aproape 1.400 ATM-uri. Activele totale ale băncii erau, la sfârșitul lunii decembrie 2020, de 61,6 miliarde de lei.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: