Stiri

Brio lansează testele de istorie pentru elevii de gimnaziu și liceu

26 oct. 2021 2 min

Brio lansează testele de istorie pentru elevii de gimnaziu și liceu

Reading Time: 2 minute

Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale avizată de Ministerul Educației, lansează Testele de Istorie pentru elevii din clasele V-XII.

Testele respectă programa școlară și au fost dezvoltate folosind aceeași metodă de evaluare existentă în platformă – Item Response Theory – asemenea testelor SAT și GMAT. Acoperind toată materia de studiu, testele de istorie pot fi un antrenament excelent pentru examenul de Bacalaureat și un real indicator pentru nivelul de pregătire al elevului.

„Testele de Istorie BRIO sunt o nouă categorie de teste școlare standardizate, digitalizate, pe care le punem la dispoziția elevilor și profesorilor români pentru evaluarea cunoștințelor și îmbunătățirea performanțelor școlare. Pe lângă testele de Română, Matematică, Literație și Literație digitală deja existente în platformă, elevii, profesorii și, în definitiv, oricine este interesat de istorie, găsesc de acum pe platforma Brio o modalitate atractivă de evaluare și cunoaștere a acestei discipline. Totodată, pentru că avem în față un instrument extrem de serios, vom lansa în cel mai scurt timp și prima competiție națională online de Istorie, spune Gabi Bartic, CEO Brio.  

Testele BRIO de Istorie sunt disponibile exclusiv online, prin accesarea paginii brio.ro/teste-scolare. Subiectele sunt concepute pe baza programei școlare obligatorii aprobate de Ministerul Educației, iar metodologia de evaluare se bazează pe principiul IRT (Item Response Theory) care ajută la minimizarea efectelor trișării prin oferirea de seturi unice de întrebări pentru fiecare elev în parte. Față de testarea clasică, unde elevii evaluați ar putea avea posibilitatea de a-și împărtăși întrebările, testele care utilizează principiul IRT elimină posibilitățile de a obține avantaje neloiale. Mai mult, IRT permite testarea adaptativă, astfel un test devine mai mult sau mai puțin dificil în funcție de performanța candidatului. Un scor mic la un anumit capitol va ghida elevul și profesorul în aprofundarea acelor cunoștințe sau reluarea anumitor informații.

Testele sunt împărțite în capitole și vor sublinia punctele forte sau slabe ale fiecărui elev, nu doar constatarea nivelului la un anumit moment. În urma evaluării, elevul va primi un raport în care sunt prezentate rezultatele sale: scorul total obținut în urma testării, descrieri ale nivelului de competență și cunoștințele specifice grupei de scor în care este plasat. Raportul arată nivelul elevului testat în raport cu ceilalți copii din România care parcurg aceeași clasă ca el.

Modul în care sunt concepute întrebările permite testarea capacității elevilor de a înțelege un conținut, de a stabili relații între cunoștințele dobândite și de a face conexiuni. Prin testarea standardizată se dorește intervenția complementară la ceea ce se studiază la clasă, cele două modalități de învățare nu se exclud reciproc. Este o metodă prin care elevii se vor apropia de disciplina Istorie, nu vor mai simți presiunea generată de testarea clasică, ce, de cele mai multe ori, se rezumă la verificarea capacității de memorare.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: