Business Interviuri

Cloud9 Evolution: Evoluție în rezidențial

19 oct. 2026 4 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Cloud9 Evolution: Evoluție în rezidențial

Reading Time: 4 minute

Cu o investiție totală estimată la 170 de milioane de euro, Cloud9 Evolution intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu livrarea primelor 612 apartamente. Răzvan Brasla, CEO Cloud9, vorbește despre strategia din spatele unuia dintre cele mai ample proiecte rezidențiale din București.

Cloud9 Evolution intră într-o nouă etapă în acest an, odată cu livrarea Etapei 1. Ce înseamnă acest moment pentru proiect și pentru strategia de dezvoltare a companiei?

Cloud9 Evolution este unul dintre cele mai importante proiecte din portofoliul nostru, cu o investiție totală estimată la aproximativ 170 de milioane de euro, structurată în două etape. Prima etapă, care presupune o investiție de aproximativ 90 de milioane de euro, va livra anul acesta, 612 apartamente. Pentru etapa a doua, care va completa dezvoltarea cu încă 536 de apartamente, am alocat aproximativ 80 de milioane de euro.

Livrarea primelor clădiri și apartamente este un moment important pentru noi, pentru că marchează trecerea proiectului de la perioada de construcție la cea în care conceptul Cloud9 Evolution începe să funcționeze în forma în care a fost gândit. Vorbim despre un ansamblu de peste 1.148 de apartamente, dezvoltat pe aproximativ 3,2 hectare, în care investiția nu se rezumă doar la locuințe, ci include spații verzi, zone comerciale, facilități pentru sport și wellness, infrastructură pietonală și o școală modernă, pentru care am alocat 3 milioane de euro.

Din perspectiva strategiei noastre, acest moment validează direcția pe care am ales-o pentru Cloud9: dezvoltări de amploare, susținute de o structură financiară solidă și construite în jurul nevoilor reale ale celor care vor locui aici. Pentru noi, miza nu este doar să livrăm un anumit număr de apartamente, ci să construim proiecte care își păstrează relevanța și valoarea în timp, prin calitatea execuției, facilitățile integrate și modul în care funcționează, în ansamblu, pentru rezidenți.

Cloud9 Evolution

Cum avansează lucrările etapei a doua și ce obiective de business aveți pentru următoarea perioadă?

În prezent, lucrările pentru etapa a doua sunt în desfășurare, iar finalizarea construcției este prevăzută pentru primul trimestru al anului 2028. Prioritatea noastră este să păstrăm ritmul de execuție și standardele tehnice asumate, în paralel cu livrarea primei etape și operaționalizarea facilităților proiectului. Din perspectivă de business, urmărim o creștere controlată și continuăm să analizăm oportunități de extindere a modelului Cloud9 și în alte orașe.

Cum ați transformat ideea de „oraș de 15 minute” dintr-un concept urban într-o experiență concretă pentru locuitorii Cloud9 Evolution?

Pentru noi, „orașul de 15 minute” nu este o formulă de marketing, ci un principiu de planificare. Am pornit de la o întrebare foarte simplă: de ce are nevoie un rezident într-o zi obișnuită și cât de ușor poate avea acces la aceste lucruri? De aici a rezultat și mixul de facilități integrate în proiect, de la școală, spații comerciale și cafenea, până la zone dedicate sportului și wellness-ului, loc de joacă, spații verzi și infrastructură pietonală. Într-un oraș în care mobilitatea rămâne o provocare, proximitatea devine o componentă concretă a calității locuirii.

Cum s-au schimbat cerințele cumpărătorilor în ultimii ani?

Cumpărătorul este mult mai informat și mai atent la ceea ce primește dincolo de apartament. Localizarea rămâne importantă, dar alături de ea au devenit decisive compartimentarea, eficiența energetică, facilitățile, spațiile verzi, reputația dezvoltatorului și predictibilitatea livrării.

Unde vedeți astăzi adevărata valoare adăugată pentru cumpărător: în tehnologie, design, confort sau în întregul ecosistem al proiectului?

Valoarea apare atunci când toate aceste elemente funcționează împreună. Tehnologia este relevantă dacă simplifică viața, designul dacă rămâne funcțional, iar finisajele dacă oferă durabilitate și confort. La Cloud9 Evolution, am urmărit acest principiu atât în alegerea soluțiilor tehnice și a materialelor, cât și în modul în care am gândit întregul proiect.

Ce aduce diferit conceptul de apartament de 2 camere plus birou? Răspunde unei nevoi specifice din piață?

Este un răspuns la felul în care s-a schimbat locuirea. Apartamentul de 2,5 camere introduce un spațiu suplimentar, care poate deveni birou, zonă de studiu sau cameră pentru hobby-uri. Este o soluție pentru cei care își doresc o compartimentare eficientă și adaptată vieții de zi cu zi. Vedem interes în special din partea profesioniștilor, a cuplurilor și a familiilor tinere, care caută flexibilitate și vor să folosească eficient fiecare metru pătrat.

Cum găsiți echilibrul între standarde premium, costurile de dezvoltare și prețul final pentru client?

Pentru noi, un standard premium nu înseamnă să adăugăm costuri fără o valoare reală pentru cumpărător, ci să investim în acele elemente care contează pentru calitatea locuirii și pentru valoarea proprietății în timp. La Cloud9 Evolution, urmărim eficiența prin compartimentări bine gândite, alegerea unor soluții tehnice durabile, optimizarea costurilor de construcție și un control atent al întregului proces de dezvoltare. Astfel, putem păstra standardul de calitate pe care ni l-am asumat, fără ca fiecare creștere de cost să se transfere automat în prețul final.

Cât de mult s-a schimbat modul în care este gândit astăzi un ansamblu rezidențial față de acum 5–10 ani?

Diferența este majoră. Un proiect nu mai poate fi gândit exclusiv ca o sumă de apartamente. Trebuie să pornească de la modul în care oamenii vor locui, se vor deplasa și își vor organiza viața. Pentru a rămâne relevant, are nevoie de arhitectură și soluții tehnice durabile, eficiență energetică, infrastructură și servicii, dar și de capacitatea de a se adapta. Valoarea pe termen lung vine din coerența întregii dezvoltări.

Care este viziunea pentru Cloud9 Evolution și ce ar trebui să reprezinte proiectul în piața rezidențială din București în următorii ani?

Viziunea pentru Cloud9 Evolution este să construim un proiect care își păstrează relevanța și valoarea mult după momentul livrării. Vorbim despre peste 1.148 de apartamente, însă dimensiunea proiectului este doar o parte din ecuație. Ceea ce ne interesează este calitatea dezvoltării în ansamblu, de la locuințe și soluțiile tehnice alese, până la infrastructură, facilități și serviciile integrate în proiect.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 411 (15 octombrie – 15 noiembrie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: